Egalitatea în general, precum şi egalitatea în drepturi a bărbatului şi a femeii în căsătorie este absolută, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28). Bărbatul şi femeia au aceeaşi fire omenească. Diferenţa există „în însuşirea cea după trup”.
În ziua căsătoriei voastre, la citirea apostolului în timpul Sfintei Liturghii, Domnul v-a dat cuvântul: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Și încă: astăzi am stat cu lumânări aprinse, mărturisind bucuria, căci prin căsătoria voastră, veșnicia a intrat în timp, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat, căci este scris: Împărăția lui Dumnezeu a venit deja, atunci când doi nu mai sunt doi, ci una. Cu toate acestea, această unitate, care constituie Împărăția lui Dumnezeu, se dă în chip sămânță și trebuie crescută prin nevoință. Căci dragostea este și bucurie, și duioșie, și încântare unul de celălalt, dar dragostea este și nevoință: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.”
Sunt oameni care sunt influenţaţi de ideea de a nu-şi boteza copiii de mici, gândind că e mai bine ca aceştia să-şi aleagă singuri calea atunci când vor fi mari. E ca şi cum ni s-ar sugera că ar fi mai bine să nu-i dăm de mâncare copilului, ci să-l lăsăm mai întâi să ajungă la vârsta când îşi va putea alege singur meniul preferat. Sau ca şi cum ni s-ar recomanda să nu-i vorbim copilului până ce nu va fi în stare să-şi aleagă singur limba în care va voi să se exprime.
Acum, copilul contemporan este tratat încă de mic ca un zeu al familiei: poftele lui sunt satisfăcute, dorinţele îi sunt îndeplinite, este înconjurat de jucării, de distracţii, de confort, nu este învăţat şi educat după principiile severe ale comportamentului creştinesc, ci este lăsat să se dezvolte în direcţia pe care i-o imprimă poftele lui…
Relația dintre soț și soție este foarte diferită de perioada romantică a „îndrăgostirii”, care funcționează ca un val uriaș ce ridică barca de pe nisip. În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Persoana devine doar o parte dintr-un nou întreg.
Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce-l alăptează sau când îi dă să mănânce.
-Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.
Murind Gorgonia, Grigorie i-a închinat un Cuvânt mişcător, care se pare că nu a fost rostit la înmormântarea surorii lui. Grigorie s-a dus la Iconiu mai târziu – cu siguranţă, la una dintre primele ei pomeniri. Atunci a rostit acest Cuvânt despre viaţa ei sfântă şi despre căsnicia ei. Prin acest Cuvânt voia să-i înveţe pe ascultători multe, mai ales despre căsătorie.
– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți?
Jocul perfidului dușman al mântuirii rămâne același cu cel la care L-a supus pe Hristos Însuși (Luca 4, 1-13). Fiecare dintre noi avem propriul ținut al Carantaniei, în care diavolul ne oferă contrafacerile sale. Una dintre contrafaceri este teama de sfârșitul lumii.
Părinte, mulţi sunt nervoşi când se întorc acasă de la muncă.
Taina Cununiei lucrează şi asupra oamenilor necredincioşi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia sau chiar relaţia cu Dumnezeu.
„Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe dânsul” (Facerea 1, 27).
Într-o după-amiază stăteam la Metoc cu o doamnă și discutam problemele ei. Privind afară, am văzut oprind un Mercedes lucitor, din care a coborât o tânără. M-a salutat de departe și a intrat în biserică. Peste puțin a ieșit plângând și s-a așezat singură pe o altă bancă. Peste o oră, când am terminat discuția cu acea doamnă, m-am apropiat de ea și am întrebat-o de ce plângea și dacă aștepta pe cineva.
Toate amintirile noastre din copilărie ne aduc înaintea ochilor gesturile frumoase și mișcătoare, neuitate și vrednice de urmat ale iubirii mamei. Iubirea mamei este atât de mare încât nu se descrie și nu se măsoară. Este dar dumnezeiesc pe care-l primim câtă vreme trăiește mama noastră iubitoare.
– Cum să-mi aduc vrerea spre cele bune şi să stărui mai mult în cele bune?
Ei bine, am examinat pe scurt situaţia de pe poziţiile părinţilor; acum, câteva cuvinte despre felul în care o vede tânăra generaţie. Aceştia, bineînţeles, au „dreptatea lor”. În Sfânta Scriptură stă scris: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24). Oamenii se maturizează, părăsesc casa părintească şi îşi întemeiază propria familie.