Murind Gorgonia, Grigorie i-a închinat un Cuvânt mişcător, care se pare că nu a fost rostit la înmormântarea surorii lui. Grigorie s-a dus la Iconiu mai târziu – cu siguranţă, la una dintre primele ei pomeniri. Atunci a rostit acest Cuvânt despre viaţa ei sfântă şi despre căsnicia ei. Prin acest Cuvânt voia să-i înveţe pe ascultători multe, mai ales despre căsătorie.
Necăsătorit fiind, se confruntase odinioară personal cu problema căsătoriei. Însă întrucât încă înainte de-a se naşte mama sa îl afierosise Domnului şi fiindcă până în 361 a avut multe semne dumnezeieşti, era încredinţat că este chemat de Dumnezeu să vieţuiască necăsătorit, să nu se însoare. Pentru aceasta, cu mândrie istoriseşte în poemele lui cât de lesne dispreţuia plăcerile nunţii. Grijile pentru femeie, bucuriile pentru copii, toate îi păreau mici şi neînsemnate punându-le de faţă cu fecioria şi cu viaţa lui întru liniştire.
Însă Gorgonia s-a căsătorit. Şi-a luat bărbat necreştin, pe Alipiu, şi au făcut copii. I-a crescut şi a trăit ca o sfântă. A dobândit virtuţi minunate şi a ajuns pildă pentru alţii. Întrebarea s-a ivit de la sine:
Oare cum nunta, care pentru Grigorie era o cale mai prejos, a avut pentru Gorgonia un deznodământ aşa de binecuvântat? A încercat să răspundă grabnic şi pe scurt:
Două sunt căile vieţii, iubiţii mei: a nunții si a necăsătoririi. Necăsătorirea este mai înaltă şi mai dumnezeiască. Mai anevoie şi plină de primejdii.
Gândurile acestea, generale, nu explicau roadă duhovnicească şi succesul Gorgoniei în căsătorie. A înţeles întrebările ce se citeau în ochii celor ce-l ascultau şi s-a străduit să răspundă:
Gorgonia a fost o creştină desăvârşită, O fiică pe potriva mamei sale, Nonna. De-aceea, ca o albină, Gorgonia a ales dintre cele două căi pe cea mai bună și a lăsat-o pe cea primejdioasă. A luat de la necăsatorire mai presusul şi de la nuntă neprimejduirea, siguranţa.
A unit, adică nunta cu necăsătoria.
Nedumeriri se ghiceau încă în ochii ascultătorilor, aşa că îşi urmă cuvântul:
– Cât ar părea de anevoie, Gorgonia şi-a atins ţelul. Marele meşter, Cuvântul cel ziditor a toate, adică Dumnezeu, le-a aşezat pe amândouă: şi nunta şi fecioria.
De-aceea şi călăuzeşte deopotrivă şi pe cel căsătorit şi pe cel dintru feciorie. Virtutea e ţinta. Ea este criteriul nostru. Cu mintea ei, Gorgonia cea căsătorită cu ajutorul Bisericii, a fost dusă la virtute. Așadar, nunta a fosţ aşezată de Dumnezeu şi duce la virtute. Aceasta are însemnătate.
Grigorie ştia că încă umblau prin Asia Mică vorbe batjocoritoare despre nuntă şi despre legătura ei. Acestea fuseseră condamnate de circa treizeci de ani, la Sinodul de la Gangra. Biserica i-a condamnat ca eretici pe cei ce respingeau nunta şi-i defăimau pe clericii şi laicii căsătoriţi. Cugetul rău nu dispăruse însă cu desăvârşire, aşa că Grigorie s-a gândit că trebuie să fie mai limpede, să vorbească şi mai lămurit:
Acela care, fraţilor, este legat cu legătura nunţii nu înseamnă că s-a despărţit de cele duhovniceşti. Precum nici fata care îşi primeşte prin nuntă drept cap pe bărbatul ei nu înseamnă că L-a uitat pe primul ei cap, pe Hristos. Iar Gorgonia a făcut întru nuntă cele ale nunţii. S-a purtat în cele ale nunţii după legea firii, a trupului. Precum voia legea trupului, însă şi precum voia Cel ce-a rânduit cele ale trupului, Dumnezeu. De-aceea a avut atâta roadă, atâta binecuvântare şi în cele ale familiei, şi în cele duhovniceşti.
Grigorie, purtat de interesul obştii şi de admiraţia faţă de viaţa Gorgoniei, a înfăţişat cu amănuntul în continuare lucrările şi purtarea unei bune soţii.
A vorbit despre virtuţile pe care aceasta le poate dobândi prin nuntă, precum le văzuse la Gorgonia. A istorisit, desigur, semne minunate din viaţa ei, a amintit ţelul minunat în care se săvârşise din viaţă şi apoi îşi încheie Cuvântul.
Vulturul ranit. Viata Sfantului Grigorie Teologul, Ed. Bizantina, 2019