Viața de familie e ca un poligon de testare a calității iubirii noastre. Numai dragostea autentică poate depăși greutățile, poate sprijini în clipa cea grea, poate să nu trădeze, ci să prețuiască ceea ce are, să nu inventeze, ci să privească situația cu ochi lucizi – iar toate premisele născocite, false, idealizarea, visarea se sfârșesc prin dezamăgire, mânie, ciudă, agresiune și tot felul de alte nenorociri.
Dacă în relație există o anumită dizarmonie, în sensul că eu năzuiesc spre el, iar el mă evită , trebuie să chibzuiesc dacă sentimentele noastre sunt autentice. Atunci când există scânteia dumnezeiască, atracția este neapărat una reciprocă. Două inimi omenești încep să comunice în tăcere – vorbesc până și privirile, gesturile. Cei doi au stat pur și simplu alături, nici măcar nu și-au mărturisit sentimentele, și totuși simt apropiere, atracție. Cnvorbirea poate privi lucruri care n-au absolute nici o legătură cu dragostea, însă ei știu că au neapărată nevoie unul de celălalt, că între ei există profundă legătură de taină, că Domnul le dă un semnal nevăzut, și fiecare pleacă simțind un anumit cutremur. Lucrul acesta este întotdeauna trăit ca un eveniment.
Mitropolitul Antonie al Surojului are remarcabilul concept de “întâlnire”, are chiar o omilie “Despre Întâlnire“. El spune că înainte de a te îndrăgosti trebuie să te întâlnești, că “întâlnirea” este trăirea apropierii duhovnicești, a atracției unuia făță de celălalt. Dacă această întâlnire s-a produs în adâncul inimii omenești, această dragoste nu se termină, ea dăinuie pentru tot restul vieții – și fericiți sunt cei ce au observant această scânteie și au consolidate relația lor prin legăturile nunții, prin cununie, fiindcă această dragoste e pentru toată viața! Astfel, Domnul îți trimite om spre mântuire.
Dragostea adevărată, Taina Dragostei înainte și după căsătorie; Editura Sophia; București, 2012, pag. 56