Este Vinerea Mare, ziua în care Hristos, Mântuitorul lumii, Se răstignește, din dragoste desăvârșită, pentru noi toți.
În Vinerea Mare ne este descoperit Dumnezeu-Omul care ne iubește
Episcopul Ignatie al Hușilor
PS Ignatie la Buna Vestire: „Putem primi cuvântul lui Hristos numai atunci când avem sufletul curat, plin de lumină. Doar în felul acesta el devine pentru noi hrană şi ne schimbă viaƫa”
«Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte» (Luca 2, 51)
PS Ignatie: „Oricât de păcătoşi am fi, dacă ne asumăm, în mod responsabil, duhul pocăinței, putem deveni sfinți. Cu o singură condiție: pocăința să fie pe măsura gravității păcatelor”
«De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește» (Luca 7, 47)
PS Ignatie: „Sensul Liturghiei este împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele lui Hristos. Noi am pierdut acest sens, nu-l mai înțelegem în niciun fel”
În vechime, cei care participau la Liturghie nu înțelegeau această participare decât în logica împărtășirii. Nu mergeau la Liturghie doar ca să asculte predica, cuvinte Sfintei Scripturi sau cântarea, ci știau că menirea Liturghiei este să se împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.
PS Ignatie: „Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este un bun antidot pentru umanitatea suferindă de foarte multă neliniște, de agitație și de risipire”
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este un bun antidot la ceea ce suferă umanitatea. Este un antidot pentru neliniște și pentru prea multa vorbire.
PS Ignatie: Canonul Sfântului Andrei este un strigăt după raționalitatea pe care o pierdem ori de câte ori săvârșim păcatul
În 300 de strofe, intercalate de refrenul «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă» – cântecul oricărui suflet care vrea să se pocăiască, Canonul ne pune în fața conștiinței personaje din Vechiul Testament și Noul Testament. Atât pe cele decadente, cât și pe cele pline de har, care au recâștigat, prin pocăință, statutul de fii ai lui Dumnezeu.
PS Ignatie: Perioada Postului Mare este cea care ne disciplinează, ne ajută să ne desprindem de patimi, de păcat, și să devenim oameni liberi, așa cum ne-a creat Dumnezeu
«Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie» (Matei 6, 17-18)
PS Ignatie: „Câţi dintre noi, atunci când cineva vine și își cere iertare, în mod sincer și autentic, avem capacitatea de a nu reproșa nimic?”
«Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; și aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească» (Luca 15, 22-24)
PS Ignatie: „Dumnezeu se comportă regește cu fiecare din cei care decid să se întoarcă spre El și să renunțe la viața de păcat. Nu reproșează nimic”
Așa se comportă Dumnezeu cu noi. Acesta este chipul lui Dumnezeu, numai dragoste. Orice altă imagine, a unui Dumnezeu care este justițiar, rănit în orgoliu de greșeala pe care o fac făpturile Sale, este o imagine falsă, mincinoasă. Nu o găsim nicăieri în textul Scripturii Noului Testament.
PS Ignatie: „Nu putem deveni strălucitori manifestându-ne disprețul față de cei din jur”
«Către unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta» (Luca 18, 9)
PS Ignatie: „Din păcate, avem tendința să ne lăudăm cu meritele altora, să căutăm asocieri cu oameni care au un anume statut intelectual sau social. Dumnezeu nu ne vrea ipocriți!”
A doua zi după Praznicul Botezului Domnului ne aducem aminte de unul dintre cei mai austeri și intransigenți profeți ai Domnului: Sfântul Ioan Botezătorul.
PS Ignatie: „Mândria ne transformă în fiinţe anxioase, neliniștite, permanent agitate și, mai ales, nemulţumite. Smerenia aduce liniște în sufletul omului”
Memoria liturgică a zilei de astăzi (11 iulie) ne pune spre pomenire pe unul dintre Sfinţii care au trăit în vremurile noastre – Sfântul Sofronie de la Essex – cel care, conform mărturiei sale din lucrarea autobiografică („Vom vedea pe Dumnezeu precum este”), și-a însușit, încă din tinereţe, gândul veșniciei.
PS Ignatie: Trăim într-o societate hristofobă, care Îl urăște pe Hristos
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis» (Ioan 17, 20-21)
PS Ignatie: „Maica Domnului a fost prima care a crezut, cu adevărat, că Fiul ei nu va fi ținut de chingile morții, pentru că El este Viața. Numai cei care iubesc pot să înțeleagă Învierea”
La finalul Săptămânii luminate, Biserica a statornicit să sărbătorim un eveniment legat de Maica Domnului.
PS Ignatie: „Ortodoxia vorbește prin ea însăși. Începând să o trăim, îi simțim autenticitatea și frumusețea”
«Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi» (Ioan 1, 46)
PS Ignatie, Episcopul Hușilor – Sfinții Trei Ierarhi, o triadă minunată
„Pentru ei, credinţa nu a fost un simplu set de cunoştinţe teoretice, ci era o realitate de viaţă şi de moarte, făcea parte din ADN-ul vieţii lor spirituale.(…) Să luăm aminte şi să ne luăm mult mai în serios credinţa, şi noi episcopii, preoţii, dar şi dumneavoastră credincioşii. Să învăţăm de la fiecare, de la Sfântul Vasile cel Mare înţelepciunea şi asceza, de la Sfântul Grigorie autenticitatea şi lupta pentru credinţă, iar de la Sfântul Ioan Gură de Aur duhul de pocăinţă, de întoarcere de la cele ce ne desfigurează la cele care ne înfrumuseţează şi redau chipului lui Dumnezeu din noi strălucirea pe care a avut-o în Taina Sfântului Botez.”
PS Ignatie: „Să-L vedem pe Domnul cu simplitatea inimii”
Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedește a fi foarte rigid într-o anumită dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rațional, ci ține, cu orice preț la propria opinie, noi îl numim «încăpățânat».