A doua zi după Praznicul Botezului Domnului ne aducem aminte de unul dintre cei mai austeri și intransigenți profeți ai Domnului: Sfântul Ioan Botezătorul.
El a venit în lumea aceasta ca să pregătească calea Domnului, să-i pregătească pe contemporanii săi pentru a-L primi pe Mesia, pentru a-L înțelege pe Hristos, Cel care S-a răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea oamenilor.
În conștiința celor care relaționau cu Sfântul Ioan Botezătorul, acesta era perceput ca fiind un mare postitor, un om cu o viață duhovnicească, morală, impecabilă.
Însăși regele Irod Antipa credea despre Ioan Botezătorul că este un om sfânt, un om cu o viață ireproșabilă, chiar dacă, mai apoi, în urma acelui banchet, i-a tăiat capul.
Sfântul Ioan Botezătorul se bucura de prestigiu moral în fața contemporanilor săi, încât veneau la el și cereau sfat. Se raportau la acest om de o mare verticalitate morală nu numai ca la un om înțelept, ci ca la un om care, orice spunea, era acoperit de faptă.
Nimic din ceea ce propovăduia nu era o pură teorie. Veneau să-l asculte foarte mulți oameni, din Ierusalim și din Iudeea. Părăseau orașele și veneau să îl asculte în Pustiul Iudeii.
Cuvântul Sfântului Ioan schimba viețile oamenilor. Era un cuvânt în fața căruia nu puteai să rămâi indiferent.
Schimbarea care survenea era una radicală, nu cu jumătăți de măsură. Însuși Prorocul Ioan le cerea să fie extrem de responsabili când se pune problema schimbării vieții, a renunțării la păcat și a îndreptării spre calea credinței.
Fiecărei categorii de oameni le dădea sfaturi foarte precise. Era «zgârcit» în cuvinte. Era concentrat, profund, și spunea exact ceea trebuie făcut, fără alte informații suplimentare.
«Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam» (Luca 3, 8)
„Cărturarilor și fariseilor, Sfântul Ioan le spune să facă «roade vrednice de pocăință», sunt îndemnurile Sfântului Ioan adresate cărturarilor și fariseilor
Să nu se laude că ei sunt fiii lui Avraam, să nu își revendice statutul de oameni care fac parte din poporul ales și, în urma acestui privilegiu, să se gândească că ei sunt bineplăcuți lui Dumnezeu în mod automat.
Să nu își asume meritele altora. Să devină ei înșiși oameni în care să lucreze pocăința și schimbarea vieții.
Din păcate, în societatea în care trăim, avem tendința să ne revendicăm de la meritele altora, să facem caz de ele, să căutăm asocieri cu oameni care au un anume statut intelectual sau social.
Dumnezeu nu ne vrea ipocriți, să ne lăudăm cu meritele altora.
Domnul vrea ca noi înșine să ne punem la treabă, fie că este vorba de pregătirea noastră intelectuală, fie că este vorba de credința noastră sau de relațiile dintre noi. Toate trebuie asumate personal.
Nu putem spune că suntem oameni credincioși, aducând în atenție că am cunoscut mari duhovnici. Ne lăudăm că i-am întâlnit, ca în felul acesta ceilalți să se creadă despre noi că suntem oameni deosebiți din punct de vedere spiritual, când noi ducem o viață discutabilă din punct de vedere moral.
Cei care fac caz de persoanele deosebite pe care le-au întâlnit, tocmai pentru ca ei înșiși să se pună într-o lumină favorabilă, de fapt nu fac nimic din ceea ce ei încearcă să aducă în atenție.
Din nefericire, și în multe din funcțiile publice acced oameni care nu au competențele necesare, ci se bucură doar de privilegii și de relațiile pe care le au cu oameni competenți. Stau în umbra acelora, deși personal sunt foarte slabi în privința competențelor necesare, și ocupă o funcție pe care nu o merită. Se laudă cu acea funcție și profită de valoarea și pregătirea altora.
Sfântul Ioan le spune, foarte exigent, să facă roade vrednice de pocăință. Dacă nu, vor fi ca acei copaci la rădăcina cărora stă securea, dacă nu aduc rod suficient, sunt tăiați. Este o metaforă pentru cei care nu fac nimic, dar trăiesc din meritele altora”.
sursa https://episcopiahusilor.ro/