La finalul Săptămânii luminate, Biserica a statornicit să sărbătorim un eveniment legat de Maica Domnului.

O sărbătorim pe Maica Domnului, cea care ne-a făcut cel mai minunat dar, aducându-L pe Dumnezeu-Fiul – Însăși Dragostea ființială -, prin Întrupare, printre noi oamenii.

Care este motivul pentru care Biserica a dedicat în Săptămâna Luminată, Maicii Domnului, o sărbătoare specială, Izvorul Tămăduirii – izvorul plin de vindecări sufletești și trupești?

Biserica ne încredințează că adevăratul izvor al vindecărilor, Doctorul prin excelență, este Iisus Hristos. El este sursa oricărei vindecări trupești sau sufletești.

Cei care își asumă în mod plenar, deplin, viața lui Hristos, și se nevoiesc să primească harul îndumnezeitor în sufletele și trupurile lor, primesc și ei darul să facă minuni. Așa sunt sfinții.

Cea care este mai presus decât toți sfinții, care a primit de la Hristos darul tămăduirilor și al vindecărilor, nu putea fi altcineva decât Maica Lui, Preasfânta Fecioară Maria.

Ea și-a pregătit trupul, prin rugăciune, prin smerenie, în modul cel mai autentic, ca să Îl poată primi pe Dumnezeu-Fiul în pântecele său. În felul acesta, Maica Domnului a devenit ca un templu, ca o «catedrală – după cum ne spune Sfântul Proclu al Constantinopolului -, în care Hristos liturghisește îndumnezeirea firii umane, a întregii umanități».

Sunt trei motive pentru care Biserica a găsit de cuviință ca Maica Domnului să fie integrată în această săptămână sfântă și minunată, în care aprofundăm adevărul Învierii lui Hristos.

Primul motiv este că Învierea lui Hristos este adevărata rezidire a lumii, în urma păcatului săvârșit de Adam, prin neascultarea sa.

La creație, îi avem pe Adam, pe Eva – care a fost creată din coasta bărbatului ei, raiul, iar în mijlocul acestuia este pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.

În noua creație, Îl avem pe Hristos – Noul Adam -, Cel care restaurează firea umană rănită de păcat.

O avem pe Maica Domnului – Noua Evă -, așa cum o numesc Părinții Bisericii, cu precădere Sfântul Irineu al Lyonului, cea care, prin smerenie și prin ascultare, L-a adus pe Dumnezeu printre noi oamenii. A făcut aceasta prin ascultare, în contrast cu neascultarea și mândria Evei, care s-a lăsat ușor fermecată de sugestia diavolului de a gusta din pomul cunoștinței binelui și răului.

Avem și pomul vieții, care este Crucea cea dătătoare de viață.

În Săptămâna luminată, în care noi, zi de zi, aprofundăm adevărul noii creații, a restaurării noastre prin Învierea lui Hristos, era necesar să fie prezentă și Maica Domnului.

«Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El» (Ioan 7, 38-39)

Al doilea motiv este unul de natură biblică. Hristos le-a spus contemporanilor Săi că «din pântecele celor care cred în El vor curge râuri de apă vie, dătătoare de viață».

Maica Domnului a crezut, la modul desăvârșit, în lucrarea mântuitoare a Fiului ei.

Ea a crezut, ca fiecare mamă, că Fiul ei nu are cum să moară, chiar dacă a fost la picioarele crucii și a văzut răstignirea, durerea, răutatea și disprețul oamenilor. Ca mamă, s-a îndurerat văzându-și Fiul chinuit de oamenii cei răi, care, în nebunia lor, au crezut că pot să Îl omoare pe Dumnezeu.

Cu toate acestea, Maica Domnului a fost prima dintre toate făpturile omenești care a crezut, cu adevărat, că Fiul ei, cu toate că va gusta moartea, pentru a o birui cu adevărat, nu va fi ținut de chingile morții, nu va fi prins de stricăciune, pentru că El este Viața ființială.

De aceea Maica Domnului este asociată cu Izvorul tămăduirilor, pentru că ea însăși devine un izvor, prin darul lui Hristos, pentru faptul că ea a crezut în Fiul ei.

Nicio mamă din lume, oricât de mare ar fi suferința copiilor ei, nu poate să accepte că va veni clipa în care ei vor muri. Orice mamă care are un copil bolnav se zbate, face tot ceea ce îi stă în putință, epuizează toate căile, ca să își salveze copilul, cu gândul că el nu poate muri niciodată.

O mamă care dă viață, nu poate să accepte că copilul ei va muri. Cu atât mai mult Maica Domnului, cea care avea încredințarea că Fiul ei va învia.

Acesta este motivul pentru care Hristos, cum reiese din Evanghelii, nu S-a arătat Maicii Domnului.

El s-a arătat tuturor celor care L-au iubit, pentru că numai cei care iubesc pot să înțeleagă Învierea.

Cei care nu iubesc vor răstălmăci Învierea. Omul plin de ură și de răutate răstălmăcește întotdeauna binele, îl desfigurează și caută să îl desființeze.

Hristos se arată celor dragi, celor care Îl iubeau, femeilor mironosițe și apostolilor. Dar nu ni se spune că S-a arătat Maicii Domnului.

Arătările lui Hristos Cel înviat, au avut menirea de a-i încredința că El este Cel care a biruit moartea, că El, Cel care a fost răstignit și batjocorit în Vinerea Mare, a biruit moartea și a înviat, cu un trup înduhovnicit, transparentizat, plin de lumină

Maica Domnului, cea care credea cu adevărat că El va învia, nu avea nevoie de această demonstrație. De aceea nu i se arată. Ea deja știa și trăia adevărul învierii Fiului ei. Ea este prima dintre făpturi care devine un izvor vindecător.

Părintele Episcop Ignatie a menționat și al treilea motiv pentru care o cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în vinerea din Săptămâna luminată, redând și un text din slujba Izvorului Tămăduirii, care sintetizează rolul Maicii Domnului în viața Bisericii:

Al treilea motiv este legat de Săptămâna luminată,  de faptul că Sărbătoarea Învierii este Praznicul Luminii.

La slujba Utreniei, preotul sau diaconul rostesc: «Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim».

Maica Luminii – Hristos este Lumina lumii -, nu putea fi cinstită mai deosebit decât în Săptămâna luminată, în care ne împărtășim din lumina tainică a Învierii lui Hristos.

«Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să strig ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!» (Condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduire)

Să ne mângâie Maica Domnului pe toți, după trebuințele și suferința fiecăruia: pe cel întristat să îl hărăzească cu bucurie; pe cel bolnav să îl hărăzească cu vindecare; pe cel care trăiește singur, izolat, să îl hărăzească cu comuniune, cu apropierea celor dragi; pe cel care trăiește drama pierderii unui om drag, să îl hărăzească cu mângâiere și cu lumină. Maica Domnului să ne păzească pe toți!

sursa https://episcopiahusilor.ro/

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.