„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi pe când semăna el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră; şi dacă a răsărit s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor; şi spinii, crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut şi a făcut rod însutit “. Pe acestea spunându-le, a strigat: „Cel ce are urechi de auzit, să audă! “.
Bogăţia nu face norocit, nici sărăcia nenorocit
Dacă vrea să zică cineva adevărul, nu acela este bogat, care posedă multă avuţie, ci acela, care nu are nevoie de multe.
Şi de asemenea, nu acela este sărac, care posedă puţin, ci acela care pofteşte multe. Deci dacă vezi pe unul, care încă multe doreşte, să-l socoti cu siguranţă de prea sărac, chiar de ar stăpâni cât de multe avuţii, şi iarăşi când vei vedea pe unul, care numai de puţin are trebuinţă, trebuie să-l socoti de cel mai bogat, chiar de nu ar stăpâni nimic; căci bogăţia si sărăcia trebuie a se judeca după plecările sufletului omului, nu după măsura averii.
Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toţi, încât grija faţă de nevoile noastre de trai să fie atât cât e necesar şi să avem toţi ca preocupare a noastră cum să ne facem plăcuţi lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor. Toată grija noastră trebuie să fie cum să ne curăţim sufletul, cum să îl modelăm după voia lui Dumnezeu, cum să facem să nu intrăm în iad. Mântuirea sufletului nostru nu este o joacă. Nu ne putem juca cu sufletul nemuritor.
Ne dați un cuvânt de folos?
Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea:
1. Să fiți bine mărturisiți. Vă dați seama că asta este taina care ne mântuiește. Căci „ce veți dezlega voi, dezleg și Eu! ” Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Si păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiți. Că dacă ești bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit asa, eu am făcut aceea.
Sfântul Grigorie de Nyssa vede în Avraam imaginea omului care călătoreşte în profunzimile tainice ale lui Dumnezeu fără să pună întrebări. Ori, tocmai că oamenii pun întrebări şi vor mai ales dovezi, cu toate că Domnul le refuză, întrucât rănesc Adevărul. Meditativ, Pascal notează: “Revelaţia este un văl care se ridică, dar întruparea învăluie şi mai mult chipul lui Dumnezeu”.
Dacă vrei ca Domnul să-ţi creadă „din inimă” rugăciunea, străduieşte-te din tot sufletul ca tot ceea ce vorbeşti şi faci faţă de oameni să fie făcut cu sinceritate, nu fi niciodata nesincer cu ei. Când vei fi faţă de oameni încrezător şi cu inima deschisă, Domnul te va face să fii sincer şi cu inima deschisă şi în rugăciune către Dumnezeu. Celui ce nu arată oamenilor o inimă deschisă nici Domnul nu-i acceptă deschis rugăciunea, făcându-l pe acela să simtă că, întrucât este nesincer faţă de oameni, nu poate fi cu desăvârşire sincer nici faţă de Dumnezeu, fără să nu-l mustre conştiinţa.
Cuviosul Paisie (†1994), în cartea sa «Părinți aghioriți», vorbește despre multe chipuri de isihaști aghioriți, precum Părintele Tihon (†1968), care avea drept «lucru manual» metaniile și rugăciunea minții, drept pentru care s-a învrednicit să fie împreună-locuitor cu sfinții, aducând cântare de laudă neîntreruptă lui Dumnezeu, Gheronda Evloghie (†1948), ucenicul lui Hatzighiórghi, care ținea cu sfințenie rânduiala aspră a postului și a rugăciunii neîntrerupte, drept pentru care a fost greu încercat de atacurile demonilor, Gheronda Kosmás de la mănăstirea Pantokrátor (†1970)
Se înşală cei ce cugetă că sunt creştini, adică următori ai lui Hristos, doar fiindcă îi poartă numele sau fiindcă îi aud poruncile şi le învaţă, dar sunt departe de a se conforma dumnezeieştii voinţe, lepădând păcatul şi supunându-se dumnezeieştii voinţe,
Dar, veţi zice, eu stau sub apăsarea firii – desigur, iubesc pe Hristos. – Dar firea mă sileşte să păcătuiesc. Dacă suferi constrângere şi asuprire, vei fi iertat, dar dacă prin nepăsare ai căzut, nu este iertare.
Să vedem; să lămurim dacă păcatele se săvârşesc prin nevoie şi constrângere sau, mai degrabă, prin nebăgare de seamă şi nepăsare grea.
Predicatorii creştini nu trebuie să predice opiniile lor private. Preoţii sunt însărcinaţi şi hirotoniţi în Biserică cu scopul de a predica Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le sunt daţi nişte termeni de referinţă ficşi – anume, Evanghelia lui Iisus Hristos – şi ei sunt dedicaţi acestui singur şi peren mesaj. Se aşteaptă din partea lor să propage şi să susţină „credinţa care a fost distribuită lor prin sfinţi.” Bineînţeles că acest cuvânt al lui Dumnezeu trebuie să fie predicat „eficient.”
– Pãrinte Teofil, în zilele noastre mai mult ca niciodatã, omul este prins de grijile vieţii, de serviciu, familie, probleme şi multe altele. Existã însã şi griji mântuitoare?
– Da, existã griji mântuitoare. „Toatã grija cea lumeascã de la noi s-o lepãdãm”, se spune la slujbã, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumeşti trebuie astupate cumva cu încrederea în Dumnezeu şi în bunãtatea Lui, fãcându-ne datoria, pentru cã dacã nu-ţi faci datoria, grijile se înmulţesc şi îngrijorarea creşte. Dar existã şi o grijã pentru a deveni bun, o grijã pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grijă de a trãi corect, grijă de a face ceea ce eşti dator sã faci. Existã şi griji mântuitoare, griji care te ridicã, te angajeazã în viaţă sfântã, grijă de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti.
La Taina Spovedaniei, preotul are misiunea de a-l ajuta pe credincios să scoată la iveală nu numai păcatele, mizeriile şi răutăţile făcute (să le vădească paguba vremelnică şi veşnică pe care o aduc omului), ci mai ales frumuseţile interioare latente din fiecare om. De aceea, orice om trebuie primit cu delicateţe şi înţelegere, cu durere şi cu dragoste, ajutându-l să iasă din deznădejdea şi din scârba păcatului la lumina întâlnirii cu Dumnezeu cel bun şi iubitor de oameni.
Aunci când vorbim despre religia noastră, trebuie să formulăm cât mai exact gândurile, pentru că nu există nici o altă religie în lume care să admită atâta diversitate şi atâta libertate ca Ortodoxia. Tocmai din cauza varietăţii creştinismului a fost nevoie de rigoarea dogmelor, adică de formularea exactă şi precisă a conceptelor cu care operăm când discutăm despre credinţă. Altminteri, creştinismul şi-ar fi pierdut demult esenţa, cum s-a şi întâmplat în cazul catolicismului roman şi al protestantismului, deşi acestea diferă între ele.
R. Rădulescu: Părinte profesor, Mântuitorul Hristos întâlneşte în Nain o femeie marcată mult în viaţa ei de moarte. O văduvă, aşadar, care îşi pierduse soţul, îşi pierde şi fiul şi-l conduce spre mormânt. Mântuitorului Hristos I se face milă, desigur, nu de mort, ci de cel viu îndurerat de moarte, adică de femeia văduvă. Pe toţi ne îndurerează moartea, indiferent când vine ea. Pe de altă parte, noi, creştinii, ştim că moartea nu este sfârşitul absolut, ştim că este o trecere, dar totuşi, există durerea. Este benefică pentru noi, oamenii, durerea în faţa morţii? Cum să primim moartea, astfel încât să nu intrăm în contradicţie cu mesajul creştin asumat?
Binecuvântarea durerii
Binecuvântate întrebări „De ce?”…! Însuși Hristos le-a sfințit pe Cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeul meu, de ce Mi-ai făcut asta?
Ce Ți-am făcut? Nu sunt Fiul Tău? Exact aceeași întrebare o punem și noi la rândul nostru. Dar și aceasta rămâne fără răspuns. Rămâne fără răspuns numai în aparență, căci evenimentele dezvăluiesc răspunsul.
Multe întrebări de felul acesta au ieșit și din gura mult-pătimitorul Iov și din condeiul îndureratului David, doi oameni a căror moarte tragică a fiilor lor le-a pecetluit trecerea prin istorie și care adeseori ne sunt prezentați drept pilde unice de credință și de îndelungă-răbdare.
Mai întâi, aşadar, tu, Părinte, care vrei să te faci duhovnic, trebuie să ai o virtute şi o sfinţenie deosebită şi mai presus de a celorlalţi oameni, încă, şi decât a preoţilor cu care împreună vieţuieşti, dintre care vei fi ales. Şi patimile tale să le ai vindecate şi biruite şi să ai o sfinţenie deosebită de a celorlalţi. Fiindcă tu, care vei fi rânduit duhovnic, trebuie să petreci o viaţă duhovnicească, călăuzit de darul şi socotinţa Sfântului Duh, dacă vrei să ai nume adevărat de duhovnic şi să răspunzi cerinţei.
Odată, pe când eram la Mănăstirea Filotheu, un proiestos m-a trimis, îndată după privegherea Maicii Domnului, să duc o scrisoare la Mănăstirea Iviron. După aceea, trebuia să merg pe jos la arsanaua mănăstirii, să aștept un bătrânel care avea să vină cu corabia și să-l însoțesc până la mănăstirea noastră, care este la distanță de o oră și jumătate de mers pe jos. Eram după post și după priveghere. Pe atunci împărțeam postul Maicii Domnului în două. Până la Schimbarea la Față nu mâncam nimic, în ziua Schimbării la Față mâncam.