Aceasta este pecetea dumnezeiască, ce pecetluieşte orice lucru şi orice fiinţă, de la cea mai mică, până la cea mai mare.
Numai prin puterea lor, oamenii nu pot ridica decât a treia parte din pecetea cea tainică. Numai Acela care i-a pecetluit poate să desfacă toate peceţile.
Sporeşte încontinuu curăţia inimii, ca să ţi se ridice măcar pecetea unei singure taine din lume. Deoarece adevărul despre orice lucru este ca şi oglinda care nu se abureşte niciodată şi în care omul poate vedea frumuseţea lui cea cerească.
O împărăţie mai mică îşi are fiinţa într-o împărăţie mai înaltă.
Împărăţia naturală îşi are fiinţa în împărăţia morală. Împărăţia morală îşi are fiinţa în împărăţia duhovnicească. Împărăţia duhovnicească îşi are fiinţa veşnică în Acela care nu poate vedea nimic mai presus de Sine însuşi.
Orice împărăţie înaltă este tăcută şi se regăseşte într-o împărăţie mai mică. De aceea se poate spune că orice împărăţie mai mică este povestea împărăţiei celei mai înalte decât ea. Sau orice împărăţie mai mică este un cuvânt al cărui sens este ascuns într-o împărăţie mai înaltă. Şi precum sensul şi spiritul unui cuvânt sunt mai largi decât însuşi cuvântul, tot aşa orice împărăţie înaltă este mai largă decât orice împărăţie mai mică.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 57-58