Articole

De ce Maica Domnului uneori ne dă îndată ceea ce-i cerem, iar alteori nu

Atunci când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune, iar când nu este neapărată trebuință, ne lasă ca să dobândim puțină bărbăție.

Odată, pe când eram la Mănăstirea Filotheu, un proiestos m-a trimis, îndată după privegherea Maicii Domnului, să duc o scrisoare la Mănăstirea Iviron. După aceea, trebuia să merg pe  jos la arsanaua mănăstirii, să aștept un bătrânel care avea să vină cu corabia și să-l însoțesc până la mănăstirea noastră, care este la distanță de o oră și jumătate de mers pe jos. Eram după post și după priveghere. Pe atunci împărțeam postul Maicii Domnului în două. Până la Schimbarea la Față nu mâncam nimic, în ziua Schimbării la Față mâncam.

Continuare …

Îndemn la înţelepciune

Între virtuţile sau darurile cele mai rar întâlnite la creştini este acela al înţelepciunii (iscusinţei, inteligenţei, priceperii, mă­surii, pedagogiei şi cunoaşterii). Apăsam cu multă insistenţă asupra necesităţii înţelepciunii creştine. Ea îşi are rădăcinile în toată Scriptura şi în Tradiţie. Mântuitorul însuşi ne cere: ”Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii!” (Matei 10,16). Alăturarea acestor două noţiuni – înţelepciune şi nevinovăţie – elimină viclenia, perfidia, incorectitudinea, reaua-credinţă, for­ma goală şi intenţia rea.

Continuare …

„Deschide-mi uşile pocăinţei, Dătătorule de viaţă!“ (Cuvânt despre pocăinţă)

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia”. În sens literal acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului, lăuntricului său. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.
Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo.

Continuare …

Sfântul Ioan Gură de Aur: Puterea Rugăciunii

Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea. Un împărat în haină de porfiră nu e mai mărit decât rugătorul pe care îl împodobeşte vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om, vorbind cu împăratul în prezenţa întregii oştiri […] prin aceasta atrage asupra-şi ochii tuturor şi capătă însemnătate, aşa se întâmplă şi cu cel ce se roagă. Socoteşte numai ce înseamnă când un om, în prezenţa tuturor Îngerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor şi a tuturor puterilor cereşti, cu toată bucuria şi siguranţă, se apropie de împăratul împăraţilor şi cutează a vorbi către Dânsul? Care cinste s-ar putea asemăna cu aceasta? Dar nu numai cinste, ci şi un mare folos urmează pentru noi din rugăciune, chiar înainte de a fi primit lucrul pentru care ne rugăm.

Continuare …

Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie

Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.

Continuare …

Nicolae Steinhardt: Suflet de rob (sau taina libertăţii)

Comentându-i pe Hegel şi Platon, filosoful englez Karl R. Popper observă că pentru amândoi “oamenii care se supun unei forţe superioare sau nu mor mai degrabă decât să se supună unui bandit înarmat sunt, din fire, robi înnăscuţi care n-au parte decât de ceea ce merită”.
Aserţiunea i se pare lui Popper exagerată şi reacţionară. Să-mi fie îngăduit a crede că nu-i câtuşi de puţin aşa. Oare progresul se confundă cu laşitatea? Sunt războiul defensiv şi legitimă apărare născociri ale minţii retrograde?

Continuare …

Prin sfânta simplitate omul cunoaşte tainele lui Dumnezeu

Gheronda, studiul cărţilor şi cunoaşterea îl ajută pe om să-L cunoască pe Dumnezeu?
Ascultă la mine: atunci când cineva lucrează duhovniceşte şi ajunge la o stare duhovnicească bună, vede foarte limpede anumite lucruri prin dumnezeiasca luminare, fără să le fi cunoscut mai dinainte din cărţi. Şi, mai ales, le vede mai limpede decât alţii care au citit toate cărţile de pe lume. Prin curăţia lui lăuntrică vede limpede foarte departe şi foarte adânc, fiindcă a ieşit de pe traiectoria lumească şi se mişcă de acum pe cea duhovnicească, în spaţiul tainelor.

Continuare …

Diferenţa dogmatică şi liturgică între Liturghia ortodoxă, catolică, protestantă şi neoprotestantă

Diferenţa între Liturghia ortodoxă şi cea catolică este că în Liturghia ortodoxă Domnul se face prezent cu Trupul şi Sângele Său prin chemarea Sfântului Duh, pe când în cea catolică prin cuvintele: “Luaţi, mâncaţi…, Beţi dintru acesta toţi… “. În liturghia catolică nu se afirmă decât o legătură prin amintire, nu prin Duhul Sfânt, între ceea ce s-a făcut la cina cea de taină şi ceea ce se face acum. Nu se afirmă lucrarea prezentă a Duhului Sfânt. Pe când în Ortodoxie, credinţa în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, care prelungeşte prezenţa şi lucrarea lui Hristos este foarte puternică. Este puternică credinţa în Duhul Sfânt că Persoana distinctă, şi în lucrarea Lui mereu prezentă în orice timp. Se ţine seama de faptul că Hristos şi-a început şi-şi continuă lucrarea în oameni, după înălţare prin Duhul Sfânt. Nu există tendinţa de a confunda pe Duhul Sfânt ca Persoana prin care se prelungesc actele mântuitoare ale lui Hristos cu Hristos însuşi care S-a înălţat de la noi.

Continuare …

„Noi credem, pentru aceea şi grăim” (2 Cor. 4: 13)

Părintele Siluan l-a întrebat pe Igumen (Arhimandritul Misail, bărbat duhovnicesc, către care binevoia şi pe care vădit îl ocrotea Dumnezeu):
Cum poate şti monahul voia lui Dumnezeu?
Cel dintâi al meu cuvânt el trebuie să-l primească drept voia lui Dumnezeu. Cine va face astfel, peste acela va odihni harul lui Dumnezeu; dar dacă cineva mi se împotriveşte, eu, ca om, mă dau la o parte.
Cuvântul Igumenului Misail se înţelege precum urmează:

Continuare …

Mânia este oglinda sufletului

Vine un „moment rău” în care suntem stăpâniţi de patima mâniei şi scoatem în afară nu numai prisosul, ci şi ceea ce este înăuntrul cisternei de otravă pe care o avem în sufletul nostru. Astfel, se întâmplă ca şi cu marea: când se învolburează, scoate la suprafaţă lucrurile nefolositoare ascunse înlăuntrul ei şi, oarecum, îşi curăţă adâncurile. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Am văzut oameni care, aprinşi de nebunia mâniei, scoteau dinlăuntrul lor, ca printr-o vărsătură, ţinerea de minte îndelungată a răului. Astfel, printr-o patimă s-au izbăvit de cealaltă”.

Continuare …

Părintele Teofil Paraian: Trezvia este inceputul a tot binele

Trezvia este o stare sufletească comparată cu starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere. Cuvântul trezvie îl găsim în special în volumul IV al Filocaliei şi se referă la starea omului care nu doarme. Este altceva decât somnul; este priveghere, luare aminte, aşa cum cel treaz ştie ce se întâmplă cu sine şi în jurul lui. Trezvia are darul de a pune în evidenţă în special gândurile, inclinările. Este o supraveghere de noi înşine, este starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare.

Continuare …

Părintele Arsenie Papacioc: Aţi auzit de iad, dar nu-l cunoaşteţi

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viaţă. A făcut parte din “generaţia de aur” a teologilor români, a fost prigonit şi închis de comunişti. A stat în pustie cu părintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol.
Deşi are 91 de ani, deşi chinuit de boli trupeşti, părintele încă mai slujeşte. Când am poposit la Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc era treaz încă de la ora 4.00 dimineaţa, iar la ora 5.00 era deja în altar. Părintele Arsenie Papacioc a slujit Sfânta Liturghie şi apoi pomenirea morţilor.

Continuare …

Conştiinţa euharistică a canoanelor în Ortodoxie

Adesea cu acordul nostru, uneori doar dintr-un moft sau pur şi simplu în virtutea unei inerţii, deopotrivă cler şi credincioşi, cităm canoalele Bisericii ca imperative cazone în vederea restabilirii moralităţii. Fără să se ţină cont de natura alcătuirii lor şi fără să se cuprindă înţelesul lor, canoanele, „trâmbiţele Duhului Sfânt” devin pe buzele conştiinţelor scrupuloase „arme” ale condamnării la iadul temporal sau chiar cel veşnic.

Continuare …

Suferinţa şi reumanizarea spitalului

Singurătatea este una din suferinţele cumplite, în special ale copiilor părăsiţi de părinţii lor şi ale bătrânilor care nu mai au copii sau de care copiii nu-şi mai aduc aminte. Nu trebuie să vă spun eu adevărul asupra singurătăţii de care se resimt bolnavii din spitale: în numai câteva minute, pe un bolnav îl ia salvarea din casă, din mijlocul familiei, şi-l strămută năprasnic într-un alt univers, într-o altă cameră, cu o altă fereastră, cu o altă privelişte (dacă ea există), cu alţi oameni, cu alt limbaj, într-un corp medical sau sanitar pe care nu-l cunoaşte şi cu care va trebui să se acomodeze. Nu suferinţa fizică în sine, boala de care suferă, este importantă, ci şocul acesta al ruperii de viaţă normală şi aruncarea, dintr-o dată, într-o altă viaţă.

Continuare …

Orice păcat poate fi iertat prin pocăinţă

Atotputernica pocăinţă este liman dumnezeiesc, spital dumnezeiesc. Orice greşeală se îndreaptă prin pocăinţă, orice rană, orice boală se tămăduieşte prin pocăinţă. Braţele Părintelui Ceresc sunt deschise pentru fiii risipitori care aleargă spre ele. Hristos, Care S-a pogorât pe pământ pentru păcătoşi, nu pentru drepţi, rămâne până acum între oameni nevăzut, dar cu adevărat şi deplin, săvârşind mari semne şi vindecări, şi, potrivit nemincinoasei Sale făgăduinţe, va rămâne între noi până la sfârşitul veacului. Până acum răsuna glasul Lui, până acum se aud cuvintele Lui lucrătoare, rostite oarecând către păcătoasa osândită de toată lumea, care se osândise pe sine însăşi prin tăcerea-i adâncă: Eu nu te osândesc: mergi, şi de acum nu mai păcătui (În 8,11). Cu o astfel de preîntâmpinare se da iertarea păcatelor grele.

Continuare …

Cum să dobândeşti raiul

Pentru aceia speriaţi de greutatea mântuirii, Evanghelia Duminicii a XIX-a după Rusalii, desprinsă din Predica de pe Munte, ne aduce mângâiere prin lucidizare. Textul evanghelic porneşte cu o concluzie: „Aşa cum vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Lc 6, 31). Supusă atenţiei noastre astăzi, ca oameni mai mult educaţi decât credincioşi, propunerea pare acceptabilă. Noi ne-am educat să renunţăm la răzbunare când suntem loviţi, suntem obişnuiţi să ne ţinem gura când suntem răniţi şi să tăcem când suntem furaţi, să vorbim la comanda şefilor cu interese de moment, să ne aliniem chiar atunci când linia în care suntem somaţi ne duce la moarte. Iudeii din vremea Mântuitorului – şi azi mulţi gândesc aşa, pornind de la litera Legii

Continuare …

Predica de pe munte. Iubirea vrăjmaşilor

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos,
A zis Domnul: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Continuare …