“Despre regulile de purtare a războiului duhovnicesc şi cerinţele asceticii istorisesc amănunţit Sfinţii Părinţi şi nevoitorii contemporani ai Ortodoxiei. De aceea, ne vom mărgini aici doar la aspectele medico-psihologice ale luptei cu “lăcomia pântecelui”. Izbăvirea de acest viciu reprezintă o serioasă măsură profilactică şi terapeutică în privinţa unei serii întregi de boli (v. cap. 4-6). Ne vom strădui, pe exemplul mijloacelor duhovniceşti de apărare împotriva acestei patimi, să arătăm însemnătatea luptei şi cu celelalte patimi păcătoase.
Medicamentul împotriva “lăcomiei pântecelui” e postul.
Oamenii au remarcat de multă vreme cultura duhovnicească a postului ortodox. Din păcate, în majoritatea cazurilor ei văd acesta un scop în sine – o varietate folositoare de terapie dietetică (cură de descărcare) sau metoda medico-biologică de nutriţie. Iar ideea pragmatică dieto-profilactică dă deoparte, într-o măsură sau alta, ideea duhovnicească de post ca exerciţiu ascetic.
Postul nu este doliu şi nici cămaşă de forţă. El cere însă reducerea – în cazul ideal deplina înlăturare – a tot ceea ce împiedică pocăinţa (distracţiile, apropierea intimă a soţilor s.a.m.d.). Postul duhovnicesc, altfel spus postul sufletului, este o vreme de rugăciune intensă, de mustrare de sine pentru păcate, când toate puterile se îndreaptă spre slujirea lui Dumnezeu, citirea literaturii duhovniceşti, convorbirilor pe teme mântuitoare de suflet şi, în general, săvârşirea lucrurilor bune.
Postul trupesc reprezintă exprimarea postului duhovnicesc prin organismul fizic al omului şi constă în abţinerea de la alimentele de origine animală (carne, lapte, ouă, uneori peşte). Proteinele, lipidele, glucidele, sărurile minerale şi vitaminele necesare trebuie obţinute din alimente de origine vegetală (legume, fructe, cereale, ciuperci etc.).
Trebuie să remarcăm: mâncărurile “de dulce” nu sunt păcătoase în sine, pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire (I Timotei 4, 4).
Biserica Ortodoxă a stabilit pe durata anului patru posturi de mai multe zile: Postul Mare şi cel al Sfinţilor Apostoli, a căror durata tine de data prăznuirii Învierii lui Hristos (Paştilor), Postul Adormirii Maicii Domnului, între 1 şi 14 august inclusiv şi Postul Naşterii Domnului, între 15 noiembrie şi 24 decembrie inclusiv. Există şi posturi de o zi: ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), Înălţarea Crucii Domnului (14 septembrie), precum şi fiecare zi de miercuri şi vineri, cu excepţia zilelor de hărţi.
Potrivit observaţiilor efectuate de medicii ortodocşi, posturile pregătesc în mod excelent organismul pentru schimbarea caracterului dietei în funcţie de anotimp. Postul Mare uşurează tranziţia de la alimentele „de iarnă” la cele „de primăvară”, Postul Sfinţilor Apostoli – de la cele „de primăvară” la cele „de vară”, Postul Adormirii Maicii Domnului – de la cele „de vară” la cele „de toamnă”, iar Postul Naşterii Domnului – de la cele „de toamnă” la cele „de iarnă”.
Postul presupune un regim alimentar aparte. În mănăstirile ortodoxe e stabilit un moment anume pentru masă, moment a cărui încălcare nu e îngăduită fără o pricină bine întemeiată. În caz contrar, avem de-a face cu păcatul mâncatului într-ascuns. Adevăratul postitor nu va mânca niciodată fără să-i fie foame şi nu va bea niciodată apă fără să-i fie sete. Mâncând, el îşi satisface o necesitate fiziologică, nu o poftă. Trebuie mâncat în aşa fel încât să nu ne fie greu să ne rugăm după masă. Respectarea tuturor acestor condiţii dă mărturie despre faptul că am găsit măsura corectă a înfrânării.
Postul are o însemnătate medicală netrecătoare. De pildă, în ateroscleroză este pur şi simplu obligatoriu regimul alimentar care exclude mâncărurile grase din diverse sortimente de carne, torturile, o serie întreagă de produse de patiserie etc. Cu alte cuvinte, în ateroscleroză postul este indicat că regim terapeutic. La fel şi în alergie: prescripţiile alimentare de post se apropie de dietă hipoalergenă. Postul ţinut corect vindecă în mod eficace obezitatea apărută pe fond de supraalimentare, previne acumularea produşilor metabolici nocivi şi favorizează îndepărtarea lor din sânge. Aceşti compuşi reprezintă „deşeuri” care „poluează” organismul.
Postul ameliorează funcţiile sistemului nervos central. Activând imunitatea şi glandele endocrine, el mobilizează forţele de apărare, rezervele adaptative şi compensatorii ale organismului. Se creează, de asemenea, premizele unei stări psihologice favorabile pentru creşterea duhovnicească.
Să luăm exemplul ce pare cel mai evident: înfrânarea de la consumul excesiv de alcool îmblânzeşte patima curviei. Nu degeaba Apostolul Pavel face legătura între ele: Nu vă îmbătaţi cu vin, întru care este curvia, ci umpleţi-vă de Duhul (Efeseni 5,18). Cuviosul Ioan Scărarul învaţă: „Să tăiem, mai întâi de toate, mâncarea ce îngraşă (hipercalorică – n.a.), apoi pe aceea care aprinde (alcool, condimente, carne – n.a.), iar apoi şi pe cea care îndulceşte (delicatese – n.a.). Dacă se poate, da pântecelui tău mâncare îndestulătoare şi lesne de mistuit, ca prin săturare să scapi de nesăţioasa lui lăcomie şi prin grabnica mistuire a mâncării să te izbăveşti de aprindere ca de o plagă. Să luăm seama şi să vedem că multe dintre mâncărurile ce umflă burta stârnesc şi mişcarea poftei “.
Extrem de dăunătoare sunt şi băuturile dulci gazoase, deoarece conţin calorii de care organismul n-are nevoie. Apropo, pe sticlele cu asemenea băuturi n-ar strica să se lipească în locul reclamei textul următor: „Atenţie, gaze!” În primul rând, consumul frecvent al acestor băuturi înrăutăţeşte metabolismul protidic, lipidic şi glucidic. În al doilea rând, ele subminează sistemul cardiovascular şi pe cel endocrin, provoacă obezitate şi diabet. În al treilea rând, cu ele este uşor să te obişnuieşti, iar apoi greu te mai dezobişnuieşti.
Această dependenţă este înrudită întrucâtva cu dependenţa de nicotină şi cea de alcool.
A mânca puţin este un lucru întru totul justificat din punct de vedere fiziologic şi clinic. Sistemul consumului alternativ de carne, lapte şi mâncare exclusiv vegetală este cât se poate de raţional. Totuşi, principalul efect benefic pentru sănătate al postului constă în vindecarea organismului, după credinţa postitorului, de către harul dumnezeiesc.
Postul ortodox este ceva unic. El anticipează multe aspecte pozitive ale sistemelor de nutriţie atât tradiţionale, cât şi noi. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, pentru bolnavi el este mama sănătăţii, iar pentru cei sănătoşi – păzitoarea tăriei trupului. Celor bolnavi, slăbiţi, copiilor, femeilor gravide şi care alăptează li se fac anumite „dezlegări”. Corpul epuizat de eforturi sau boli trebuie întărit prin somn, hrană şi băutură în orice moment potrivit necesităţilor organismului.
Ce a făcut Prorocul Ilie când era istovit de prigoană, de suprasolicitarea fizică şi de privegherea în rugăciune? S-a întărit mâncând şi dormind, s-a odihnit, şi abia apoi a pornit la drumul de 40 de zile până în Muntele Horev (v. III Regi 19, 5-8).
Să luăm acum şi Noul Testament. Ucenicii lui Hristos obosiseră foarte tare din pricina necontenitei îmbulzeli a poporului, încât nu mai aveau timp nici să mănânce. Atunci, Mântuitorul le-a poruncit să meargă într-un loc pustiu şi să se odihnească puţin (v. Marcu 6, 31).
Se pune întrebarea: nu cumva Domnul, Cel atotputernic, nu putea să rezolve şi aşa problema Apostolilor? Oare energia dumnezeiască era insuficientă? Potrivit Evangheliei, omul va trăi atât cu pâine, cât şi cu cuvântul lui Dumnezeu (v. Matei 4, 4). Pâinea simbolizează îndestularea bunurilor materiale indispensabile pentru existenţa fizică, iar cuvântul lui Dumnezeu – plinătatea harului, care se dăruieşte pentru existenţa duhovnicească. Pâinea şi cuvântul lui Dumnezeu nu se află în antagonism şi nici nu se substituie unul altuia, ci, dimpotrivă, se completează între ele. De aceea Domnul nu corectează prea des mersul firesc al evenimentelor printr-o intervenţie supranaturală (minune).
Mai mult: dacă până şi Apostolii, cu tot belşugul lor de daruri harice, aveau nevoie să se odihnească şi să mănânce la timp, cu atât mai mult avem nevoie de asta noi.
Nu degeaba Apostolul Pavel îi înduplecă pe călătorii flămânzi, istoviţi de furtuna pe mare, să mănânce ca să rămână în viaţă (v. Fapte 27, 33-36). Iar într-una dintre epistolele către ucenicul său Timotei a scris: De acum nu bea doar apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni (I Timotei 5, 23).
Aceste episoade din Biblie dovedesc că postul trebuie adaptat la starea noastră fizică şi psihoemoţională. Acest aspect este deosebit de actual pentru cei cu o sănătate slabă. Păcat că unii oameni ignoră acest adevăr simplu! Odată, un preot i-a declarat fără drept de apel autorului acestor rânduri: „Nu trebuie să calce postul nici măcar cel care tocmai a ieşit dintr-un lagăr de concentrare “. Asemenea greşeli şi severităţi pastorale lipsite de temei îi pot costa scump pe enoriaşi.
Duhovnicii încercaţi dau uneori binecuvântare să se consume în post mâncare de dulce ca medicament. La sfatul medicului, Sfântul Teofan Zăvorâtul consuma lapte smântânit pentru normalizarea pulsului şi „curăţirea sângelui “, recomandând acelaşi lucru şi fiilor săi duhovniceşti. „Acum, poţi să bei şi miercurea, şi vinerea…”
Totuşi, asemenea concesii trebuie să ne facem numai din strictă necesitate, nu din plăcere – de exemplu, sub pretext de boală, ca nişte simulanţi. Grijă de trup să nu o faceţi spre pofte, ne aminteşte Apostolul Pavel (Romani 13,14). Încălcarea postului trupesc trebuie compensată, în limita posibilităţilor, prin râvnă în postul duhovnicesc: sub îndrumarea duhovnicului, se poate mări pravila de rugăciune, se poate citi mai multă literatură duhovnicească, împlini o ascultare s.a.m.d.
Postul este un mijloc de omorâre a patimilor păcătoase, dar nu şi a trupului. După cum glăsuieşte cunoscutul citat evanghelic, sâmbătă este pentru om, nu omul pentru sâmbătă (Marcu 2,27). Adeseori, „excesul” de post este mai rău decât „deficitul” de post. În particular, acesta este motivul pentru care Biserica Ortodoxă a „lipit” de posturi săptămâni de hărţi. Atunci se dă binecuvântare pentru a consuma orice mâncare folositoare pentru sănătatea sufletească şi cea trupească.
O deosebită atenţie este dată perioadei dinaintea începerii postului, precum şi ieşirii din el. Este periculos să ne „aruncăm” pe mâncare ca să „facem rezerve” ori ca să „recuperăm”. Lucrul acesta contravine atât bunului simţ, cât şi însuşi duhului înfrânării. Este de tristă notorietate următorul fapt: cel mai mare număr de apeluri către Salvare datorate acutizării colecistitelor, pancreatitelor, litiazei biliare şi litiazei renale, diskineziei biliare, constipaţiilor şi altor tulburări de tranzit digestiv au loc în zilele imediat următoare Postului Mare. În felul acesta, din neputinţa sau neştiinţă omenească, se întunecă prăznuirea Săptămânii Luminate.
Slavă Domnului, acum există literatură duhovnicească şi păstorii propovăduiesc neîmpiedicaţi în biserici şi prin mass-media, explicând regulile posturilor ortodoxe. Cum se spune, nu-i mare lucru, trebuie doar bunăvoinţă!”
Konstantin V. Zorin, Scoală-te şi umblă: Paşi spre însănătoşire, Editura Sophia, Bucureşti, 2009