La spovedanie nu trebuie să spui acele păcate de care ai fost dezlegat la spovedaniile anterioare și pe care nu le-ai mai repetat, altminterea ar însemna că nu ai încredere în puterea Tainei săvârşite prin spovedanie. Nu trebuie să-ţi aminteşti de persoana cu care ai fost în clipa săvârşirii păcatului, ci să te osândeşti numai pe tine.
Cei care se mărturisesc şi spun păcatul numai pe jumătate şi restul nu, cei care nu iau hotărârea de a spune tot păcatul, aceştia sunt cu un picior la duhovnic şi cu altul la păcat. Tu ai venit să te pocăieşti, şi totuşi nu te căieşti de păcate, fiindcă nu ştii să te pocăieşti cum trebuie, adică îţi aduci aminte de păcate în chip rece şi indiferent. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai important ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate, nu ai recunoscut şi nu ţi-ai notat că nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul lui Dumnezeu şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă.
În aceste patru păcate intră toată prăpastia de răutăţi şi toată corupţia noastră sufletească. În esenţă, ele sunt rădăcinile principale din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în păcate.
Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pag. 64-65