Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru, cu atât mai mult vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei.
– În primul rând, cred că trebuie să părăsim dorul ăsta de “a scăpa de…”. Paradoxal, însuşindu-ne, asumându-ne anumite greutăţi scăpăm de ele. Fiindcă fiecare criză este o nevoie care trebuie să se împlinească. Iată că medicina homeopatică înţelege mai bine cele ale bolii. Nu este cazul să te scapi de un simptom, durere, temperatură, de leşin sau mai ştiu eu ce, e vorba că prin acel simptom boala în trup manifestă felul prin care trebuie să se vindece.
Maxim, un sfânt grec din secolul IV, aude într-o zi citindu-se în biserică pasajul din Epistola Sfântului Pavel în care Apostolul recomanda să ne rugăm neîncetat. Tânărul e atât de mişcat, încât se gândeşte că n-are nimic mai bun de făcut decât să urmeze acest sfat. Părăsind biserica, se duce în munţii din apropiere şi îşi impune să se roage fără încetare. Ca orice tânăr grec din acea vreme, abia ştia Tatăl nostru şi alte câteva rugăciuni. Începe aşadar să le recite fără oprire. Se simte, pentru moment, foarte fericit.
În adânc sufletul este o fortăreaţă de necucerit. Ajung până acolo haruri, tot felul de ajutoare, însă fortăreaţa rămâne necucerită, pentru că poarta nu se deschide pe dinăuntru. Și dacă nu se deschide pe dinăuntru, Harul lui Dumnezeu are delicatețea să nu o forțeze. Altfel, n-ar mai fi Har! Ar fi altceva. Ar fi energie demonică.
Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învăţăturile, e la voia noastră. E la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El, sau să ne vedem de treburile noastre. Suntem liberi. E marele privilegiu care ne-a fost dat la creaţie. E marea taină a lumii oamenilor.
Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare….
Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi. Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui. Dacă vedeţi moleşeală, omul nu este bine sufleteşte.
Fii evlavios. Pe părinţii duhovniceşti, pe tatăl tău şi pe mama ta, pe conducători şi pe toţi oamenii de bine cinsteşte-i şi urmează sfaturile lor folositoare. Respectă-i pe oamenii în vârstă. Faţă de mai-marii tăi fii respectuos, cu cei de-o seamă cu tine fii amabil, cu cei mai mici, binevoitor. Iubeşte nu doar pe prieteni şi pe cei ce-ţi fac bine, ci şi pe vrăjmaşii tăi, şi roagă-te pentru ei. Aminteşte-ţi că rostul tău în lume este ca în orice împrejurare să faci bine aproapelui tău, pe cât îţi stă în putere. Nu te certa şi nu te învrăjbi cu nimeni.
Omul iubitor de plăceri este leneș. Nu cunoaște niciodată mulțumirea de a construi ceva util. Munca pentru el este o greutate, un jug, un blestem și nu un mijloc de a dobândi virtutea sau o obligație serioasă și importantă, stabilită de Dumnezeu. Omului iubitor de plăceri îi este frică de muncă și de greutăți, deoarece acestea perturbă viața sa trândavă. Îi este frică în același timp și de efortul intelectual, deoarece aceasta ar presupune o trezire a puterilor spirituale.
Fiul al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu şi acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării.
– Pãrinte Teofil, ce este duhovnicul şi cine poate sã fie duhovnic?
– Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legãrii şi dezlegãrii pãcatelor dupã Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând cãtre ucenicii sãi: „Luaţi Duh Sfânt! Cãrora veţi ierta pãcatele, vor fi iertate, şi cãrora le veţi ţine, vor fi ţinute” (În. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduinţă pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Şi-ţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi oricâte vei lega pe pãmânt vor fi legate şi în cer şi oricâte vei dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate şi în cer” (Mt. 16, 19).
“… Şi atunci: Binecuvântat fie Dumnezeu, Cel ce a dat omului prilejul suferinţei pe acest pământ. Nu este alt remediu pentru a te scula din boala inconştienţei, a nepăsării şi a prostiei, decât suferinţa. O, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat acest trup material în care să primim şi să ispăşim prin suferinţă greşelile sufletului, am fi fost alături de satana în veşnicie.
Muntele suferinţei ne iese în cale nu ca un muşuroi pe maidan, pe care să-l putem trecem întărind niţel genunchii şi gleznele.
Trăim într-o lume a dependenţelor de tot felul. Gândim, simţim şi chiar visăm în funcţie de ceea ce suntem dependenţi. Cât priveşte voinţa omului, în cazul dependenţei, aceasta suferă cel mai mult, până la ascundere de sine. Omul dependent nu mai e stăpân pe propria voinţă. Se înscrie de bunăvoie în cercul neîntrerupt al acţiunilor îndeplinite automat şi fără discernământ.
Societatea nostră se caracterizează prin dependenţă. Dar nu dependenţa naturală, ci de dependenţe artificiale create cu scopul de a manipula. Dependenţele fireşti ale omului: de aer, de apă, de hrană etc, au fost exploatate vicios şi au devenit chinuitoare pentru trai.
“În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei.
Trăsătura fundamentală a Evangheliei şi a conţinutului propovăduirii sale, pe care Sfântul Apostol Pavel o pune în evidenţă în fragmentul de care ne ocupăm, este caracterul ei de taină, de lucru necunoscut şi neaccesibil oamenilor: Şi eu, fraţilor, când am venit la voi…, v-am vestit taina lui Dumnezeu (2,1). (Noi) propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră (2, 7).
Scrii pentru că ești tulburată și e drept să fie așa. Te asemeni trestiei mișcate de vânt: au fost suficiente câteva vești și te-ai neliniștit. Iată motivele: neatenția, lipsa de concentrare față de viața ta spirituală, lipsa lăsării în voia lui Dumnezeu. Țara ta a fost lăudată și iată-te pregătită să pleci. Să știi totuși că, oriunde vei merge, vei duce dezordinea interioară cu tine. Și acolo vei întâlni oameni și nu îngeri. Împărăția Cerurilor nu este în exterior, ci în noi. Dacă ne vom îngriji de „unicul necesar”, restul ni se va da pe deasupra – însuși Dumnezeu a spus-o.
Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; Că întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba ca Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. (Filipeni 2, 5-11)
Nimeni nu cunoaşte pe Fiul afară numai de Tatăl, nici pe Tatăl nu Îl cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi cel căruia Fiul voieşte să îi descopere. (Mt. 11:27)
Aşa cum iubirea dumnezeiască de oameni este nesfârşită şi harul îmbelşugat pentru mântuirea omului, la fel, nu mai puţin, mântuirea omului este cu neputinţă fară dispoziţia şi conlucrarea lui.