Mitr. Antonie de Suroj

Stăpânirea timpului

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Bloom (6 iunie 1914 – 4 august 2003) a fost episcop al Episcopiei de Suroj al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Marea Britanie şi Irlanda. S-a născut la Lausanne, în Elveţia. Şi-a petrecut primii ani în Rusia şi Persia, întrucât tatăl său era membru al corpului diplomatic imperial rus. Mama lui era sora compozitorului Alexander Scriabin. În timpul Revoluţiei bolşevice, familia a trebuit să părăsească Persia, iar în 1923 s-a instalat la Paris, unde viitorul mitropolit şi-a primit educaţia. A absolvit studii de fizică, chimie şi biologie şi şi-a luat doctoratul în medicină la Universitatea din Paris. Filosof și predicator, este autorul a numeroase cărți și articole în diferite limbi despre viața spirituală a comunității ortodoxe.

Continuare …

Să dăruim iertarea noastră celor adormiţi

Dacă în slujba de pomenire ne concentrăm atenţia asupra sufletului celui adormit, în cadrul slujbei de înmormântare atenţia noastră se îndreaptă de asemenea către plecarea sufletului. Conform tradiţiei ortodoxe, în primele trei zile de la moartea unei persoane, sufletul rămâne aproape de pământ, vizitând locurile familiare, amintindu-şi tot ce a însemnat pământul pentru el, tot ce a petrecut pe pământ; aşa încât sufletul care va părăsi această lume va fi deplin stăpân pe amintirile lui atunci când va sta înaintea lui Dumnezeu.

Continuare …

Rugăciunea lui Iisus este un rezumat al Evangheliilor în ansamblul lor

Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre. Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul„. Această rugăciune este folosită de călugări şi de maici, dar şi de laici.

Continuare …

Despre credinţă şi îndoială

Poate părea stranie o astfel de afirmaţie auzită din gura unui credincios care cu inspiraţie şi încredere apără dreptul fiecăruia la îndoială. De fapt, aceasta este doar o altă expresie a cunoscutei idei ce spune că omul trebuie să fie sincer până la capăt, să fie sincer în mod necondiţionat, să fie mereu gata să-şi pună la îndoială propria existenţă şi propriile convingeri. Acestea sunt cu putinţă atunci când credem că există ceva de nezdruncinat care alcătuieşte obiectul căutărilor noastre.

Continuare …

„Dacă tăcerea mea nu-i vorbeşte, cuvintele mele îi vor fi inutile”

În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving ca dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil.

Continuare …

Să fim în stare să ne deschidem celorlalţi

Biserica, noi toţi, suntem o mulțime în mişcare, o mulțime îmbrăcată în zdrenţe duhovniceşti, o mulțime de păcătoşi. Un singur lucru avem în comun – nu sfinţenia, ci conştienţa nevoilor noastre disperate. De aceea trebuie să fim în stare a ne deschide celorlalţi, să fim milostivi, înţelegători şi împreună-pătimitori cu ceilalţi.

Continuare …

Iubirea lui Dumnezeu se manifestată în toate darurile Sale

Prima fericire este a sărăciei și noi nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu decât dacă trăim această fericire care are două aspecte. Mai întâi, este evident că nu posedăm nimic pe care să-l putem păstra, fie că vrem: aceasta este descoperirea faptului că nu am nimic, că nu sunt nimic, descoperirea unei sărăcii totale. Existăm pentru că Cineva a voit să existăm și ne-a dăruit viață.

Continuare …

Speranţa vameşului

Aş vrea să vă reamintesc parabola „Fariseului şi vameşului”. Vameşul intră în Templu şi rămâne la uşă. Se ştie condamnat, ştie că după dreptate nu are nici o speranţă, fiindcă este străin de împărăţia lui Dumnezeu, de împărăţia dreptăţii, de împărăţia dragostei, fiindcă el nu ţine nici de lumea dreptăţii, nici de aceea iubirii. Dar în cursul vieţii sale atât de urâte, plină de cruzime şi de violenţă, el a învăţat un lucru despre care fariseul nu are nici cea mai mică idee. El a învăţat că într-o lume a concurenţei, într-o lume de fiare, într-o lume crudă şi neîndurătoare, singura speranţă ce rămâne este aceea într-un gest de milostivire, într-un gest de compătimire, într-un gest cu totul neaşteptat, care nu-şi află temeiul nici într-o obligaţie, nici în relaţiile naturale, într-un gest care va suspenda acţiunea lumii crude şi nemiloase în care trăim.

Continuare …

Îndoiala și viața creștină

Nu intenţionez să vă ofer o expunere completă a creştinismului, doresc doar sa mă opresc asupra unor subiecte pe care le consider relevante atât pentru creştini, cât şi pentru oricine doreşte să se înţeleagă pe sine şi situaţia în care ne aflăm noi, creştinii. Poate că atunci când afirm „noi, creştinii” depăşesc limitele celor pe care urmează să le spun şi poate că, de fapt, ar trebui sa spun: „felul în care înţelege această situaţie un creştin care aparţine Bisericii Ruse” pentru că este vorba despre o contribuţie personală – oferită nu ca învăţătură, ci ca modalitate de a stimula gândirea.

Continuare …

Noi credem că viața constă în a ne mișca fără încetare iar rugăciunea constă în a ne retrage undeva

De multe ori realizăm faptul că viața și rugăciunea sunt greu de coordonat și gândim că, trăind o viață dominată de fuga după țeluri iluzorii, această armonizare este greu de împlinit. E un gând total greșit, rezultând dintr-o falsă concepție atât despre viață, cât și despre rugăciune. Noi credem că viața constă în a ne mișca fără încetare, iar rugăciunea constă în a ne retrage undeva, uitând de situația în care ne aflăm, cât și de aproapele nostru. Acest lucru nu este adevărat și reprezintă o defăimare la adresa vieții și a rugăciunii.

Continuare …

Mustrările de conștiință, calea spre porţile Împărăţiei Cerurilor

Când procedăm urât, când vorbim ce nu se cuvine, când gândurile sumbre roiesc în capul nostru, iar pe inimă se lasă întunericul, începem atunci, dacă dorim să ne luminăm măcar puţin, să avem mustrări de conștiință.
Mustrările de conștiință nu sunt încă pocăința; poți să-ți reproșezi toată viaţa faptele urâte și cuvântul urâcios, gândurile şi simţurile întunecate şi să nu te mai îndrepţi.

Continuare …

„Cred, Doamne, în iubirea Ta, cred în crucea Fiului Tău, cred. Vino şi ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24)

A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt multe lucruri în viața noastră care depind de noi înşine. De câte ori nu cerem în mod repetat: „Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi neprihănire, dă-mi curăția inimii, dă-mi cuvânt adevărat!” Dar când ni se oferă prilejul de a ne potrivi faptele cu rugăciunea pe care o facem, urmăm mai curând înclinațiile inimii, căci ne lipsesc curajul şi duhul hotărârii pentru a pune în lucrare cerințele adresate lui Dumnezeu în rugăciune.

Continuare …

„Nu am venit să judec lumea, ci să o mântuiesc” (Ioan XII, 47)

În Scriptura Noului Legământ găsim ceva încă şi mai măreţ, deoarece odată cu Învierea lui Hristos moartea este efectiv biruită.
Moartea e biruită în mai multe feluri. Este biruită deoarece ştim că prin Învierea lui Hristos moartea nu are ultimul cuvânt şi că suntem chemaţi să ne sculăm din nou, să înviem şi să trăim.
De asemenea, moartea mai este învinsă şi în biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi în surparea iadului, deoarece aspectul cel mai înfricoşător al morţii, aşa cum îl vedem reprezentat în Vechiul Legământ de către poporul lui Israel, era că despărţirea de Dumnezeu, care a adus după sine moartea, putea deveni definitivă, de neînlăturat prin însăşi moartea.

Continuare …

„Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa”

Atunci când facem ceva rău ori vorbim ce nu trebuie, când gânduri întunecate ne macină mintea sau un văl negru ni se aşează pe inimă, dacă ajungem să facem măcar puţină lumină în noi înşine, vom simţi primele mustrări de conştiinţă. Dar aceste păreri de rău ale conştiinţei nu sunt încă ceea ce se înţelege prin pocăinţă. Ne putem petrece toată viaţa reproşându-ne purtarea noastră greşită în fapte sau în cuvinte, gândurile şi simţămintele noastre întunecate, fără însă a ne îndrepta. Mustrările de conştiinţă pot face din viaţa noastră un adevărat iad, dar ele nu ne deschid împărăţia cerească.

Continuare …

Singura forţă stabilă în stare să menţină în inimă o armonie este rugăciunea

A ne educa inima este departe de a fi un fapt simplu. În schimb educarea intelectului este relativ mai uşoară – în funcţie de capacităţi, fiecare dintre noi poate să-şi dezvolte darurile sale intelectuale. Intelectul primeşte şi reţine tot ceea ce lasă asupra lui o anumită pecete. În privinţa aceasta inima este un organ duhovnicesc mult mai complex.

Continuare …

Doamne, hai să fim prieteni din nou, ştiu că încă nu m-am schimbat

Când venim la Spovedanie, intrăm în prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu însă nu este un judecător; Dumnezeu este Mântuitorul nostru. Dumnezeu este Prietenul nostru, Cel Care ne-a iubit într-atât încât Şi-a dat viaţa pentru ca noi să credem în iubirea Sa, Şi-a dat viaţa pentru ca să ne salveze de la osândă. La El venim, ca la un Prieten şi Mântuitor al nostru.

Continuare …

Preţul timpului

Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt!

Continuare …