Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu o câmpie neprihănită și curată, care este acoperită cu zăpadă.
Cum să întâmpinăm Noul An?
Mitr. Antonie de Suroj
Cum am putea învăța să ne rugăm
Maxim, un Sfânt grec din secolul IV, aude într-o zi citindu-se în biserică pasajul din Epistola Sfântului Pavel în care Apostolul recomandă să ne rugăm neîncetat. Tânărul e atât de mișcat, încât se gândește că n-are nimic mai bun de făcut decât să urmeze acest sfat. Părăsind biserica, se duce în munții din apropiere și își impune să se roage fără încetare.
Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze
După întâlnirea cu Dumnezeu, a doua întâlnire este cea cu tine însuţi. S-ar părea că trăim mereu cu noi înşine şi nu ar mai fi cui să dăm întâlnire. De fapt, avem cui. Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze; în fiecare există un dezacord interior care îl îngrozeşte. Să rămâi cu tine însuţi e unul dintre cele mai tulburătoare lucruri ce i se pot întâmpla unui om, dacă face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate.
Trebuie să înveţi să stai împreună cu tine însuţi şi să înfrunţi plictiseala
În romanul lui Dickens, Pickwick Papers există un fragment care este o foarte bună descriere a vieţii mele şi probabil şi a vieţii tale. Pickwick se duce la club. Opreşte o birjă şi pe drum pune o mulţime de întrebări. Printre altele, el întreabă:
– Spune-mi, cum este posibil ca un cal atât de prăpădit să poată trage aşa o trăsură de mare şi de grea?
Birjarul îi răspunde:
„In ce măsură Hristos este viaţa mea?”
Pentru a fi creştini, pentru a rosti cuvintele Crezului, pentru a spune rugăciunea „Tatăl nostru”, pentru a participa la Liturghie, trebuie cel puţin să ne hotărâm – nu doar să avem o intenţie, ci o hotărâre fermă şi clară – să trăim cuvintele pe care le rostim, să ne trăim întreaga viaţă după condiţiile lui Hristos. In caz contrar, suntem doar spectatori ai vieţii, învierii şi morţii lui Hristos. Suntem privitori, ascultători interesaţi care pot fi mişcaţi de un lucru sau de altul, dar, precum pământul pietros sau drumul din pildă, se poate să primim sămânţa pentru un timp sau să nu o primim deloc. Şi atunci, oricât de mult ne mărturisim credinţa ca obiectiv, ca adevăr intelectual, ea nu ajunge la inima noastră.
Ne va fi de ajutor să reținem acele rugăciuni care ne sensibilizează sufletul
Este important deci să învăţăm şi să cunoaştem destul de multe asemenea rugăciuni, pentru ca în momentul respectiv să poţi rosti rugăciunea potrivită. Se pune aşadar problema învăţării pe de rost a unui număr minim de rugăciuni, fie din psalmi, fie din rugăciunile sfinţilor.
Rugăciunea și cererea fără răspuns
In episodul cu femeia canaaneancă (Mt. 15,22), îl vedem pe Hristos, cel puţin la început, refuzând să răspundă unei rugăciuni. Acesta este un caz de rugăciune încercată într-un mod extrem de dur. Femeia a cerut ceva întru totul potrivit, a venit cu o credinţă desăvârşită şi nici măcar nu a spus „dacă poţi”, doar a venit, sigură că Hristos poate şi că va fi dispus, iar copilul ei va fi tămăduit. La toată această credinţă, răspunsul a fost „Nu”.
Vino și deschide-ţi inima, grăieşte-I sincer tot adevărul, ştiind că eşti iubit dincolo de orice judecată…
Când mergem la spovedanie, venim să ne întâlnim faţă către faţă cu un Prieten, nu ca să fim judecaţi şi osândiţi, nu cu groaza în suflet pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Venim la Cel Care, fiind Dumnezeu dincolo de suferinţă, de moarte, a ales, din iubire pentru noi, să se facă Om, să ia asupra Sa întregul nostru destin omenesc şi să-Şi dea viaţa pentru noi.
Unde este comoara mea?
Cuvântul „asceză” vine din cuvântul grec ce înseamnă „a exersa”. Se poate referi la antrenamentul unui atlet. Sfântul Pavel, în una dintre epistolele sale, ne zugrăveşte imaginea creştinului care se nevoieşte să dobândească desăvârşirea aşa cum alergătorul se străduieşte să ajungă la finalul cursei. De obicei, cuvântul „asceză” evocă ideea unei discipline şi instruiri extrem de riguroase. Şi evocă, de asemenea, mult prea adesea, imagini luate din vieţile sfinţilor Bisericii primare, ale locuitorilor pustiei deşertului, imagini ce zugrăvesc incredibile măsuri de nevoinţă, imagini ce zugrăvesc oameni ce locuiau în deşert şi care practic trăiau cu aproape nimic, petrecându-şi noaptea în priveghere, întreaga zi în rugăciune şi aşa mai departe.
O iubim pe Maica Domnului!
O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9).
„A sta înaintea Sfintei Mese este înfricoșător…”
A deveni preot este înfricoșător, pentru că ceea ce este dat preotului să săvârșească este tocmai ceea ce niciun om nu poate săvârși. Avem un singur Arhiereu — Domnul Iisus Hristos.
Dumnezeu primeşte să fie ţinut cu totul în afara vieţii noastre, dar nu primeşte să fie doar o parte a vieţii noastre…
Când citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia, de sfinţenia lui Dumnezeu, spunem noi vreodată „nu sunt vrednic ca El să vină până la mine”? Ca să nu mai pomenesc de toate acele ocazii în care ar trebui să fim conştienţi de faptul că nu poate veni până la noi fiindcă ne-am făcut cu totul nevrednici de asta.
Diavolul se va strădui întotdeauna să ne aducă într-o stare de anxietate, de tulburare interioară, pentru ca să ne despartă de Dumnezeu
Cum, după ce am pierdut pacea interioară, o recâştigăm?
Să ne privim întreaga viaţă ca pe un suiş către veşnicie, nu ca pe un declin treptat spre moarte
Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”.
Trebuie să învățăm să ne măsurăm cu aceeași măsură și să iertăm la fel de ușor cum dorim să fim iertați
„… Acesta este primul pas: să înțelegem că supărarea noastră, capacitatea noastră de a ne întrista mult timp, nu depinde de greutatea jignirilor care ni se aduc, ci de orgoliu, care se rănește ușor, se ofensează ușor și nu iartă niciodată.
Dispui de foarte mult timp că să te poți ruga
In încordata viață modernă pe care o trăim, problema chivernisirii timpului este una dintre cele mai importante. Nu am de gând să încerc și să te conving că dispui de foarte mult timp și că te poți ruga dacă vrei; vreau în schimb să-ți vorbesc despre goana vieții.
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi
În cursul săptămânilor Postului Mare, mulţi dintre noi ne vom împărtăşi cu Sfintele Taine. Această împărtăşire trebuie să se facă cu luare aminte, ştiind ce facem, ce dorim să cerem şi la ce ne angajăm.