Există o deosebire între a merge la biserică la slujbe, a iubi Biserica, a sluji Bisericii, a propovădui Evanghelia — și a fi creștin. Nici măcar nu vă trimit la locuri precum, de pildă, sfârșitul Evangheliei după Marcu: Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi., și altele asemenea. Dacă ne gândim la noi înșine, dacă ne gândim unii la alții, ba chiar la întreaga lume creștină — cine ar putea sta înaintea încercării unor astfel de cuvinte evanghelice?
Și mai sunt atâtea alte locuri: Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor;. Sau Fericirile. Sau Rugăciunea Domnească. Sau Simbolul credinței — care-L propovăduiește pe Dumnezeu a Cărui însăși ființă este Iubirea; acea iubire așa cum o descrie Hristos atunci când spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi…
Și, într-un anumit sens, chiar mai mult decât atât. Pentru că noi putem să ne punem pentru prietenii noștri doar viața noastră muritoare; însă El, Cel Nemuritor, Și-a dat viața pentru noi pe când noi încă Îi eram vrăjmași — nu sunt cuvintele mele, ci sunt cuvintele Apostolului Pavel.
Mitropolitul Antonie de Suroj