Mitr. Antonie de Suroj

Spovedania – întoarcerea la Tată…

Unul dintre Părinţii primelor veacuri, nu îmi amintesc cine, a spus că deşi îl numim pe Dumnezeu Creatorul, Făcătorul nostru şi îl chemăm cu atâtea alte numiri care-L arată a fi într-o atât de mare măsură deasupra noastră, toate aceste numiri înseamnă de fapt mult mai puţin decât faptul de a-L numi „Tată” al nostru atunci când îl chemăm Tatăl nostru, fiindcă toate numele cu care îl numim pe Dumnezeu indică o separare şi o îndepărtare, uneori chiar o înstrăinare. Pe când cuvântul „Tată”, „Părinte”, arată o apropiere, o înrudire între El şi noi.

Continuare …

Iertarea nu trebuie căutată pentru un sentiment de confort personal

Când am făcut rău cuiva şi ne dăm seama că am greşit, de multe ori mergem la persoana respectivă şi ne exprimăm mâhnirea, iar când discuţia este încărcată emoţional, se varsă lacrimi, se iartă şi se folosesc cuvinte mişcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcaţi şi totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur şi simplu ne-au încântat propriile noastre virtuţi, iar cealaltă persoană, care poate este bună şi se înduioşează uşor, a reacţionat la scena noastră emoţională.

Continuare …

Cât de puțin suntem în stare să iertăm și cât de ușor judecăm

Inima ni se strânge, pentru că știm, dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înșine, cât de puțin suntem în stare să iertăm și cât de ușor judecăm. Știm cât de ușor se înrădăcinează în noi, uneori pentru mulți ani, iar uneori pentru toată viața, amărăciunea față de omul care ne-a rănit.

Continuare …

Înfricoșătoarea lucrare a preotului la Sfânta Liturghie

Vă dați seama ce așteptați și ce cereți de la un preot atunci când îi încredințați preoția — nu doar să vă călăuzească în rugăciune, rostind cuvinte pe care le poate rosti împreună cu voi, ci să săvârșească o lucrare pe care el însuși nu o poate împlini, pe care numai Hristos o poate împlini și pe care o poate împlini prin el doar dacă acesta este atât de unit cu Hristos, măcar în acel moment, încât moartea lui Hristos devine moartea lui, în nădejdea că viața lui Hristos va deveni viața lui?

Continuare …

„Oare nu ar fi trebuit să ne bucurăm, dacă fratele nostru s-a întors?”

Evanghelia acestei Duminici ne vorbește nu numai despre păcat și pocăință, ci și despre iertarea oferită de Dumnezeu: când fiul cel rătăcitor, care și-a venit în fire prin calea suferințelor, a sărăciei, a singurătății și a respingerii, s-a îndreptat spre casa părintească. Pe când era încă departe de casă, chiar dacă nu putea vedea prea bine de la depărtare chipul său, tatăl l-a recunoscut. Probabil că ieșise de multe ori și privise în depărtare, așteptând întoarcerea fiului său.

Continuare …

Smerenia înseamnă deplina deschidere către Dumnezeu, dăruirea de sine voii Lui, disponibilitatea de a primi totul de la El…

„Smerenia este una dintre cele mai curajoase virtuți evanghelice, iar noi am reușit s-o transformăm într-o jalnică însușire de rob. Puțini ar dori să fie smeriți, pentru că smerenia este percepută ca o renunțare la demnitatea umană. Același lucru este valabil și pentru ascultare: lăudăm copilul pentru ascultare, când, de fapt, el dă dovadă de supunere și este lipsit de propria voință; foarte rar ne interesează ce este în inima lui și prea ușor confundăm o oaie bleagă cu o oaie din turma lui Hristos.

Continuare …

Aceasta este relația noastră cu Dumnezeu: prietenie și încredere…

Am avut odată un caz îngrozitor; vă mărturisesc, am să vi-l povestesc. Era imediat după sosirea mea aici (în Anglia n.tr). Epitropul bisericii îmi spune: «Să știi că la spovedanie va veni la tine o doamnă; la prima vedere face o impresie extraordinară, dar este un om îngrozitor. Și nu știu dacă îți va spune adevărul sau nu; eu îți voi spune despre ea tot ce trebuie să știi». Și mi-a spus totul despre ea.

Continuare …

Singura forţă stabilă în stare să menţină în inimă o armonie este rugăciunea

A ne educa inima este departe de a fi un fapt simplu. În schimb educarea intelectului este relativ mai uşoară – în funcţie de capacităţi, fiecare dintre noi poate să-şi dezvolte darurile sale intelectuale. Intelectul primeşte şi reţine tot ceea ce lasă asupra lui o anumită pecete. În privinţa aceasta inima este un organ duhovnicesc mult mai complex.

Continuare …

Cum trebuie să te mărturiseşti?

Adesea sunt întrebat: cum trebuie să te mărturiseşti?… Răspunsul la aceasta, pe cât se poate de direct şi hotărât, este: mărturiseşte-te ca şi cum acest ceas ar fi cel din urmă, ca şi cum ar fi ultima oară aici pe pământ când poţi aduce pocăinţă pentru toată viaţa ta, înainte de a păşi în veşnicie şi a sta în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ca şi cum ar fi ultima clipă când poţi să arunci din spate povara unei îndelungi vieţi trăite în păcat şi nedreptate, pentru a intra liber în Împărăţia lui Dumnezeu.

Continuare …

Cum am putea învăța să ne rugăm

Maxim, un Sfânt grec din secolul IV, aude într-o zi citindu-se în biserică pasajul din Epistola Sfântului Pavel în care Apostolul recomandă să ne rugăm neîncetat. Tânărul e atât de mișcat, încât se gândește că n-are nimic mai bun de făcut decât să urmeze acest sfat. Părăsind biserica, se duce în munții din apropiere și își impune să se roage fără încetare.

Continuare …

Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze

După întâlnirea cu Dumnezeu, a doua întâlnire este cea cu tine însuţi. S-ar părea că trăim mereu cu noi înşine şi nu ar mai fi cui să dăm întâlnire. De fapt, avem cui. Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze; în fiecare există un dezacord interior care îl îngrozeşte. Să rămâi cu tine însuţi e unul dintre cele mai tulburătoare lucruri ce i se pot întâmpla unui om, dacă face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate.

Continuare …

Trebuie să înveţi să stai împreună cu tine însuţi şi să înfrunţi plictiseala

În romanul lui Dickens, Pickwick Papers există un fragment care este o foarte bună descriere a vieţii mele şi probabil şi a vieţii tale. Pickwick se duce la club. Opreşte o birjă şi pe drum pune o mulţime de întrebări. Printre altele, el întreabă:
Spune-mi, cum este posibil ca un cal atât de prăpădit să poată trage aşa o trăsură de mare şi de grea?
Birjarul îi răspunde:

Continuare …

„In ce măsură Hristos este viaţa mea?”

Pentru a fi creştini, pentru a rosti cuvintele Crezului, pentru a spune rugăciunea „Tatăl nostru”, pentru a participa la Liturghie, trebuie cel puţin să ne hotărâm – nu doar să avem o intenţie, ci o hotărâre fermă şi clară – să trăim cuvintele pe care le rostim, să ne trăim întreaga viaţă după condiţiile lui Hristos. In caz contrar, suntem doar spectatori ai vieţii, învierii şi morţii lui Hristos. Suntem privitori, ascultători interesaţi care pot fi mişcaţi de un lucru sau de altul, dar, precum pământul pietros sau drumul din pildă, se poate să primim sămânţa pentru un timp sau să nu o primim deloc. Şi atunci, oricât de mult ne mărturisim credinţa ca obiectiv, ca adevăr intelectual, ea nu ajunge la inima noastră.

Continuare …

Ne va fi de ajutor să reținem acele rugăciuni care ne sensibilizează sufletul

Este important deci să învăţăm şi să cunoaştem destul de multe asemenea rugăciuni, pentru ca în momentul respectiv să poţi rosti rugăciunea potrivită. Se pune aşadar problema învăţării pe de rost a unui număr minim de rugăciuni, fie din psalmi, fie din rugăciunile sfinţilor.

Continuare …