În istoria Bisericii e cunoscută următoarea întâmplare.
Sub domnia împăratului Valens a fost o vreme când creştinii ortodocşi erau prigoniţi cumplit. Printr-un edict special li s-a interzis supuşilor împărăteşti să meargă în bisericile ortodoxe. Această interdicţie era însoţită de ameninţarea că toţi cei ce se vor duce la slujbă acolo vor fi bătuţi crunt chiar în biserică. Executarea edictului a fost încredinţată prefectului oraşului. Dimineaţa devreme, atunci când, după informaţiile pe care le avea prefectul, trebuia să înceapă slujba ortodoxă, acesta s-a dus la biserică însoţit de un detaşament înarmat.

Continuare …

Să zicem că sunt țăran. Pot să-mi fac lucrarea mea țărănească în duhul celui mai îngust egoism: să mă iau de gât cu oricine îndrăznește să atenteze la proprietatea mea sau la drepturile mele, să fiu zgârcit, să mă cert cu spume la gură pentru orice palmă de fâneață, să fur de la vecini lemne, să mârâi la oricine îmi cere ajutorul într-o nevoie și așa mai departe, și atunci sunt un element de putrefacție, un element dăunător pentru societate; dar pot și să cedez în disputele pentru pământ, să evit certurile, să-i ajut pe nevoiași cu ce pot (cu munca mea, cu uneltele mele, cu alimentele mele, să le dau o parte din veniturile mele celor neajutorați și săraci, și așa mai departe), și atunci împlinesc porunca lui Dumnezeu și reprezint un element de viață, ziditor, un element folositor pentru societate.

Continuare …

Eu cer de la Dumnezeu:
1. Un bun care există, nu unul doar închipuit, visat, care trăiește doar în imaginația mea, iar toate câte sunt au primit ființarea lor de la Dumnezeu, căci fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (In 1, 3), și, prin urmare, nimic din ceea ce există nu există fără El.

Continuare …

La întrebarea de ce ucenicii Lui nu postesc, Domnul răspunde: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească, însă vor veni zile când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile (Mc. 2, 19-20).
Asta înseamnă: „Postul nu se potriveşte stării lor sufleteşti de acum.

Continuare …

Dacă în voi se frământă îndoielile și vreți să știți sigur dacă învățătura evanghelică, ce cuprinde temeiurile credinței noastre, a fost dată de Dumnezeu, încercați să îndepliniți poruncile ei în viața voastră, să vă supuneți regulilor ei, să vă impregnați de duhul ei, și atunci vă veți convinge din proprie experiență că ea e de la Dumnezeu, că in ea se reflectă voia lui Dumnezeu, fiindcă veți simți imediat o absolută dreptate și o nesfârșită înțelepciune, care sunt inaccesibile omului. Veți înţelege imediat că omul nu poate crea o asemenea cunoaștere nemărginită a celor mai fine meandre ale psihologiei omului și a legilor ei, care adeseori sunt ascunse în domeniul subconștientului, ca atotștiința și cunoașterea care transpar aproape din fiecare rând al Sfintei Scripturi.

Continuare …

”Când ne rugăm, scrie părintele Ioan din Kronstadt, în gândurile noastre, în chip ciudat, cele mai sfinte și mai înalte lucruri se învârt alături de lucruri pământești, lumești, de nimic; de pildă, Dumnezeu este alături de un oarecare obiect iubit – de bani, de un lucru, de o haină, de o pălărie sau de vreo mâncare gustoasă, de o băutură plăcută sau de o distincție exterioară, de o cruce, de un ordin, de o panglică și așa mai departe.”

Continuare …

Păcatul se teme de lumină. El se ascunde în ungherele întunecoase ale sufletului, și diavolul, pricinuitorul păcatului, își dă toată silința ca în aceste cotloane puturoase să nu ajungă nici o rază de lumină, ca să nu fie date în vileag lucrările lui cele întunecate, minciuna și viclenia lui. Sub înrâurirea relei voi a diavolului, oamenii depravați nu suferă să privească cineva în sufletul lor și nu le place nici să facă asta măcar ei înșiși. Iată de ce adeseori sufletul e ca o magazie întunecoasă, în care este o grămadă de vechituri și unde nu mai descurci nimic: praf, murdărie, gunoi – gânduri rele, pofte murdare, patimi ascunse…

Continuare …

În loc să se lase cuceriți de învățătura Lui și să-L recunoască cel puțin drept proroc, ei nu fac decât să întrebe cu uimire: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
Acestea sunt întrebări ale curiozității deșarte, care nu îndatorează la nimic și nu duc nicăieri. Această atitudine a compatrioților Săi a stârnit observația tristă a Domnului Iisus Hristos: Nu este proroc disprețuit, decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa.

Continuare …

Înfuriaţi de parabola Mântuitorului şi înţelegând foarte bine gravul reproş pe care îl cuprindeau imaginile acesteia, arhiereii, cărturarii şi bătrânii căutau să-L prindă, dar se temeau de popor (12) şi nu îndrăzneau să recurgă la violenţă făţişă, ci s-au folosit de noi şiretlicuri pentru a-L duce la pierzare pe Domnul, pe Care îl urau pentru mustrările Lui. A fost alcătuit un plan foarte bine ticluit şi foarte primejdios pentru a-L atrage în cursa întinsă cu viclenie şi a-I smulge un răspuns imprudent, de care s-ar fi putut folosi pentru a-L da pe mâna puterii civile. Primejdia uneltirii lor consta în aceea că, pentru a o împlini, fariseii au intrat în înţelegere cu irodienii.

Continuare …

Pășind pentru prima data pe calea religioasă, oamenii își fixează adeseori scopuri proprii, fără a se întreba deloc ce vrea Dumnezeu de la ei. Unii cred că bunăstarea lor materială va fi ocrotită de Dumnezeu și, ca atare, din acest punct de vedere vor propăși. Alții visează la glorie, onoruri și influență pe calea lucrării religioase. Alții privesc religia ca pe un mijloc de a face carieră. Poate că foarte mulți nici nu abordează religia cu asemenea calcule grosolan-materialiste, însă doresc să ajungă cât mai repede la sfințenie și chiar să primească darul facerii de minuni.

Continuare …