Foarte des oamenii spun: «Aș vrea să mă rog fără risipire a gândurilor, dar sunt apăsat de griji». Oare trebuie să încercăm să ne desprindem de aceste poveri?
De foarte multe ori Dumnezeu este mai preocupat de ele decât suntem noi. Înainte de a încerca să fim cu Dumnezeu într-o liniște adunată, trebuie să ne întoarcem spre El și să spunem: «Doamne, mă preocupă și mă neliniștește cutare și cutare lucru». Boala cuiva, răutatea cuiva, chiar și simpla emoție a unui copil înainte de examen — pentru Dumnezeu nu există nimic prea mărunt. Aduceți lui Dumnezeu totul, până la cele mai mici detalii, spuneți-I tot ce s-a adunat în voi. Apoi, printr-un act de credință, spuneți-I: «Am pus toate acestea în mâinile Tale; pentru o vreme să rămână în mâinile Tale».
Dacă sunteți sinceri, puteți adăuga: «Nu cred că voi reuși să-Ți încredințez aceste griji pentru mult timp, pentru că nu am destulă încredere în Tine. Le voi lua înapoi, pentru că sunt mai îngrijorat de ele decât ești Tu» (mai târziu veți descoperi că nu este așa, dar adesea trebuie să începem de aici). Iar după ce ați încredințat grijile lui Dumnezeu, spuneți: «Iar acum, Doamne, să stăm puțin împreună».
De fapt, exact așa ați proceda cu soția sau cu un prieten. Veniți cu povara grijilor, nu puteți pur și simplu să vă bucurați de prezența celuilalt și de faptul că sunteți împreună. Mai întâi veți spune: «Of, am avut o zi atât de grea!» — și îi veți povesti soției, mamei sau prietenului necazurile zilei. Ușurându-vă sufletul, veți putea apoi să vă așezați liniștiți și să spuneți: «Ah, ce bine e să fim împreună».
Există o istorisire din viața unui sfânt francez din secolul al XIX-lea. Era preot într-un sat mic; acolo era un bătrân care stătea ore întregi în biserică. Într-o zi, preotul i-a spus: «Bunicule, ce faci aici ore în șir? Buzele nu ți se mișcă în rugăciune, metaniile nu le învârți, ce faci?» Iar bătrânul a răspuns: «El mă privește pe mine, eu Îl privesc pe El, și ne este atât de bine împreună». La aceasta nu se poate ajunge până nu-ți încredințezi toate grijile și nu le împărtășești. Abia după aceea este posibilă comuniunea.
Dar dacă ne apropiem astfel, atunci totul în viață devine prilej de rugăciune.
Mitropolitul Antonie de Suroj