O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9).
O iubim pe Maica Domnului!
Oare sfinţii s-au amăgit în nădejdea lor, în nevoinţele lor până la sfârşitul vieţii?
– Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greşeală şi vrednică de crezare a creştinului celui adevărat?
– Nădejdea vieţii veşnice şi a răsplăţii veşnice. La împlinirea ei au ajuns toţi cei care s-au nevoit întru adevăr, după duhul Bisericii şi al tuturor sfinţilor.
– Care este nădejdea cea mai şubredă, cea mai amăgitoare, cea mai pieritoare, cea mai asemănătoare cu o nălucă?
Credința se transmite în funcție de vârsta duhovnicească
Într-adevăr, unii credincioși, cei încă prunci la minte și de curând întăriți, după cum se spune, au nevoie să fie hrăniți cu lapte, cu învățături mai simple și mai elementare, pentru că nu pot suporta hrana tare a învățăturii. Dacă le dai o hrană mai presus de puterea lor, se simt strâmtorări și îngreunați, pentru că mintea lor, ca și trupurile copiilor, nu-i în stare să primească și să asimileze învățătura ce li se dă, ba poate că-și mai și vatămă puțina înțelegere ce-o aveau mai înainte.
Sfântul Grigorie Decapolitul – apărător nebiruit al sfintelor icoane
Sfântul Grigorie Decapolitul a fost ales de Dumnezeu să mărturisească pe Hristos şi dreapta credinţă pe pământ încă din pântecele maicii sale. Inima lui era rănită din pruncie pentru cele cereşti, iar sufletul lui nu avea odihnă în vâltoarea grijilor pământeşti. De aceea, renunţând la căsnicie, s-a logodit cu Hristos pentru a trăi în veci cu El.
Intrând în nevoinţa vieţii monahale, Sfântul Grigorie râvnea două lucruri, fără de care nici un creştin nu se poate mântui.
„Dacă acum nu pun început bun, nu voi avea nici sfârşit bun”
Stareţul ne sfătuia să fim sinceri faţă de Dumnezeu şi faţă de el, înţelegând prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viaţa noastră lângă el. Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui şi să nu-i ascund nici cel mai mic gând. Simţeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ţine ceva ascuns înlăuntrul meu.
Când viața merge în direcția greșită: despre puterea întoarcerii
Atâta timp cât omul se află sub presiunea unei inerții negative, strădania lui de întoarcere – măcar la nivelul minții, prin recunoașterea că merge pe un drum greșit – rămâne un exercițiu permanent. Din experiența celor care trăiesc lucrarea pocăinței și, într-o anumită măsură, și din experiența celor ce încearcă să răspundă chemării la pocăință, aflăm că pocăința nu este un moment trecător, ci o stare continuă a inimii.
„A sta înaintea Sfintei Mese este înfricoșător…”
A deveni preot este înfricoșător, pentru că ceea ce este dat preotului să săvârșească este tocmai ceea ce niciun om nu poate săvârși. Avem un singur Arhiereu — Domnul Iisus Hristos.
In goana după lucruri, omul a uitat ce înseamnă să trăieşti…
Experienţa compasiunii are şi o importantă contribuţie în plan social. Potrivit unor autori, în activitatea obişnuită formulăm două tipuri de judecăţi distincte: unele de ordin analitic sau cantitativ şi altele, mai rafinate, strâns legate de conţinuturile emoţionale. Acestea din urmă sunt decise în bună măsură de empatie şi de experienţa compasiunii.
Să țineți cu mare grijă predaniile Bisericii și posturil
Când postești, să faci milostenie, și când nu postești, iarăși să faci! Noi, creștinii, trebuie să ținem posturile predate de la Biserica lui Hristos în măsura în care putem. Pentru cel prea bolnav și slab postul se dezleagă, dar cum am zis, întâi să aibă grijă să se spovedească și să se împărtășească cu Sfintele Taine, și să se unească cu Hristos. Și dacă-i prea slab cu trupul, îl dezleagă duhovnicul.
Nu este cineva care să o cheme cu credinţă şi să nu fie ascultat
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din cer şi ar devei demoni. Dacă toţi oamenii ar devei răi. Dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoţii, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu.
Preoţii şi călugării au făgăduinţă şi răspundere mare
Vi se pare mai grea duhovnicia mirenilor sau a călugărilor?
Este mai grea duhovnicia călugărilor şi a preoţilor decât a mirenilor, fiindcă preoţii şi călugării au făgăduinţă şi răspundere mai mare. Ei cunosc cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Canoane, dar nu-şi împlinesc datoriile lor; adică greşesc cu voia şi cu ştiinţa lor. Iar mirenii au răspundere mai mică şi mulţi greşesc din neştiinţă.
Dumnezeu pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte
Cum poate evita cineva ca, încercând să atingă smerenia, să nu cadă în timiditate? Există vreo legătură între modestie şi smerenie?
Cu demonul nu e bine să faci nicio afacere
Cum se poate lupta împotriva celor ce merg la vrăjitor? Cum ne putem feri de farmece?
Fie-vă milă de voi, fraţilor!
Pentru ca înrâurirea asupra noastră să fie mai puternică, următoarele cuvinte ale Apostolului să răsune în urechile noastre fără contenire: „Sau nesocoteşti bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu, şi a blândeţii, şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Ci după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2, 4-5).
Înainte de cădere premerge mândria, iar înainte de har, smerenia…
Iată că vin iarăşi eu, smeritul tău părinte, să-ţi ridic, prin cuvinte, râvna ta.
Sfântul Paisie Aghioritul despre discernământul duhovnicesc în relatiile conjugale
„Iubite Părinte Dionisie, bucură-te! Noul An să fie binecuvântat de către Preasfântul Prunc din Betleem!
„Invaţă-mă Tu cum să-l iubesc, dă-mi Tu din iubirea Ta!”
Din nefericire, noi îl iubim pe aproapele nostru având în minte nişte criterii omeneşti. Iubirea de aproapele este o poruncă dumnezeiască, adică noi ar trebui să ajungem în așa fel încât, indiferent cum se prezintă el în faţa ochilor noştri, indiferent cum se prezintă el în societate, noi să-l iubim aşa cum îl iubeşte Dumnezeu. Aceasta este ţinta. Dacă ne-au zis Părinţii că iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu, înseamnă că iubirea la care avem noi acces este una nelimitată. Dar noi, din păcate, ne raportăm la aproapele cu criterii pur omeneşti.