Un drum pe care se află toate
Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar:
„Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințându-o, pe Lazăr din morți L-ai sculat, Hristoase Dumnezeule“.
Asupra căruia ne-am îndreptat atenția și altădată. Hristos, înainte de Patimă și de Înviere a vrut să ne asigure că va urma învierea cea de obște și L-a înviat, spune troparul, mai întâi pe Lazăr.
Folosindu-mă de acest exemplu, aș vrea să spun că în felul acesta cred că ne luminează Dumnezeu astăzi. Și în general și în particular. Tuturor, precum și fiecăruia în parte, Dumnezeu le oferă o pregustare. Cunoaștem, desigur, faptul că Dumnezeu încă din această viață ne oferă o pregustare a Împărăției Cerurilor, a vieții cerești, ne oferă logodna Duhului Sfânt, nu numai teoretic, ci cu adevăratul gust. Aceasta se întâmplă în particular, nu cu titlul general în sensul că Dumnezeu oferă tuturor Duhul Sfânt, ci în sensul că în lupta și efortul zilnic pe care-l face cineva primește o astfel de pregustare, are parte de astfel de semne.
Este un fapt important, la care trebuie să luăm aminte. Dacă aceasta lipsește, dacă nu simțim o pregustare a vieții adevărate pe care ne-o oferă Hristos, înseamnă că este cazul să ne neliniștim. Am umila părere că, dacă stăm și analizăm cu smerenie cele ale noastre, nimeni nu cred că se va afla fără simțul unei pregustări. Nu ascultăm unele lucruri, le acceptăm doar teoretic, iar lupta noastră se dă pe uscat.
Mai devreme sau mai târziu vom primi această pregustare, adică aceea că Lazăr a înviat cu adevărat, toți au văzut, iar aceasta ne asigură că într-o zi toți oamenii vor învia. Este o pregustare reală, nu una teoretică. Pregustarea duhovnicească a harului, a energiilor necreate ale lui Dumnezeu nu sunt numai gânduri bune sau simțăminte, ci pregustări adevărate.
Aflăm astăzi că învierea lui Lazăr nu are loc la întâmplare: „Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii“ (I Corinteni 15, 19)
În viața duhovnicească, în special, aceluia care are bună dispoziție, sete, sinceritate, credință, Hristos va găsi modalitatea de a-i oferi gustul adevărat al vieții duhovnicești, atât cât poate să cuprindă fiecare, ca să-i îndulcească sufletul.
Dumnezeu îți deschide drumul spre toate
În piață mergem să cumpărăm diverse, gustăm înainte de a cumpăra și vânzătorul nu ne împiedică să gustăm produsele, ci ne îndeamnă, ceea ce este important. La fel în cele duhovnicești, nimic nu vine dintr-odată, cu totul. Faptul că Dumnezeu ne oferă posibilitatea să gustăm, să încercăm, nu are doar sensul că totul decurge treptat, ci are și rostul de a se arăta puțină bunăvoință, așa cum vânzătorul cunoaște intenția clientului său și scopul este să-i întărească dispoziția de a cumpăra încurajându-l să guste. Are foarte multe șanse să-l determine să cumpere, lucru care se întâmplă adeseori. La fel și Dumnezeu, nu ne dă totul dintr-o dată, ci puțin câte puțin, și ne păstrează plinătatea pentru viața viitoare, dându-ne atât cât să ne obligăm și să ne stimulăm.
Din păcate, pentru că omul este încurcat cu păcatul și cu grija cea lumească, deși are din când în când parte și de gusturi duhovnicești, simțind că acestea înseamnă altceva, totuși nu se desprinde ușor de viața cea pământească și egoistă. Întâlnim destui astfel de oameni cu oarecare gusturi duhovnicești, care au gustat bucuria, dulceața harului, știu teoretic că este cu totul altceva, dar nu se eliberează, nu părăsesc viața păcătoasă. Nu numai în sensul că i-a acaparat păcatul și nu-i lasă, ci și în sensul că în realitate au sentimentul că-i satisface mai mult păcatul. Se atașează de păcat, iar păcatul are și el „dulceața” lui. Prin urmare, Hristos oferă pregustarea pentru a îndatora sufletul.
Acesta este punctul delicat. Binecuvântat este sufletul acela care are parte de o pregustare — Dumnezeu urmărește și vede aceasta – și se obligă să acționeze pe măsură: numaidecât se conformează, numaidecât aleargă la Hristos ca să se învrednicească de acea pregustare, de atracția, de trăirea duhovnicească. Dacă însă te faci că ai pierdut-o, că nu ai înțeles, dacă neglijezi, întrucât pierde păcatul dinlăuntrul tău și câștigă trăirea duhovnicească, atunci ai pierdut ocazia. Hristos îți deschide drumul spre toate cele cerești, nu numai cu învățătură, dar îți oferă și gustul adevărat, real, iar tu ești nepăsător.
Binecuvântat este sufletul acela care pune în valoare îngăduința și dragostea lui Dumnezeu, dacă pot spune așa – pe care le exprimă și le oferă nu teoretic, ci cu adevărat. Sunt de părere că, cu cât faci mai bine față celor pe care Dumnezeu ți le dă – poate să fie mult, dar tu să simți puțin —, cu atât mai mult Dumnezeu te acoperă, te consideră al Său, îți deschide drumul, îți oferă noi pregustări, plinătate a degustărilor. Totuși, calitativ pregustarea este aceeași, dar cantitativ este de fiecare dată mai mult.
Aceasta este doar o mică doză, pentru a stârni pofta duhovnicească
În lupta noastră duhovnicească, în strădania noastră trebuie să avem în vedere că Hristos nu numai ne învață și ne amintește, ci găsește chiar modalități să ne ofere pregustări ale vieții adevărate. Dacă cineva se crede nedreptățit, dacă are rețineri, nu este-n ordine. Nici să aibă sentimentul că s-a săturat și să spună: „Ajunge atât!” Este rău și dacă este nepăsător și dacă i se pare că este prea mult. Este doar o doză, o porție, atât cât să stârnească pofta cea duhovnicească. Așa sunt și cele duhovnicești, din acest punct de vedere, asemenea celor materiale.
Ziua de astăzi ne ajută să luăm aminte la cele de mai sus și să apucăm pe drumul drept, să dibuim realitatea. Ca atunci când cineva caută un drum, îl găsește și pornește pe el. Și acesta este, am spune, un drum care ne duce înspre Împărăția lui Dumnezeu, un drum pe care se află toate. Așa cum omul poate să găsească un drum oarecare, cred că Dumnezeu așteaptă de la noi în ziua de astăzi să luăm aminte la acest drum care se prezintă în fața noastră, care este deschis înaintea noastră. Și pe el nu trebuie să lenevim, ci să tragem cu mult zel.
22.04.2000 – La Sâmbăta lui Lazăr
(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “În pustia lumii”, Editura Bizantină, 2014)