Aşa, Doamne, Cela ce pentru bunăvoirea Ta ne-ai adunat întruolaltă de la marginile lumii, fă-ne a fi cu adevărat întru o frăţie, vieţuind întru o inimă, întru o voie, întru o dragoste, ca un om, dupre cel mai nainte de veci sfatul Tău pentru Adam, cel întâiu născut.
Întrebare: Cum se dobândește unitatea într-o obște?
Răspuns: Trebuie să-i avem pe toți frații în inima noastră, niciunul nu trebuie să lipsească, nici cei care poate ne nedreptățesc. Din păcate nu ne lăsăm preschimbați de har, ci ne îndreptățim mereu pe noi înșine și ținem minte răul celorlalți, astfel că nu există nici ieșire, nici biruință.
Cunoaşte că atunci când o nenorocire loveşte un norod şi sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi. Aşa iubeşte Domnul Cel Milostiv zidirea Sa.
Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre! (Acatistul Sfintei Învieri a Domnului)
„Este uşor să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile… Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că am pângărit şi că mi-am pierdut frumuseţea sufletească, că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele. Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adancă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut.” (Pr. Alexander Schmemann)
Am luat act și ne exprimăm îngrijorarea față de decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, privind scoaterea crucifixului instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Decizia recentă a Consiliului pentru prevenirea și asigurarea egalității este de o absurditate monumentală. Luăm notă.
„Nici un consiliu nu mă poate obliga să mă las de Dumnezeu!”. Reacția aparține lui Andrei Năstase fiind obligat de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității să aducă scuze publice, după ce la mijlocul lunii septembrie anul trecut, pe timpul când exercita funcția de ministru al Afacerilor Interne, în cadrul evenimentului de instalare a crucifixului în sediul instituției prin discursul său a instigat la discriminare pe criteriul de convingeri religioase.
Încălziţi credinţa în prezenţa lucrătoare în Sfintele Taine ale Însuşi Domnului şi Mântuitorului nostru Care, şezând în Cer, întru slavă, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, petrece aici în chip nevăzut şi binevoieşte a Se da în chip tainic, sub înfăţişarea pâinii şi vinului, celor credincioşi, pentru a-i pregăti de viaţa cerească.
Poporul Meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi! (Mih. 6, 3)
În Duminica a XIII-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei.
Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie, vei citi în cei care vor urma. (Sfântul Paisie Aghioritul)
Nu toţi oamenii reacţionează sau se poziţionează în acelaşi fel în fața problemelor vieții, a crizelor şi a încercărilor. Există cei care în adâncul unei crize se vor întâlni cu sinele lor mai profund şi vor scoate la iveală harisme şi capacităţi care trăiau despărţite și deconectate, ascunse în subteranele neputinţei existenţiale. Nu este greşită observaţia conform căreia numai înăuntrul unei crize şi în întâlnirea la limită cu sinele nostru, de cele mai multe ori, întâlnim şi darurile noastre „pierdute”.
De multe ori timpul se arată cel mai mare dușman al omului. Mulți spun că nu există, că noi am împărțit și fragmentat viața în zile și ore. Însă există un ceas care nu se atârnă pe pereţi, nu se pune la mână şi nici nu curge prin filele de hârtie ale agendelor, ci păşeşte uneori tăcut, alteori zgomotos şi neglijent peste sufletele şi trupurile noastre. Calcă peste ele şi scrijelește cu răni adânci istoria noastră personală.
“Dumnezeii oamenilor sunt propriile lor patimi… Oamenii urăsc Iubirea pentru că a se smeri nu vor, nu vor…”
“E mare vărsare de sânge în Palestina, dragii bunelului. Mor oameni nevinovaţi. E multă suferinţă, multe lacrimi, multă durere. Atâta durere, cine o mai încape? Cine poate înţelege lacrimile maicii care îşi jeleşte pruncii ucişi? Cine poate înţelege sufletul zdrobit al unei mame care îşi vede odorul ei, pruncul ei, ars de bombe sau strivit de cărămizi? Cine? E multă răutate în lume, atât s-a înmulţit răutatea, dragii bunelului dragi…
Dar există draci? – întreabă unii. Nu sunt oare aceştia numai întruchipări ale răului din lume?
Biserica lui Hristos, întemeindu-se pe dumnezeiasca Descoperire (Iov 1,6; Marcu 1,23; Apocalipsa 20,10) şi pe cercarea Sfinţilor Părinţi, învaţă cu tărie că există demoni, numiţi si duhuri rele, draci. Asemenea îngerilor, duhurile rele sunt fiinţe duhovniceşti, nevăzute şi dăruite cu înţelegere, care s-au abătut de la bine din pricina relei întrebuinţări date voii slobode ce li s-a dăruit de Dumnezeu, punând, astfel, început răului în lume.
„Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51)