Uncategorized
Fiecare lucru să-l începem neapărat chemând în ajutor numele lui Dumnezeu
Când îi îmbărbăta pe cei aflaţi în necazuri, stareţul adesea spunea: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31).
Fiecare lucru să-l începem neapărat chemând în ajutor numele lui Dumnezeu.
ÎPS Athanasie de Limassol: Omul duhovnicesc este omul care se pocăiește. Vede căderile lui, vede neputințele lui, însă nu se descurajează, are nădejdea în Dumnezeu
Pe drumul vieții sale, omul are de înfruntat zilnic multe și felurite ispite. Aceste ispite, în afară de sugestiile și greutățile cu care vin, de multe ori aduc și căderea în păcate. Este ceva care ne vânează pe toți, fără excepție. Așa e? Și noi, oamenii din Biserică, care ne luptăm și vrem să fim ai Domnului, avem zilnic aproape, clipă de clipă, faptul căderii noastre sau a oricărei căderi. Să nu credem că doar un păcat trupesc sau o crimă, un furt, înseamnă o cădere. De multe ori căderea poate însemna doar un simplu cuvânt sau o privire, o simplă mișcare fizică sau sufletească. Avem în fața noastră căderea.
Pr. Moise Aghioritul – Care este sensul profund al durerii?
Legea duhovnicească funcționează întotdeauna impecabil. Plăcerea irațională, ilegală, egoistă, sfârșește în durere. Dulceața aduce amărăciune. Cum se va elibera acum omul de durere, de acea amărăciune care-l obosește atât de mult? Trebuie să se ostenească, să-l doară, să se lupte, ca să depășească durerea, adusă de plăcerea irațională, și să se elibereze de ea. Cum se va face aceasta? Prin lupta ascetică cu stăruință, cu răbdare, așa cum am primit-o de la cei dinaintea noastră. (Pr. Moise Aghioritul)
Deosebirea gândurilor bune de cele rele
Desigur, pe lângă gânduri rele, există în noi şi gânduri bune, care ne vin de la Dumnezeu. Cum le putem deosebi pe unele de celelalte? Începătorii vieţii duhovniceşti trebuie să-i întrebe pe părinţii duhovniceşti cu experienţă, îndeosebi pe cei care au dobândit darul deosebirii gândurilor.
„Când Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire…”
– Nu toată lumea are parte în viață această de iubiri extraordinare. E vină noastră? Ține de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
Să ne rugăm împreună pentru pace, dragoste și pentru încetarea războiului din Ucraina
Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel bogat în milă şi în bunătate, Ziditorule a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Domnul Păcii şi al Vieţii, Oceanul cel nemărginit al Iubirii!
Virtutea este mai presus decât minunea!
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Virtutea este mai presus decât minunea!”.
Deznădejdea «locuiește» doar în iad
Iarăși zici: „Voi merge în iad, pentru mine nu există mântuire”. Gândurile acestea înseamnă hulă, Îl „jignesc” pe Cel răstignit și iubirea Lui de oameni nemărginită. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când arunci o mână de nisip în mare se risipește și dispare, nu deranjează marea câtuși de puțin.
Viețuirea obștească să urmărească întotdeauna simplitatea, ca să nu sfârșească prin a deveni o fabrică
Faraon îi apăsa cu atâta muncă pe fiii lui Israil, tocmai ca aceștia să uite de Dumnezeu. Din acest motiv, este bine ca, atunci când viețuirea obștească se va fi pus, întrucâtva, în rânduială, să urmărească întotdeauna simplitatea, ca să nu sfârșească prin a deveni o fabrică: muncă – hrană – slujbă tipiconală. Acest tipic nu-l poate crește pe omul cel lăuntric, ci doar să adoarmă, într-un anume fel, patimile trupești, iar mai apoi mintea.
De ce la cele mai multe din rugăciunile noastre Dumnezeu nu ne răspunde?
De ce la cele mai multe din rugăciunile noastre, în care cerem lumina, pacea, bucuria, dezlegarea problemelor, Dumnezeu nu ne răspunde? Pentru că nu suntem pregătiți. Cerem fără să ne fi pregătit.
Un preot prins în ghearele morții reușește să primească izbăvirea în chip minunat
În momentul acela, povestește părintele Teodor, rătăceam precum un hoţ în noapte, neştiind unde să pun capul jos. Desigur, nişte oameni mă ascundeau, însă m-am săturat să trăiesc în felul acesta. Apoi, am auzit vorbindu-se despre vechea mănăstire rusească de la Valaam, care era pe pământ finlandez, nu departe de Sankt Petersburg. Îmi doream mult să merg acolo, să mă închin dinaintea Sfântului Gherman şi a Sfântului Serghie şi să cer cuvânt de folos stareţilor locului. Eram totodată foarte deprimat şi temător. Ştiam că va fi moarte sigură dacă autorităţile mă vor prinde, mai ales la graniţă. Atunci nu va fi izbăvire.
Mesajul Sfintei Mănăstiri Suruceni la Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” (Troparul Nașterii Domnului)
Gândesc că Domnu-i bucurie
Mă-ntreb: Oare atunci când ai suspine, e-ntotdeauna întristare? Oare atunci când plângi în tine, nu-ţi vine Dorul şi mai mare? Când te găseşti o clipă singur, oare nu-ţi vine vreo odihnă că poţi lipi de cer privirea şi-apoi să lăcrimezi în tihnă? Oare atunci când vrei tăcere e-ntotdeauna din mândrie? Căci lângă om fiind cu trupul simţi inima în sărăcie. De dragul lor şi de la patimi îţi vine adeseori vorbire. Dar apoi rana grea îţi vine când simţi cum Dorul e-n lipsire.
Ce fel de armă îţi este Crucea?
Am devenit atât de obișnuiți cu Crucea – o considerăm chiar a fi un simplu ornament – încât trecem cu vederea sau uităm prea ușor două aspecte fundamentale în privința ei. Primul, crucea este un scandal: a fost un instrument de tortură, cea mai brutală, groaznică și crudă formă de execuție din Antichitate. Al doilea, datorită acestui scandal, anomalia reprezentată de modul în care o preaslăvim în cântările de la Duminica cinstitei și de viață-făcătoarei Cruci și de la Praznicul Înălțării Crucii – printre cele mai frumoase cântări ale anului liturgic, cu adevărat un delicios praznic de poezie.
Prima Duminică din Postul Mare, a Triumfului Ortodoxiei, la Mănăstirea Suruceni
„Dumnezeu S-a făcut Om, ca pe om să-l facă dumnezeu“ (Sfântul Atanasie cel Mare)
Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu
Oricât de păcătos şi ticăloşit ar fi cineva, mântuirea sufletului său nu e pierdută. Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Darul, mila şi dragostea lui Dumnezeu umblă neîncetat să-l izbăvească şi să-l aducă iarăşi la viaţă.