Cuvântul de astăzi l-aș începe de aici: în dialogul pe care îl are Domnul Hristos cu cărturarii, cu cei pregătiți în legea veche, le spune la un moment dat: “Cuvântul Meu nu încape în voi“. Este o constatare, dar este, mai degrabă aș zice, o sfâșiere lăuntrică [o durere] care vine din partea lui Dumnezeu atunci când îl privește pe om și ar vrea să vorbească cu el, ar vrea să îi spună despre Împărăția Lui, ar vrea să îl învețe, și omul care stă în fața Lui nu poate să Îi primească cuvântul. Ca să înțelegem mai bine, aș face și această comparație: cât îi e de greu unui dascăl când ar vrea să își învețe copiii și parcă întâmpină mereu și mereu, în primul rând, lipsă de disponibilitate și apoi parcă orice le-ar spune se întoarce ca dintr-un perete în care lovești și vine înapoi. Adică nu se primește nimic, nu se înțelege nimic și nu se schimbă nimic. E tare dureros lucrul acesta, când vorbești și celălalt nu e disponibil sau nu înțelege nimic din ceea ce tu îi spui.
Cam așa se desfășoară și fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat. Domnul Hristos le vorbește celor din jurul Său și ei par să nu înțeleagă nimic – sau oricum foarte puțin – și acest lucru îl [vedem] din reacțiile și din răspunsurile pe care ei le au atunci când Domnul Hristos le spune câte ceva despre El și despre Împărăția pe care El a adus-o. Fragmentul începea cam așa:
Cred că acest cuvânt ar putea să definească întreaga viață creștină. Dacă am rămâne în cuvântul lui Hristos am putea fi ucenicii Lui, următorii Lui. Și îmi vine să zic că nu cred că este în această lume ceva mai important decât să fii ucenic al Domnului. Noi ne străduim, vedeți, să devenim dascăli, IT-iști, ingineri, preoți chiar, dar în cele din urmă înțelegem un lucru, că toate acestea se numără cu anii și pot să aducă rezultate, dar aici. Însă când ești ucenic al Domnului ești și pentru aici, dar și pentru dincolo. E prea puțină investiția aceasta omenească față de investiția pe care ne-o propune Dumnezeu, să fii ucenic al lui Hristos. Și, în plus, cine își alege această cale a uceniciei lui Hristos, El ne zice în continuare că va deveni liber. Cuvântul Lui este Adevărul și Adevărul vă va face liberi! Acest cuvânt este enigmatic și nici ei nu l-au înțeles și noi cu dificultate îl înțelegem, pentru că nouă ni se pare că adevărul este ceea ce rostim sau ceea ce facem, nu? Dacă spunem sau nu spunem ceea ce este potrivit cu realul. Însă în cazul cuvântului Său, Adevărul este mult mai mult decât atât. El Se prezintă mai întâi ca Adevăr, El este Adevărul. Și apoi, dacă El este Adevărul, înseamnă că cel care trăiește în El, cel în care cuvântul Lui locuiește, trăiește acest Adevăr și nu doar când vine vorba de a grăi sau a face ceva, ci întreaga lui ființă este în Adevăr.
De ce zice că Adevărul vă va face liberi? Eu iau spre exemplificare nivelul cel mai de jos, când ai de ascuns ceva de care ți-e rușine sau pentru care ai putea fi pedepsit. Cu câtă frică trăiești în sân, un an sau mai mulți sau poate o viață întreagă, ca ceilalți să nu te descopere. În primul rând, descoperindu-te, să înțeleagă că tu ești altfel decât ei au crezut că ești, să înțeleagă că alta este imaginea ta decât cea pe care ți-ai arătat-o în fața lor, ca să nu mai zic de cazul în care ai putea fi și pedepsit pentru ce ai făcut. Zi și noapte, mai ales când e ceva foarte serios, trăiești cu frica aceasta. Să camuflezi cât mai bine, să acoperi cât mai bine ceea ce ai făcut tu. Și acum, zic mai departe, nu e vorba doar de ceea ce ai făcut, ci de ceea ce ești tu. O viață întreagă ne străduim să ascundem cine suntem, pentru că suntem alții decât cei pe care ne știe lumea din afară. Și noi știm lucrul acesta, și ne înfricoșăm de lucrul acesta, de aceea vrem să îl ascundem de ceilalți, pentru ca cei din jurul nostru să aibă o imagine bună asupra noastră. Dar în același timp, trăind în această minciună – că, până la urmă, aici este punctul nevralgic – ne chinuim un timp sau din nefericire toată viața, fără să știm cine suntem și fără să lăsăm spațiu celorlalți să ne cunoască în felul în care noi suntem. Nu este acest lucru o viață într-o libertate, ci este o viață într-o robie, care nu poate să îți aducă bucuria.
PS Benedict Bistrițeanul