Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu.
Pr. Varnava Iankos: Nu încercați să vă schimbați sinele, ci, prin smerenie, prin acceptarea a ceea ce sunteți, faceți scară spre Cer neajunsurile voastre. În loc să ne chinuim pe sine cu frământări: «De ce sunt așa?», «De ce sunt altfel?», să dăm un alt conținut vieții noastre.
Din scrisorile tale se vede că te-ai dăruit neîncrederii într-atât, încât spui că nimeni nu poate să te convingă. Aceasta nu e bine. Spui că nu trebuie ca cineva să te facă să-ți schimbi convingerea. Aceasta înseamnă că ești foarte încrezătoare în neputința de a greși și convingerilor tale și a concluziilor pe care le tragi. Dar aceasta este o trăsătură rea, este simptomul mândriei.
Se pare că omul se predă gândurilor pătimaşe nu numai în momentul când este ispitit de gândurile rele, şoptite de amăgitorul diavol, ci chiar înainte de aceasta, atunci când consimţim să ni se întunece „ochii şi urechile” sufletului.
Având unele treburi prin Atena, am trecut şi pe la o familie de români. Printre altele, femeia casei mi-a povestit că, odată, într-o miercuri, a fost ispitită să mănânce de frupt şi nu orice, ci carne. Avea pregătit ceva bun şi nu a rezistat ispitei şi a mâncat. De obicei ţinea toate posturile de peste an.
Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoiști în ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulțumit cu ceea ce i‑am spus sau cu ceea ce i-am făcut. Să vedem dacă putem răspunde cu inima ușoară la întrebarea: am ajutat pe cineva dintre cei care au avut nevoie de ajutorul nostru? Nu mă gândesc numai la ceea ce am dat pentru cineva, ci și la ajutorul care e necesar între noi, de multe ori – să‑i ajutăm fratelui nostru să facă mai ușor ceea ce are de făcut. Am fost săritori, binevoitori, sau nepăsători?
Omul nu este numai carne, oase şi sânge, care putrezesc, ci şi altceva: duh în care se cuprinde o sclipire din Duhul lui Dumnezeu. Omule, vezi ce faci cu această licărire dumnezeiască din tine! Stă în puterile tale să o faci să crească sau să o înăbuşi sub obroc şi să o faci să piară! Va veni vremea când toţi vom da seama de asta!
„Sfântul Gheorghe a fost numit de Biserică „câştigătorul cununii”, „purtătorul de biruinţă” şi „marele mucenic”. Toţi mucenicii sunt mari, pentru că toţi şi-au jertfit viaţa şi au făcut arătată dragostea desăvârşită faţă de Hristosul nostru. Dar numirile de „purtător de biruinţă” şi „mare mucenic” nu ţin atât de bărbăţia dovedită în timpul chinurilor, ci, după părerea mea, de deplinătatea dragostei lui vădită nu doar în răstimpul cât a trăit, ci şi după aceea, până la sfârşitul veacurilor, aşa încât să preîntâmpine orice tulburare a durerii şi să sprijine pe oricine cheamă numele său.” (Pr. Iosif Vatopedinul)
Relatează Ilias și Theofano Tsirampidi din Drosato, Kilkis, părinții a trei copii că: „Pe 30 martie 2001, am dus pe Mihali, copilul nostru de patru ani și jumătate, de urgență la Spitalul Genimatas din Tesalonic cu durere de pântece de nesuportat. După testele necesare și după diagnosticul dat, ocluzie intestinală prin răsucire, a fost supus unei operații timp de trei ore și jumătate. I s-a scos o jumătate de metru de intestin alterat. Doctorii ne-au spus că Mihali a trecut de o foarte mare primejdie, dar că nu a depășit încă pericolul. Luni seara, adică ziua următoare, a avut temperatură de 40 de grade. Marți a fost transferat de urgență în unitatea de terapie intensivă, având septimicie și șoc respirator sever. Șansele să trăiască erau de doar 10%.
Dacă ţi-ai pierdut averea, n-ai pierdut nimic, scria un predicator american, Norman Vincent Peale. Dacă ţi-ai pierdut sănătatea, ai pierdut ceva. Dar dacă ţi-ai pierdut speranţa şi curajul, totul e pierdut. Cei mai mulţi pierd totul fiindcă şi-au pierdut speranţa în ultimul moment.
„Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.” (Sfantul Iustin Popovici)
Hristos n-a murit pentru că Pilat n-a judecat cu dreptate sau pentru că Iuda L-a trădat sau pentru că a căzut în mâinile oamenilor răi. Nu a murit din aceste pricini. Hristos putea să nu vină din cer, şi nu I s-ar fi întâmplat acestea, sau, dacă a venit, ar fi putut cu o privire să-i piardă pe toţi. Iisus a murit pentru că trebuia să moară şi greşim când ne ocupăm de celelalte cauze şi nu luăm seama la aceasta. Cu siguranţă, Pilat are o răspundere pentru ceea ce a făcut, dar Hristos nu a murit pentru că acela sau alţii au fost răi, ci pentru că trebuia să moară.
„Cerurile după cuviință să se veselească
şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască
toată lumea cea văzută şi cea nevăzută;
că a înviat Hristos, Bucuria cea veșnică.”
(Din Canonul Învierii)
De câte ori ai minţit că ai fost bine? Nu medicamentele ne ţin în viaţă, ci dragostea pe care o primim şi o oferim… O relaţie sănătoasă este cea tratată cu iubire, respect şi înţelegere, zi de zi. Nu aştepta ziua de mâine să trăieşti emoţia pe care o poţi trăi astăzi. Nu aştepta o sărbătoare pentru a dărui o atenţie persoanei dragi. Ea merită în fiecare zi iubirea, prezenţa şi respectul tău. Şi tu Ie meriţi! Bucură-te!
