Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieții; numai citește ziarul și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință.
Ai întrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Şi te miri de acest cuvânt: „Cum asta?”.
Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie.
Există patima slavei deşarte, a dorinţei nesăturate de slavă, de laudă şi încuviinţare din partea oamenilor. De această patimă suferim cu toţii: tuturor ne place să fim lăudaţi, toţi năzuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie să năzuim spre ea? Cât face slava de la oameni? De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?
Adevărul credinței creștine este dovedit de desăvârșirea legilor ei, de mulțimea minunilor, de propovăduirea Apostolilor, de întoarcerea neamurilor, de mărturisirea până la moarte a mucenicilor, de împânzirea ei fără ajutor omenesc într-un scurt interval de timp la atâtea popoare necredincioase și corupte, de izbânda asupra prigoanelor înfricoșătoare și de neînchipuit ale celor mai cruzi tirani împotriva ei, de schimbarea oamenilor care de la cea mai de pe urmă răutate au ajuns la înălțimile virtuților.
Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea şi poţi din ele să scoţi pâine, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 3). Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Dacă cineva ia lucrurile în serios şi nu vrea să-şi păcălească sinele – că este, adică, un bun creştin, care studiază cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfinţii Părinţi, vede viaţa lui Hristos, a sfinţilor şi râvneşte să fie asemenea lor -, vrea, nu vrea, va intra într-o luptă; vrea, nu vrea, va păşi pe un drum care pare să fie greu, de netrecut, nesfârşit, şi care de multe ori te face să vrei să te întorci înapoi.
Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viaţa noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuţă.
Precum fără credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.
Rațiunea are în slujba ei trei simțuri; inteligența are un singur simț. Simțul inteligenței este rațiunea.
Raționali se numesc oamenii a căror rațiune stăpânește simțurile.
Oamenii inteligenți însă sunt mai de preț decât cei raționali, după cum cei raționali sunt mai de preț decât cei care se conduc după simțuri.
Frica de moarte vine din prea multă agitaţie şi nelinişte, nu din fericire. Când ne agităm prea mult şi, brusc, ne reamintim de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace şi la fericire, privim moartea şi o acceptăm într-o altă manieră.