
Unde ne găsim, ce facem de-acum încolo, ce mai putem face?




Fraţilor, învaţă Sfântul Antioh, când ne atacă deznădejdea, să nu cedăm ci, întăriţi şi înconjuraţi de lumina credinţei, să-i spunem cu mult curaj duhului viclean: „Ce legătură există între noi, înstrăinatule de Dumnezeu, căzutule din cer, robule viclean? Nu ne poţi face nimic. Peste noi, ca de altfel peste toate făpturile, are putere doar Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Înaintea Lui am păcătuit, înaintea Lui vom fi judecaţi. Tu, mizerabilule, fugi departe de noi! Luând putere de la Sfânta Cruce a Lui îţi vom zdrobi capul cu chip de şarpe!”.

Precum Duh este Dumnezeu cel închinat în Treime, după cuvântul către femeia Samarineancă, al Unuia din Sfânta Treime, dar Duh numim deopotrivă şi pe Cela Ce purcede de la Tatăl, ba încă şi harul Duhului Sfânt, căci zice „a suflat asupra ucenicilor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt” şi deşi două sau mai multe duhuri sunt numite astfel, nu înţelegem nimic mai puţin decât faptul că este închinat Duhul Unul, Simplu şi Necompus, şi numirile sunt nediferenţiate între ele, deşi prin înţeles diferă unele de altele.



Cum putem dobândi duhovniceşte pe fraţii care nu au răbdare şi se mânie repede?

Zici că cel care locuieşte în cetate, şi are casă şi femeie, nu poate să se mântuiască? Nu există doar unul, ci multe si felurite moduri de mântuire. Si aceasta o spune Hristos indirect, propovăduind că la Dumnezeu Părintele există multe corturi.

În viața duhovnicească, pașaportul este smerenia. Bagajul sunt virtuțile. Oricât de trebuitoare ar fi ele, fără smerenie nu sunt în stare să ne deschidă porțile împărăției lui Dumnezeu. Doar smerenia ne dă acces la minunata Împărăție a harului!
Să luăm o altă pildă. Ajungi într-un anume loc noaptea și duci cu tine valize grele, pline de lucruri de valoare.

Dacă voința omului nu conlucrează cu puterea lui Hristos, este imposibil ca patimile să fie dezrădăcinate, iar demonii învinși: „Cel care biruiește patimile, rănește pe demoni” (Sfântul Ioan Scărarul).

Când ÎI aflăm pe Hristos la o vârstă mai înaintată, adică vreau să spun atunci când deja copiii noştri au crescut, ce trebuie să facem pentru a-i aşeza pe drumul cel bun către Dumnezeu?

De Domnul te bucuri chiar acum. Fără prezenţa şi harul Lui n-ai putea să-ţi dai seama că nu trăieşti liberă, ci „încorsetată” de scheme, sau, cu alte cuvinte, de deprinderi pur omeneşti, păcătoase, de a aborda realitatea.

Odinioară era legea, dar legea conducea la păcat. A fost înlocuită legea prin har, și harul este lumină, mișcarea luminii.

„Dăruieşte-le lor cele cereşti în locul celor pământeşti; cele veşnice în locul celor vremelnice; cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase”. (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare)

În pericopa evanghelică de astăzi predomină întâlnirea dintre Hristos şi femeia samarineancă (v. Ioan 4, 5-42). Noi vedem aici, din dialogul pe care l-a avut aceasta cu Hristos, că este evidenţiată căutarea ei duhovnicească. Iar Domnul nostru, văzând dispoziţia ei, încearcă să-i dea posibilităţile necesare pentru a înainta mai departe.

De fiecare dată când Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Constantiei (Cipru – sec. al IV-lea), săvârşea jertfa cea fără sânge, dacă nu avea vreo vedenie nu săvârşea Sfânta Liturghie.

Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei.
Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu.
