Bucură-te în Domnul, pământ al Basarabiei, că, iată, vasul alegerii și bărbatul doririlor duhovnicești, Sfântul Dionisie, Ierarhul lui Hristos, fiu și părinte îți este în Duhul Sfânt, trâmbiță ce trezește inimile celor de un neam spre iubirea credinței strămoșești și a unirii într-un cuget, propovăduitor al Evangheliei păcii și pildă de sfințenie. (Vecernia Sărbătorii)
La data de 10 iulie sărbătorim Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, care se află la Mănăstirea Suruceni. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a fost oficiată de către Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana și un sobor de preoţi, în prezența obștii monahale și a creștinilor care au venit să-l cinstească în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie.
Una dintre cele mai frumoase cântări ale Bisericii ne dezvăluie legătura noastră cu Sfinții: „Doamne, de nu am avea pe Sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine!” Sfinții, „prieteni și casnicii lui Dumnezeu,” au puterea să se roage pentru noi în fața lui Dumnezeu. Credincioșii îi simt prezenți, atunci când se roagă în fața icoanelor sau când se închină sfintelor moaște. Așa după cum se întâmplă și celor care se apropie de moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, păstrate cu evlavie la Mănăstirea Suruceni. Personalitatea acestui Sfânt Ierarh al Bisericii are o frumusețe și măreție aparte, fiind înzestrat cu dumnezeieștile calități arhierești prezentate de Sfântul Apostol Pavel: „astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.” Un păstor care a fost și rămâne pildă slujitorilor și credincioșilor prin sfințenie, pildă cu cuvântul, cu petrecerea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția (I Tim. 4, 13).
Viața Sfântului Ierarh Dionisie adeverește descrierea Sfântului Iustin Popovici făcută celui care trăiește o viață sfântă: „Sfinții sunt lumina lumii, luminătorii lumii (In 8,12; Fil. 2,15). Sunt cei care ne luminează calea, care mărturisesc prin viața lor că nu exista adevăr evanghelic care sa nu se poată transforma în viață. (…) „Viețile Sfinților” constituie o dovadă și o mărturie că obârșia noastră este din cer; că nu suntem din lumea aceasta ci din alta; că omul este om adevărat numai în Dumnezeu; că trăim pe pământ pentru cer; că „viețuirea noastră este în ceruri” (Fil. 3,20) și scopul nostru este acela de a ne face cerești, hrănindu-ne cu „pâinea cea cereasca” care a pogorât din cer pe pământ. Atunci când lucrezi pentru aceasta, te găsești deja în cer, deși umbli pe pământ; ești deja întreg în Dumnezeu, deși ființa ta rămâne în limitele naturii omenești.”
Cinstind această Sărbătoare închinată Sfântului Dionisie, să-i cerem ajutorul și mijlocirea pentru noi în fața lui Dumnezeu. Să-i cerem ajutorul pentru ca și noi să împlinim scopul pentru care am fost zidiți: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Iar urmându-i exemplul Sfântului, vom descoperi firescul vieții creștine, de a ne asuma statut de „fii ai Celui Preaînalt” (Psalmi 81, 6).
Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Tedeum de mulţumire.
La final, Preasfințitul Filaret, episcopul Căprianei a binecuvântat obștea și credincioșii prezenți și i-a îndemnat să aducă roade bune, urmând vieții Sfântului Ierarh Dionisie, cinstit Ierarh, blând și preaînțelept păstor.
Toți cei prezenți au participat la o agapă organizată la izvorul Mănăstirii.
Sfinte Ierarhe Dionosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!