“Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor, să nu atragi asupra ta focul, să nu grăieşti: „M-a lepădat de la faţa Sa Domnul”.
Şi cu cât omul se apropie de Dumnezeu prin punerea înainte (rugăciune), cu atât şi Dumnezeu se apropie de om prin Har, şi nu-şi ridică Dumnezeu Harul de la om din pricina smereniei lui mari; căci omul, ca văduva, neîncetat strigă către judecător, să i se facă dreptate, şi izbăvire de pârâşii lui. Iată de ce Dumnezeu Preamilostivul opreşte Harul de la om, ca să-i dea lui pricină, să se apropie omul de Dânsul, şi pentru trebuinţele lui, să rămână omul lângă izvorul folosinţii. Şi dintre cereri, pe unele i le împlineşte Dumnezeu curând, pe acelea, prin care cere lucruri fără de care omul nu se poate mântui; iar pe altele nu i le împlineşte.
’’Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc’’(Iacob 1, 12).
Să ne aducem aminte de făcătorii de rele, care se dau pe ei înşişi în mâinile judecătorilor ca să fie pedepsiţi pentru faptele lor. Aceştia, atunci când încep să fie chinuiţi, dacă se smeresc şi îşi mărturisesc fără întârziere nedreptatea lor, sunt pedepsiţi mai puţin şi, suferind acele dureri, se izbăvesc.
„Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită!” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 2, 1).
Fugi de slava deșartă și slăvit vei fi, teme-te de trufie și mărit vei fi. Că nu e dată oamenilor slava deșartă și nici trufia… Dacă de bună voie te-ai lepădat de lucrurile vieții acesteia, nicidecum să nu te cerți cu cineva pentru un lucru de nimic. Dacă ți s-a urât de slava cea deșartă, fugi de acei oameni care o vânează.
Mai bine să fii bănuit de prostie, fiindcă nu ştii să te împotriveşti cu vorba, decât să fii socotit înţelept pentru neobrăzarea ta. Fii sărac, cu smerenie, şi nu bogat din obrăznicie. Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor, prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale. Şi cu buzele blânde şi bine astupă gura şi fă să tacă neruşinarea celor neascultători. Mustră cu bunătatea petrecerii tale pe cei fără astâmpăr, şi ţine-ţi (astupă-ţi) urechile ca să nu mustri pe cei neruşinaţi cu simţurile.
De multe ori Dumnezeu îngăduie ca asceţii virtuoşi să fie încercaţi cu lipsirea de bunurile materiale şi să se ridice ispite asupra lor, să sufere boli trupeşti, precum Iov, să fie aruncaţi în sărăcie şi în primejdia de a fi ucişi de oamenii cei răi. Numai sufletele lor nu sunt vătămate. Căci nu este cu putinţă ca atunci când păşim pe calea lui Dumnezeu să nu întâlnim lucruri şi situaţii neplăcute, iar trupul să nu fie chinuit cu boli şi osteneli, desigur, atunci când iubim viaţa trăită în virtute. Omul care îşi petrece viaţa sa potrivit voii sale păcătoase, care este biruit de invidie sau de altă patimă de suflet-ucigătoare, va fi osândit de Dumnezeu.
