Deocamdată ține-te de rugăciune și nu o lăsa. În timpul rugăciunii, osândește-te, ca nevrednică să rostești numele cel slavoslovit neîncetat în Cer și pe pământ de îngeri și de oameni. Iar necazurile adună-le ca pe un tezaur, căci înlesnesc Rugăciunea lui Iisus.
Te plictisești pentru că nu îți amintești de Iisus Hristos… Rugăciunea lui Iisus nu te vei obișnui curând să o faci.
Rugăciunea lui Iisus nu poate fi fără norii cugetelor la început. După aceea, puțin câte puțin se curăță. …Rugăciunea lui Iisus nu numai că nu stingherește, dar chiar te ajută să asculți cititul și cântarea și ajută la rugăciunea obișnuită de la biserică și de la chilie și îndulcește inima foarte, inima și duhul îl face pașnic și gândurile le luminează… Străduiește-te să te smerești și rugăciunea se va prinde de tine. Să nu te grăbești, ci așteaptă ajutorul lui Dumnezeu.
.
Starețul Anatolie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 104