Condacul 1
Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor, văzând că încă din tinereţe ai cunoscut o încordată căutare lăuntrică (cum poate omul dobândi veşnicia?) ţi-a dat să trăieşti o dumnezeiască cercetare, care ţi-a schimbat toată viaţa. Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Icosul 1
Însetând după Dumnezeu tu ai părăsit pictura şi te-ai retras în Sfântul Munte Athos ca să-L ai pe Hristos mai adevărat. Şi din pronia lui Dumnezeu, întâlnindu-te cu Sfântul Siluan, s-a produs un eveniment istoric care avea să influenţeze întreaga noastră epocă:
Bucură-te, floare bine înmiresmată răsărită din Moscova;
Bucură-te, fire de artist care foarte ai iubit pictura;
Bucură-te, încordat căutător al celor veşnice;
Bucură-te, cel care te-ai lepădat de cele vremelnice;
Bucură-te, cel care ai abandonat pictura pentru Hristos;
Bucură-te, cel care ai căutat numai cele pentru suflet de folos;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 2
De la marele tău povăţuitor, tu ai moştenit şi marea învăţătură despre cum se naşte cuvântul duhovnicesc. Şi te-ai silit toată viaţa să urmezi Mântuitorului Carele n-a grăit cuvinte deşarte. Ajută-ne să-I urmăm şi noi şi să zicem : Aliluia.
Icosul 2
După moartea Sfântului Siluan ai cerut blagoslovenie să te retragi în pustie, dar toţi călugării ţi s-au împotrivit, şi abia după mult timp ai primit dorita blagoslovenie. Şi ajungând duhovnic la mănăstirea Sfântul Pavel, îi povăţuiai neîncetat pe călugări pe calea spre desăvârşire:
Bucură-te, părinte cel care ai învăţat că duhovnicul trebuie să simtă ritmul lumii lăuntrice al fiecărui om ce vine către el;
Bucură-te, slujitorule al Celui ce S-a jertfit ca un miel;
Bucură-te, părinte, cel care te rugai ca Duhul lui Dumnezeu să te povăţuiască, dând cuvântul cel de trebuinţă fiecăruia;
Bucură-te, părinte, cel care cerşeai de la Dumnezeu ajutor ca să nu greşeşti, căci îţi recunoşteai nedesăvârşirea;
Bucură-te, părinte, cel care te rugai ca Domnul să te păzească în căile adevăratei voii Sale;
Bucură-te, părinte, cel care cereai de la Domnul să-ţi insufle cuvinte folositoare şi fraţilor mântuitoare;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 3
Văzând cum grija mai-marilor mănăstirilor era îndreptată spre organizarea practică a vieţii înţelegeai cât de însetaţi erau vieţuitorii mănăstirilor de cuvânt duhovnicesc. Şi te rugai pentru fiecare suflet în parte în ceasul convorbirii cu el, să-ţi descopere Dumnezeu care este gândul Lui şi chiar cuvintele Lui pentru acel sărman suflet, ca el să se ridice şi să cânte: Aliluia.
Icosul 3
Cu fiecare din cei ce veneau la tine tu te purtai cu cea mai mare luare aminte şi grijă, iar ei îţi răsplăteau aceasta cu adâncă recunoştinţă. Tu cunoşteai nevoile duhovniceşti ale oamenilor chiar şi fără ca ei să vorbească despre ele:
Bucură-te, cel care încercai să-ţi ţii auzul minţii către inimă pentru a prinde gândul lui Dumnezeu pentru fiecare în parte;
Bucură-te, părinte, cel care erai cuprins de nesfârşită dragoste;
Bucură-te, părinte, cel care erai căutat pentru sfat duhovnicesc şi pentru sprijin;
Bucură-te, părinte, cel care ne-ai învăţat că din cauza mândriei noastre inima ne e întunecată şi plină de venin;
Bucură-te, părinte, cel care ai încercat să ne înveţi despre dragostea desăvârşită;
Bucură-te, părinte, cel care ştiai că propovăduirea desăvârşirii în lumea decăzută este cu neputinţă;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 4
Ajuns în Europa, în jurul tău, părinte, a început să se strângă o obşte monahală. Şi căutând loc potrivit unde să ridici o mănăstire, ai fost primit în Anglia, deşi nu prea înţelegeau ei folosul monahului pentru societate, căci nu ştiau să cânte: Aliluia.
Icosul 4
Încă dintru început tu foarte mult timp ai investit în cuvântările cu fraţii. Şi de multe ori începând cuvânt de învăţătură, stăteaţi cu toţii ceasuri în şir şi tot nu se epuiza cuvântul:
Bucură-te, izvor de înţelepciune;
Bucură-te, comoară de sfaturi bune;
Bucură-te, părinte, cel care te-ai jertfit pentru ucenicii tăi;
Bucură-te, păstorule blând şi iubitor de oi;
Bucură-te, părinte, cel care îi învăţai pe cei slabi mustrându-i pe cei tari;
Bucură-te, părinte, cel care te-ai silit şi nevoit chiar şi pământul înţelenit al unor inimi să-l ari;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 5
Prin cuvântul tău viaţa chinoviei Sfântului Ioan botezătorul din Essex se sfinţea, şi orice lucrare cât de mică dobândea o însemnătate de dimensiuni cosmice. În viaţa de obşte tu vedeai mai presus de toate chipul fiinţării Dumnezeieşti după asemănarea Sfintei Treimi, Căreia se cuvine cântarea: Aliluia.
Icosul 5
Dragostea reciprocă este cuprinsul vieţii Fiecăruia dintre Cele Trei Ipostasuri Dumnezeieşti. Prin urmare, dragostea şi unimea frăţimii deveniseră tema de căpetenie a cuvântărilor tale. Şi mereu repetai cuvântul Domnului care zice ,,toţi una să fie; precum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, … şi aceştia întru Noi una să fie ’’:
Bucură-te, cel care ai insistat foarte mult pentru unimea obştii;
Bucură-te, cel care în rugăciune depăşeai hotarele firii;
Bucură-te, cel care ai văzut lumina necreată;
Bucură-te, cel care ţi-ai păstrat inima curată şi nevinovată;
Bucură-te, cel care ne-ai învăţat că toată atenţia trebuie să ne-o punem în a trece ziua fără de păcat;
Bucură-te, cel care aminteai mereu că trebuie să ne rugăm neîncetat;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 6
În cuvântările tale se poate simţi cu deosebită putere cât de strâns era legată viziunea ta dogmatică cu întregul proces al vieţii duhovniceşti lăuntrice. Dogmele Bisericii aveau o legătură reală şi directă cu cele de zi cu zi ale mănăstirii, cu ultimele mărunţişuri ale vieţii zilnice a fiecărui monah. Monahul trebuie să stea cu mintea aţintită la Dumnezeu chiar şi când face cele mai banale activităţi zilnice. El neîncetat trebuie să cânte: Aliluia.
Icosul 6
Theologia devenise starea ta şi te rugai ca Dumnezeu să împărtăşească şi celorlalţi starea ta. Gnoseologia noastră este calea către adevărata cunoaştere a adevăratului Dumnezeu – theologia ca stare a duhului nostru care trăieşte necontenit în Dumnezeu – Duhul Sfânt:
Bucură-te, părinte, cel care te grăbeai înainte de moarte să transmiţi totul ucenicilor tăi;
Bucură-te, părinte, cel care îi umpleai cu energie sfinţitoare dumnezeiască pe toţi ucenicii tăi;
Bucură-te, părinte, cel care trăiai o pocăinţă mistuitoare;
Bucură-te, suflet plin de bărbăţie şi nădejde tare;
Bucură-te, părinte, cel care îndemnai ca cel ajuns la marginea deznădăjduirii să bea o ceaşcă de ceai;
Bucură-te, părinte, cel care mereu în mila Domnului nădăjduiai;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 7
Nu te pregăteai aproape niciodată pentru a ţine cuvânt fraţilor, ci te rugai ca să-ţi dea Domnul cuvânt de învăţătură. Şi chiar şi când erai pe jumătate bolnav şi pe jumătate orb, gârbovit de bătrâneţe, dragostea faţă de ucenicii tăi te ajuta ca să treci peste neputinţa ta, pentru a-i folosi pe cei care cântau Domnului: Aliluia.
Icosul 7
Tu te purtai firesc şi simplu, vorbeai rar şi ca din inimă. Dar avântul rugăciunii fierbinţi către Dumnezeu, prin cuvântul tău, cuprindea pe cei de faţă şi le înălţa cugetul în acea lume unde realităţile dumnezeieşti se contemplează ca ceva vădit:
Bucură-te, părinte, cel care însetai să-i vezi pe ucenici bucurându-se de ‚‚toată plinirea Dumnezeirii’’;
Bucură-te, părinte, cel care slăveai pe Domnul văzând eliberarea sufletelor de mrejele înşelăciunii;
Bucură-te, părinte, cel care ne învăţai că pocăinţa adâncă este foc care mistuie tot ce e necurat în om;
Bucură-te, părinte, cel care plângeai pentru tot Adamul, pentru întregul Om;
Bucură-te, părinte, cel care prin pomenirea lui Dumnezeu îţi sfinţeai toată lucrarea şi cuvântul;
Bucură-te, părinte, cel care ne povăţuiai cum să facem ca viaţa de zi cu zi să devină o necontenită împărtăşire cu Domnul;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 8
Tu învăţai că singurul început şi temei al vieţii duhovniceşti este pocăinţa. Şi când te afundai cu întreaga ta fiinţă în acel iad dureros al pocăinţei, se pogora asupra ta harul Sfântului Duh şi te ridica în ţărmul Dumnezeieştii vieţi. De acest har se umplea fiecare cuvânt al tău, fiecare mişcare a sufletului şi a inimii tale. Toate manifestările din viaţa zilnică, până la cele mai mici amănunte, purtau pecetea curatei contemplări a Adevărului. Inima ta cânta: Aliluia.
Icosul 8
Drumul nerătăcit către contemplare şi dumnezeiasca dragoste este unul singur: pocăinţa. Iar ultima culme a vederii lui Dumnezeu este atunci când omul întreg se adânceşte în Dumnezeu şi Lumina cea necreată umple întreaga sa fiinţă: şi duhul şi sufletul, şi până şi trupul. Dragostea, de acum nepământească, cuprinde în întregime sufletul şi înclină omul spre rugăciunea pentru întreaga lume, pentru toţi oamenii, pentru întreg Adamul:Bucură-te, înfocat propovăduitor al pocăinţei:
Bucură-te, părinte, cel care mereu te afundai în contemplaţie;
Bucură-te, părinte cel care învăţai că adevărata cale spre cer trece prin iad;
Bucură-te, rugătorule pentru lume prin care toate cursele vrăjmaşilor cad;
Bucură-te, cel care învăţai că scârbele sunt pecetea alegerii de către Dumnezeu;
Bucură-te, cel care îndemnai să primim necazurile şi scârbele cu bucurie şi mulţumire, oricât ne-ar fi de greu;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 9
Suferinţele preschimbă omul, asemănându-l Fiului Celui Unul – născut, Carele însuşi a suferit până la moarte. Suferinţele aduc un rod atât de măreţ, încât, dacă am fi noi ceva mai înţelegători, nu am mai dori nicidecum ‚‚a ne pogorî de pe cruce’’, ci am cânta: Aliluia.
Icosul 9
Durerile sunt de neocolit pentru a primi Dumnezeieştile dăruiri. Dacă ne apropiem de pristolul lui Dumnezeu zdrobiţi până la capăt sub povara scârbelor, de vom adăuga acestora şi propria noastră zdrobire lăuntrică şi pocăinţă, necruţându-ne pe noi, atunci fără îndoială, dumnezeiasca lumină ne va adumbri:
Bucură-te, părinte, cel care ne-ai învăţat să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a răbda suferinţele şi necazurile;
Bucură-te, părinte, cel care ne îndemnai să nu cerem izbăvirea de ele;
Bucură-te, părinte, cel care ne încurajai că Domnul pogoară mila Sa peste cei care rabdă scârbe pentru El;
Bucură-te, părinte, cel care din proprie experienţă ştiai că crucea devine negrăit de dulce când sufletul e cercetat de El;
Bucură-te, părinte, cel care ziceai că adevărata veşnică proslăvire nu e decât cruce, ocări, defăimări, sărăcie, dureri, poate chiar moarte;
Bucură-te, părinte, cel care ne asigurai că este cu neputinţă a se mântui omul fără durere;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 10
Pomenirea morţii învaţă adevărata rugăciune. Pomenirea morţii umple sufletul de o sfântă frică şi de trezvie care nu îi mai îngăduie omului să greşească. Pomenirea morţii aduce adevărata pocăinţă. Iar printre lacrimi sufletul strigă: Aliluia.
Icosul 10
Să ne gândim la propria moarte, să contemplăm la Dreptul Judecător, să ne temem de înfricoşătoarea Judecată, să ne gândim cu cutremur care va fi soarta noastră având în vedere mulţimea păcatelor. Să înţelegem că suntem vrednici de iad, dar să nădăjduim în mila Domnului, Carele S-a răstignit ca să mântuiască tot Omul:
Bucură-te, părinte, cel care ai învăţat de la sfântul Siluan că trebuie să ne ţinem mintea în iad, dar să nu deznădăjduim;
Bucură-te, părinte, cel care ne învăţai că dacă ne pocăim nici un păcat nu ne poate despărţii de Domnul pe care Îl iubim;
Bucură-te, părinte, cel care ne-ai ajutat ca prin pomenirea morţii să nu mai irosim nici o clipă de viaţă;
Bucură-te, părinte, cel care ne-ai povăţuit să nu deznădăjduim, căci demonul pentru aceasta îşi dă întreaga silinţă;
Bucură-te, părinte, cel care ne învăţai să ne păzim mintea de şoaptele celui viclean;
Bucură-te, părinte, cel care insistai să ardem cu Numele Domnului toate mrejele celui tiran;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 11
Începutul vieţii duhovniceşti este începutul luptei cu păcatul, cu patimile. A birui patimile este lucrarea cea mai grea, însă această biruinţă este şi cea mai mare dintre toate. Patimile se biruiesc printr-o lungă, încrâncenată luptă, grea şi neîntreruptă, zi şi noapte, cu împreună lucrarea harului. Fără har n-am putea nici măcar să zicem: Aliluia.
Icosul 11
Patimile întunecă mintea, patimile răcesc inima, patimile ne taie îndrăzneala spre Dumnezeu, patimile întunecă chipul lui Dumnezeu din om. Este de neapărată trebuinţă să ne curăţim mintea şi inima şi întreg sufletul nostru:
Bucură-te, părinte, cel care ai luptat cu patimile până la sânge;
Bucură-te, părinte, cel care ziceai că lepădarea de sine în fiecare clipă este cea mai grea cruce;
Bucură-te, părinte, cel care ai biruit pe omul cel vechi;
Bucură-te, părinte, cel care te-ai făcut rob al lui Dumnezeu în veci;
Bucură-te, părinte, cel care ai zdrobit jugul păcatului;
Bucură-te, părinte, cel care te-ai dezbrăcat de voia proprie şi te-ai predat Domnului;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 12
Tu te-ai ostenit să ne transmiţi nouă toată învăţătura pe care ai primit-o de la duhovnicescul tău părinte, sfântul Siluan. Şi după o viaţă cuvioasă de 98 de ani, cu bucurie ţi-ai dat sufletul în mâinile Domnului celui iubit. Iar acum te veseleşti cu toţi îngerii şi toţi sfinţii cântând: Aliluia.
Icosul 12
Domnul îţi descoperise vremea adormirii tale şi, mai înainte de a pleca, tu ţi-ai mângâiat ucenicii şi le-ai zis ‚‚după ieşirea mea cea după trup noi nu ne despărţim’’:
Bucură-te, vas ales al Domnului;
Bucură-te, rugătorule neîncetat pentru mântuirea Omului;
Bucură-te, mijlocitorul nostru cel neobosit;
Bucură-te, ajutătorul nostru cel neclintit;
Bucură-te, părinte, care ne-ai povăţuit cu mare dragoste;
Bucură-te, părinte, care nu ne uiţi nici după moarte;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 13
O, Sfinte Preacuvioase Părinte Sofronie, tu ne-ai povăţuit şi prin cuvinte de folos şi prin pilda vieţii tale, încercând să ne areţi calea spre desăvârşire. Ajută-ne prin rugăciunile tale să nu fie zadarnice ostenelile tale, ci însutit roditoare, şi, urmând ţie, veşnic să cântăm împreună cu tine: Aliluia. (Acest Condac se spune de trei ori)
Icosul 1
Însetând după Dumnezeu tu ai părăsit pictura şi te-ai retras în Sfântul Munte Athos ca să-L ai pe Hristos mai adevărat. Şi din pronia lui Dumnezeu, întâlnindu-te cu Sfântul Siluan, s-a produs un eveniment istoric care avea să influenţeze întreaga noastră epocă:
Bucură-te, floare bine înmiresmată răsărită din Moscova;
Bucură-te, fire de artist care foarte ai iubit pictura;
Bucură-te, încordat căutător al celor veşnice;
Bucură-te, cel care te-ai lepădat de cele vremelnice;
Bucură-te, cel care ai abandonat pictura pentru Hristos;
Bucură-te, cel care ai căutat numai cele pentru suflet de folos;
Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Condacul 1
Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor, văzând că încă din tinereţe ai cunoscut o încordată căutare lăuntrică (cum poate omul dobândi veşnicia?) ţi-a dat să trăieşti o dumnezeiască cercetare, care ţi-a schimbat toată viaţa. Bucură-te, cuvioase părinte Sofronie, neostenitule povăţuitor pe calea desăvârşirii.
Rugăciune:
Cuvioase părinte Sofronie, ajută-ne pe noi cu rugăciunile tale să trăim în dragoste şi în frică de Dumnezeu. Ajută-ne să petrecem în trezvie şi în rugăciune neîncetată. Ajută-ne să dobândim rugăciunea cea adevărată. Ajută-ne să ne curăţim ochii sufletului ca să ajungem la vederea lui Dumnezeu. Ajută-ne să trăim în pocăinţă şi în luptă cu păcatul, având pururi pomenirea morţii înaintea noastră. Ajută-ne să biruim mândria din noi şi să ne lepădăm desăvârşit de voile şi poftele noastre. Ajută-ne să trăim în pace, unire şi dragoste cu toţi oamenii, ca să fim una, după modelul Sfintei Treimi. Ajută-ne, părinte sfinte, să punem început bun şi să ne mântuim. Amin.