Cum să ne rugăm noi, călugării, pentru neamul cel adormit în momentul în care ne tragem din părinți cu păcate foarte mari și care au adormit în Domnul?
Eu niciodată nu m-am îngrijit de familia mea: de părinți, de frați, de surori. Adânc în sufletul meu am știut că problema este cu mine. Dacă aflu har înaintea Domnului, cu siguranță, El va avea grijă și de ei. Nu trebuie să mă îngrijesc deloc de ei, ci de mine, ca să aflu har înaintea Feței Lui. De aceea Domnul a zis: „Lăsați morții să-și îngroape morții lor. Iar voi veniți după Mine!” (cf. Mat. 8, 22). Este un cuvânt greu al Domnului, dar care rămâne pururi adevărat. Cunosc multe cazuri în care oamenii au avut încredere în cuvântul Domnului, au lăsat totul în urmă, totul a devenit mort pentru ei, singurul lucru viu fiind scopul căii lor monahale, și atunci mari minuni s-au întâmplat în viețile rudelor lor.
Părintele Sofronie spunea că „părinții care și-au dat copiii lui Dumnezeu pe calea monahismului vor cunoaște măreția acestui fapt pe patul de moarte”. Deci să încercăm să fim bineplăcuți Domnului fără să ne îngrijim de nimeni și de nimic, și Domnul va deveni slujitorul nostru punând legiuni de îngeri să aibă grijă de cei din familia și din neamul nostru. Precum spunea Părintele Sofronie: dacă noi împlinim voia lui Dumnezeu, atunci El va pune oști întregi de îngeri să slujească voii noastre.
Arhimandritul Zaharia Zaharou, Crini țarinii- merinde pentru monahi, Editura Nicodim caligraful, Sfânta mănăstire Putna, 2013