Fericit omul creştin ce va pricepe asta şi cu toată inima se va lipi de Dumnezeu, Ziditorul şi Răscumpărătorul său, şi va răbda toate ispitele întru dragoste şi dăruire față de El, precum Iov cel din Vechiul Testament, precum apostolii, ierarhii, mucenicii şi toţi cuvioşii, care bine au plăcut lui Dumnezeu şi s-au învrednicit de cereasca cetăţenie, pentru credinţa şi dăruirea lor.
Domnul vrea ca tu să creşti duhovniceşte şi să ajungi la vârsta pârguită, ca un spic de grâu să înfloreşti şi să răspândeşti bună mireasmă înaintea lui Dumnezeu, prin toată virtutea cea duhovnicească, precum o floare minunată a câmpurilor și văilor. Iată menirea ta, omule!
.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul Viu – Gânduri despre calea mântuitoare, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 128-129

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.