Duminica a 9-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică a acestei Duminici relatează, în continuarea minunii înmulțirii pâinii și a peștilor din duminica precedentă, o altă minune, și anume umblarea lui Hristos pe Marea Galileii în timpul unei furtuni și potolirea acesteia.
«„Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!”» (III Regi 18, 36-37)
„Noi spunem că cea mai înaltă așezare a omului, starea cea mai înaltă la care poate ajunge omul este starea de ființă mulțumitoare, euharistică. Ființa mulțumitoare ajunge să înțeleagă că toate lucrurile de care beneficiază vin de la cineva, vin de undeva. Pâinea este importantă, dar faptul că această pâine este darul cuiva care mă iubește este și mai important. Pâinea este și dragoste, nu este numai pâine. ” (Pr. Constantin Coman)
„Pentru tainele duhovnicești, care sunt mai presus de orice vedere și pe care nu le percep nici simțurile trupești, nici puterea rașională a minții, Dumnezeu ne-a dat credința.” (Sfântul Isaac Sirul)
„Intâi este necesar să-ți vindeci sufletul, sau să-ți fie vindecat sufletul, pentru că vindecarea trupului urmează de la sine. Este o consecință.” (IPS Bartolomeu Anania)
El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Corinteni 4, 7-10)
Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie, sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhului Sfânt și ai fost vrednic păstor al românilor basarabeni. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru sufletele noastre. (Troparul Sfântului)
Omule, ție în fiecare zi şi în fiecare noapte Domnul îţi oferă Împărăţia Cerurilor. Aceasta este patria ta veşnică. Ia aminte cum trăieşti, ia aminte pentru ce trăieşti pe pământ. Tu eşti o fiinţă nemuritoare. Dumnezeu te-a creat pentru nemurire. Pentru aceasta a venit El în această lume, pentru aceasta a dăruit Evanghelia Sa, pentru aceasta a întemeiat Biserica Sa şi ne-a dăruit în ea toate miijloacele de a ne izbăvi de orice păcat, de orice diavol. (Sfântul Iustin Popovici)
Ioan era ca un înger prin negrija faţă de cele pământeşti. Îngerii nu sunt făpturi trupeşti ca oamenii, ei sunt înveşmântaţi în trupuri cereşti (I Corinteni 15, 40). Îngerii nu au nici o grijă de sine. Nu se ostenesc îngrijorându-se ce vor mânca, sau ce vor bea, sau cu ce se vor îmbrăca. Îl slujesc pe Dumnezeu şi ştiu că de la El au hrană şi adăpare, şi îmbrăcăminte. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Duminica a patra după Cincizecime a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici scoate în evidenţă atitudinea pe care a avut-o sutaşul faţă de Mântuitorul Hristos în momentul în care i-a împărtăşit faptul că are o slugă bolnavă. Sutaşul are încredere în puterea cuvântului lui Dumnezeu. Recunoaşte puterea dumnezeiască a cuvântului lui Hristos, că nu era nevoie de prezenţa fizică a lui Hristos lângă cel bolnav, că îl poate vindeca de la distanţă. Această atitudine ne dezvăluie nu numai smerenia sutaşului, ci şi o credinţă profundă, extraordinară.
„De vreme ce Dumnezeu este mereu prezent, de ce vă faceţi griji? „In El trăim şi ne mişcăm.” Lupta noastră o purtăm în îmbrăţişarea Lui. Il respirăm pe Dumnezeu, suntem înconjuraţi de Dumnezeu, ne atingem de Dumnezeu, în chip tainic îl mâncăm pe Dumnezeu. Oriunde ne întoarcem, oriunde privim, Dumnezeu este pretutindeni: în Ceruri, pe pământ, în prăpastie, în pădure, în stâncă, în mintea ta, în inima ta. Aşadar nu vede El ce înduri? Nu vede El că suferi? Spune-i durerile tale şi vei vedea … tămăduire şi în sufletul, şi în trupul tău.” (Sf. Iosif Isihastul)
„Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi. Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimţământul nostru şi nu contra voinţei noastre. Iar noi fugim ca nişte laşi, respingând această fericire.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)
„Sfinţenia este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se deosebeşte de vremelnicie, de viaţa biologică, sfinţenia este firea care veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie, fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce caută el. Noi am făcut din sfinţenie un şablon şi am făcut un chip mincinos, am pus pe sfinţi pe un piedestal cât se poate de înalt şi îndepărtat de noi şi ne uităm la ei cu binoclul pe partea greşită ca să fie încă mai departe, şi atuncea ne mirăm cum de nu ajungem acolo.” (Pr. Rafail Noica)
Viaţa duhovnicească este o viaţă în Duhul Sfânt. Viața duhovnicească nu înseamnă să citeşti cărţi, să agoniseşti cunoştinţe, să domini în discuţii, să asculţi muzică şi să fii un bun cunoscător al scrierilor bisericeşti. Nu înseamnă nici chiar o bună dispoziţie a minţii sau a inimii. Viaţa duhovnicească este tânjire după Duhul Sfânt, agonisire, trăire a Lui, cunoaşterea Adevărului. (Monahul Moise Aghioritul)
„Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.” (Sfântul Siluan Athonitul)
Prin praznicul Înălțării, sărbătorim întronarea în ceruri a firii noastre. Odată cu Invierea și cu Înălțarea firii omenești, sărbătorim și începutul învierii și înălțării fiecărui credincios în parte. De aceea, atunci când omul participă la Înălțarea lui Hristos, el nu mai este un om de pe pământ, asa cum era primul om, ci este om al cerului, așa cum a fost cel de-al doilea om, adică Hristos. (Sfântul Grigorie Palama)
„Caută-l pe Sfântul Ierarh Nicolae! Cere-i ajutorul, arată-i gândurile tale, arată-i fricile tale, arată-i neputinţele tale, arată-i greutăţile tale; cu siguranţă nu va sta indiferent, ci te va căuta, fiindcă el nu poate să stea la margine, nu poate să treacă indiferent pe lângă tine, cel care eşti în suferinţă, cel care eşti în necaz şi în strâmtorare, cel care eşti în călătorie şi te afli în primejdie, cel care eşti dezorientat şi aştepţi îndrumare. Nu te lasă Sfântul Ierarh Nicolae, ci îţi este alături ca un bun părinte şi un bun păstor.” (PS Macarie, Episcopul Europei de Nord)