„Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tău. Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieşte să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă să vadă sufletul meu slava fiilor învierii…”(Sf. Sofronie Saharov)
În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.
Evanghelia acestei Dumnici ne arată încă o dată cum, în atingere de Hristos, bolnavii se tămăduiesc şi morţii înviază. Ne pregătește pe toți, duhovnicește, ca să înțelegem că Acela Care a înviat-o pe fiica lui Iair ne va învia și pe noi, că El este Dumnezeu adevărat, Cel prin Care toate s-au făcut, Cel Care a venit nu ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea, ca să scoată pe om din moarte la Viață.
„Adevărata problemă a Bisericii, menirea ei, este aceea de a arăta oamenilor că ei sunt cu adevărat fii și fiice veșnicului Tată, a înfăptui în lume putința unei alte vieți asemenea vieții lui Hristos Însuși sau a vieții prorocilor și sfinților. Biserica trebuie să dea lumii nu numai putința credinței în înviere, ci și încredințarea ei. Atunci va dispărea nevoia oricărei alte învățături morale,” ne spune Sfântul Sofronie Saharov.
Moartea nu este decât o despărțire vremelnică a sufletului de trup. Cei morți continuă să fie vii, dar într-un alt plan exestențial. Mântuitorul Hristos exemplifică acest adevăr, vorbind cu fata moartă: „Copilă, scoală-te!” (Lc. 8, 54). Evanghelistul Luca ne mărturisește că „duhul ei s-a întors şi a înviat îndată” (Lc. 8, 55). Iar ca nimeni să nu se îndoiască de realitatea minunii, „a poruncit El să i se dea copilei să mănânce” (Lc. 8, 55). Sunt amănunte legate de moarte și de viață, pe care Evanghelistul Luca le-a sesizat ca un adevărat medic.
Învierea fiicei lui Iair este, în fapt, icoană a învierii noastre în slava lui Hristos Cel Înviat. O lecție pentru noi toți cei care uităm să-L chemăm pe Dumnezeul Slavei pentru vindecarea și învierea sufletelor noastre.
„Dumnezeul nostru este un Dumnezeu „greu de mulţumit” şi de aceea mulţi cad de la El. E greu de mulţumit pentru că El a plănuit ceva foarte măreţ pentru noi şi vrea să ne dăruiască totul; dar cum poate El să ne încredinţeze tot cerul, toată veşnicia, mai înainte de a fi puşi la încercare?” – se întreabă arhim. Zaharia Zaharou. Și tot el ne vorbește despre faptul că petrecerea noastră pe pământ este vremea care ne-a fost hărăzită pentru a ne învăța să murim: „Toate strădaniile noastre de a învăţa cum să ne rugăm, cum să ne smerim, cum să ne încredem, nu în noi înşine, ci în Dumnezeul cel Viu, nu au decât un singur scop: şi anume să ne pregătească pentru ziua cea mare în care vom muri. Singurul lucru care ne va ajuta atunci va fi atitudinea duhovnicească pe care am cultivat-o de-a lungul vieţii, aceea de a nu ne încrede în noi înşine, ci doar în Hristos, Cel Ce a murit şi a înviat, şi Care de aceea poate să învie morţii, căci „moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Rom. 6, 9).”
Noi nu suntem decât niște călători pe Pământ, care ne pregătim să ajungem în patria noastră cea cerească, Împărăția lui Dumnezeu. Iar pentru a ne putea bucura de ea, e nevoie să conștientizăm necesitatea unei schimbări profunde, a unei „învieri” zilnice din păcat la virtute, de la moarte la viață. Iar pentru ca această schimbare să ne reușească să cerem ajutorului Celui Care ne poate învia inimile și sufletele noastre: „Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învrednicește-ne să ne întoarcem la Tine, Doamne, şi caută spre noi cu bunăvoință şi har”.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.