Vindecă-mă, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă şi voi fi mântuit, căci Tu eşti lauda mea! (Ieremia 17, 14)
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Evanghelia despre tămăduirea femeii gârbove, rânduită a se citi în această Duminică, ne descoperă importanța întâlnirii cu Hristos, Cel care ne ridică din starea de gârbovire, ne vindecă și ne prezintă ţinta noastră finală, Împărăţia cerurilor.
Femeia aceasta se asemănă nouă, celor gârboviți de grija zilei de mâine și de nenorocitul duh al indiferenței față de mântuirea sufletului, care ar trebui să fie scopul vieții noastre.
„Pe lângă belşugul de învăţătură înfăţişat, Evanghelia de astăzi cuprinde şi un tâlc ascuns, foarte folositor vieţii noastre duhovniceşti. Femeia gârbovă înseamnă cugetele gârbove ale celor ce se depărtează de Hristos. Cu o minte strâmbă omul nu poate sta drept înaintea lui Dumnezeu şi a cerului, ci se târăşte pe pământ, hrănindu-se cu pământ, învăţând de la pământ, bucurându-se de pământ. O minte strâmbă este mărginită şi înţepenită, aflată cu totul în voia simţurilor; îşi caută începătura între dobitoace; îşi caută desfătarea în mâncare şi băutură. Nu ştie nimic de Dumnezeu şi de lumea duhovnicească, nici de viaţa veşnică, nici de vreo bucurie mai înaltă, cerească; e plină de nelinişte, de frică, de chin, de tristeţe şi răutate,” ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.
Mântuitorul Hristos o numește pe femeia vindecată „fiică a lui Avraam”, un adevărat exemplu a unei credinţe trăite, verificate în timp, în necazurile şi greutăţile vieţii. Cine este fiu sau fiică a lui Avraam crede şi nădăjduiește în Domnul și atunci când, potrivit judecăţii omeneşti, nu se mai întrevede nici o nădejde. Prin credinţă puternică, prin rugăciune smerită, prin osteneala venirii la sinagogă, această „fiică a lui Avraam” a știut să facă față încercării la care a fost supusă timp de optsprezece ani.
Spre o astfel de credință ne îndeamnă Arim. Zaharia Zaharou: „Nimeni din cei ce s-au dăruit pe sine cu credinţă lui Dumnezeu nu va rămâne necercat. Fiecare va fi pus la încercare în chip diferit, uneori foarte aspru. Unii pot ajunge chiar şi în pragul morţii; dar, dacă în clipa aceea încercăm să ramânem neclintiţi, dând slavă şi mulţumită Domnului, atunci și credinţa noastră, la fel ca cea a lui Avraam, va fi mai tare decât moartea, fiindcă ea biruieşte nu numai lumea, ci şi moartea însăşi. Iată de ce este atât de important să înţelegem credinţa ca „nădejde mai presus de orice nădejde”.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.