„De aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos.” (I Cor. 4, 15-16)

Biserica Ortodoxă îl cinstește în fiecare an la 30 noiembrie/13 decembrie pe Sfântul Apostol Andrei. A fost „cel Întâi Chemat” la apostolie de către Mântuitorul Hristos şi, la rându-i, a chemat pe mulţi la dreapta credinţă, într-o bogată activitate misionară ce l-a purtat până la gurile Dunării de Jos.

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, a fost originar din Betsaida, o mică localitate din Galileea, fiind fratele lui Petru, amândoi fiii pescarului Iona. Fiind ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, la îndemnul acestuia merge împreună cu Apostolul Ioan după Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Mântuitorul, s-a împărtăşit din cuvântul Său dumnezeiesc, dătător de viaţă, dar a fost și martor Pătimirilor Domnului, a deplâns moartea Sa pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii. Apostolul Andrei este considerat întemeietorul Bisericii de la Bizanţ şi vasul ales prin care Evanghelia a fost propovăduită şi strămoşilor noştri geto‑daci în Scytia Minor. A sfinţit misiunea sa mântuitoare prin moarte martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de X în oraşul Patras din Peloponez.

La temelia Bisericii noastre stau doisprezece apostoli, douăspreze pietre de temelie, susținându-i construcția atât de puternic, încât nici „porțile iadului” n-o vor putea birui. Unul dintre ei este Sfântul Apostol Andrei. „De ce a fost nevoie de apostoli? De ce i-a vrut Dumnezeu? Ei ne însuflețesc, ni-L fac pe Dumnezeu prezent, pentru că Îl au pe Duhul Sfânt, pe care ni-L transmit și Îl fac permanent prezent împreună cu noi: oriunde suntem noi este și El. Apostolii L-au făcut pe Sfântul Duh lucrător în viața noastră. Ei sunt cei care au reușit să înșface iubirea lui Hristos și să o dea celui care o cere”, ne spune părintele Emilianos Simonopetritul.

Vorbind despre Sfântul Apostol Andrei, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, menționează: „Apostolul Andrei ne învață să nu ne atașăm atât de mult de o doctrină, cât de o Persoană. Întâi Îl iubim pe Hristos, și apoi ne asumăm ceea ce El ne-a învățat. Apostolul Andrei ne învață să căutăm întâlnirea cu Hristos, să căutăm să Îl vedem pe Hristos. Din această întâlnire cu El se naște dragostea de a împlini poruncile Sale. Doar în urma întâlnirii cu Hristos căpătăm entuziasmul și bucuria deosebită pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei nu a pus nimic din lumea aceasta mai presus de Hristos, nici măcar propria viață. El să ne inspire să ne trăim credința frumos, autentic și să avem capacitatea de a-L mărturisi într-o lume ostilă credinței.”

Sfântul Andrei ne cheamă și pe noi să descoperim bucuria sfântă, exprimată în cuvintele: „Am găsit pe Mesia!” (In. 1, 41). Această veste bună adusă de Sfântul Apostol ne îndeamnă să zidim în inimile noastre piatra cea din capul unghiului care este cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a dobândi mântuirea sufletelor noastre.

Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu evlavie o raclă cu părticele din sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei.

Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.