„Dacă peste zi zidești, iar noaptea dărâmi, niciodată nu-ți vei termina casa. Dacă te rogi lui Dumnezeu și apoi faci cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, niciodată nu vei putea termina zidirea sufletului tău. Cu cât este mai mare bogăția fără Dumnezeu, cu atât este mai mare mizeria. Singur Dumnezeu face pe om bogat ori înțelept.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime numeroși credincioși s-au rugat alături de obştea Mănăstirii Suruceni la Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii.
Parabola Evangheliei din această Duminică ne prezină un om bogat, care s-a trezit, pe neașteptate, cu o recoltă uriașă. Deși s-a îmbogățit „peste noapte”, omul din pilda evanghelică este foarte sărac. El crede că stăpânește bunurile materiale, dar de fapt acestea îl stăpânesc pe el.
Tâlcuind versetul „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Lc. 12,19), Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune: „Cum să mănânce și să bea sufletul? Trupul bea și mănâncă rodul țarinilor, nu sufletul. Dar omul acesta și când vorbește de suflet tot la trup se gândește. Sufletul are nevoie de patria sa din cer, nu de hambare pline. Bogatul vrea să-l lege pe suflet de pământ și să-l țină așa legat mulți ani. Sufletul se bucură de Dumnezeu, bogatul însă nici pe buze nu are numele Lui.”
Din iubire și prin milostivire, Dumnezeu împarte, oferă și îi dăruiește creației Sale din bogăția Sa infinită. Principalul beneficiar al darurilor Lui este omul. Din păcate, tot omul este și cea mai egoistă și nerecunoscătoare ființă. Uitând să mulțumească și să administreze corect bunirile primite, omul îşi spune: mă voi desfăta, voi mânca, voi bea, mă voi veseli. Aceasta auzim fără încetare, în special, în timpurile noastre. Omul caută orice plăcere în afară de fericirea absolută, legătura și unirea cu Dumnezeu!
Dumnezeu nu poate să ne priveascâ decât cu o adâncă tristețe, atunci când noi, foarte mulțumiți de reușitele noastre, intenționăm să stricăm hambarele vechi și să ridicăm altele pentru a păstra doar pentru noi darurile și bunătăţile oferite de El.
„De obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nici o virtute. Ci dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare,” ne atenționează Sfântul Ioan Gură de Aur. Bogăției pământești Scriptura îi opune o altă bogăție, adevărata bogăție. „Toate sunt ale voastre” (I Cor 3, 21), ne spune Sfântul Apostol Pavel. Avem totul, dacă‑L avem pe Hristos, întru El să ne îmbogățim.
„Doamne, învrednicește-mă să stric tot ce e rău în hambarul inimii mele; să-l golesc, să-l curăț și să-l fac vrednic a primi bunătățile Tale, pe care să le împart și cu cei care suferă. Așa, Doamne, dă-mi să umplu jitnița fapturii mele, inima mea!” (Pr. Constantin Galeriu)