Sfântul Nicodim arată că împărtăşirea frecventă nu e un privilegiu al preoţilor, acesta se referă doar la săvârşirea Liturghiei, al cărei scop e sfinţirea darurilor şi împărtăşirea lor credincioşilor, iar preoţii care refuză să-i împărtăşească pe cei ce vin cu evlavie sunt mincinoşi: întâi îi cheamă, apoi îi alungă.
Sfinții niciodată n-au cerut să scape de necazuri. Ci să le dea Dumnezeu răbdare! Deoarece în răbdare se dobândește răsplata. În răbdare se primește cununa mucenicească, nu în bucurie. De aceea să nu deznădăjduiască omul. Ai o boală? Ai o tristețe? Lasă-L pe Dumnezeu să te conducă așa cum știe El. Ce ține de noi e să facem răbdare și să zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”.
Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne pot ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmașia față de aproapele, ne aruncă departe de Dumnezeu.
Nădejdea în Dumnezeu nu este o fantezie psihologică. Nădejdea este o lucrare a Harului, care îți certifică, prin credință în Dumnezeu, faptul că El este „Cel ce poate să mântuiască”. Și această o trăiești înlăuntrul tău, și ești sigur de asta, și te afli într-o stare de pace, capabil de a trece prin necazuri.
Să nu ne întoarcem înapoi, la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.
Dar ca să dobândim bărbăția duhovnicească trebuie să devenim duhovnicești. Noi avem, spun părinții, trei puteri ale sufletului: puterea somatică, vitală, cea care se ocupă de viața noastră biologică, de creștere, de metabolism, de aceste activități inconștiente ale vieții, dar care sunt conștient conduse de suflet cu atâta înțelepciune; partea afectivă sau pătimitoare a sufletului sau „psihe”, unde sunt impulsurile, sentimentele, gândurile care slujesc sentimentelor și impulsurilor și partea duhovnicească – duhul nostru, sau care e organul cu care intrăm în relație cu Dumnezeu.
Următoarea întâmplare a pricinuit primul meu contact cu bogăţia duhovnicească a părintelui Arsenie, care era simplu, dar sfinţit.
Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?
Călugăria este singurul lucru în care te poți pierde ca să te poți găsi, adică să renunți la tine, să te reînființezi în personalitate îngerească. Numai aici, că-ți tai voia. Voi nu vă dați seama cât de importantă este voința liberă, că așa ne-a creat Dumnezeu.
