Valoarea terapeutică a spovedaniei a fost semnalată chiar de mulţi dintre psihiatrii contemporani. În cazul de faţă, este esenţial ca omul să se deschidă, să nu se închidă în sine.
Auzisem din copilărie, pe plaiurile mele natale din Peloponez, că există un sfânt în Atena – părintele Porfirie: „Este nespus de mare! Te vede, te iubește, te citește și nu te ceartă.” Celor mai mulți dintre noi ne e teamă de sfaturile preoților, care par adesea prea aspre.
Adam n-a avut înțelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta a pierdut raiul.
Cele mai multe din suferinţele pe care le întâlnim noi în consiliere, sunt din această categorie (a deznădejdii). Şi nu e lucru mic, nu e lucru puţin. Deznădejdea este deznădejde şi e mare, chiar dacă motivul pare derizoriu. Un om poate să nu deznădăjduiască dacă i-a murit un copil şi, în ciuda durerii cumplite – nu există durere mai mare pe lume decât să pierzi un copil – şi altul poate să deznădăjduiască pentru că n-a câştigat la Loto. Deznădejdea nu se măsoară după obiectul ei, ci după intensitatea trăirii.
Dacă noi ne smerim cugetul înaintea lui Dumnezeu și înțelegem cine este sinele nostru, cu patimile, cu neputințele, cu necurățiile ce le avem și plecându-ne capul, cerem iertare de la Dumnezeu și de la frații noștri și iubim și ne jertfim pentru toți oamenii, fără să socotim pe niciunul necurat, când iertăm orice ne-ar fi făcut aproapele, atunci ne asemănăm cu Dumnezeu.
Ca să fim actuali și să folosim un limbaj adecvat, aș zice așa: viața noastră, acest timp scurt de altfel, indiferent pe câți ani se desfășoară ea, viața noastră nu înseamnă altceva decât timpul investițiilor.
Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. In primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit.”
Când au apărut pentru prima dată cazuri în care creștinii săvârșeau păcate de moarte, Biserica a luat atitudine. Deoarece Hristos n-a venit ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea, și pentru că Biserica nu există ca să osândească lumea, ci ca să o salveze, le-a primit pocăința.
Mama mea a fost cuprinsă de boală vreme de trei ani, suferind de cancer. A fost supusă unei operații, dar fără izbândă. Doctorul mi-a spus aceasta și a adăugat: „Desigur, nu-i veți spune nimic mamei dumneavoastră.” Iar eu i-am răspuns: „Ba da, desigur că-i voi spune.” Și i-am spus.
Așadar, rugăciunea noastră, în înaintarea ei – ce înseamnă în înaintarea ei – în ieșirea ei, când urmează să iasă rugăciunea dinlăuntrul nostru, ca să devină cu adevărat o mișcare către Dumnezeu, vom vedea că ea este o «tăcere în tăcere» înlăuntrul tăcerii. Adică o tăcere absolută.
Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru și prietenii meu urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia de la ora șase; Liturghia trebuia să înceapă la șapte și din Nicosia până în sat era o oră de drum. Eram foarte ocupat în Cipru, pentru că mulți preoți mă chemau să vorbesc în parohiile lor, la televiziune, la radio, așa că eram cu totul obosit și secătuit.
Străduieşte-te să te scoli devreme şi la o oră fixă. Îndată ce te trezeşti, înalţă-ţi mintea la Dumnezeu: fă semnul Sfintei Cruci şi mulţumeşte-Ipentru noaptea ce a trecut şi pentru toate milostivirile Lui faţă de tine. Cere-I să-ţi călăuzeacă fiecare gând, senzaţie şi dorinţă, astfel ca tot ceea ce spui sau faci să-I fie bineplăcut.
* Când te îmbraci, adu-ţi aminte de prezenţa Domnului şi a Îngerului păzitor. Cere-I Domnului Iisus Hristos să te acopere cu haina mântuirii.
După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.
Părinte, atunci când am căzut, este bine să spunem: „Ispititorul m-a îmbrâncit?”
Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire. Astăzi mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire. Mai dureros, însă, este că boala deznădăjduirii se strecoară şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu râvnă pentru adevărul sfânt.