Lucrurile pentru care se cuvine să aducem mulțumită sunt fără de număr. Putem începe prin a-I mulțumi pentru binefacerile lui cele văzute, pentru faptul că ne-a adus pe lume și că ne-a izbăvit de atâtea ori de la moarte, fie că am fost sau nu conștienți de aceasta.

Să-I mulțumim pentru Sfântul Botez prin care am devenit mădulare ale trupului Său, pentru oamenii pe care ni i-a scos în cale și de la care am primit daruri duhovnicești.

Pentru că ne-a îngăduit să cunoaștem și să chemăm Sfânt Numele Său, prin care am dobândit o plută salvatoare pentru a traversa cu bine marea acestei vieți.

Putem să-I mulțumim pentru cuvântul Său, care este lumina cărărilor noastre, pentru că în fiecare Sfântă Liturghie El nu lasă pământul să se deschidă și să ne înghită din pricina rușinii feței și a păcătoșeniei inimii noastre.

Să-I mulțumim pentru că ne dăruiește viața Sa neveștejită hrănindu-ne cu Pâinea ce s-a pogorât din cer pentru a dărui viață lumii și cu scump Sângele Său care ne-a răscumpărat pe noi din păcat.

Pe măsură ce vederea încețoșată a sufletului începe să se limpezească prin aducerea de mulțumită, ajungem în punctul în care Îi mulțumim pentru fiecare bulă de aer pe care ne-a dăruit-o, pentru că El este Cel ce spre suflare a revărsat aerul. De asemenea, ajungem să discernem încetul cu încetul rațiunile din spatele întregii ființări.

Prin aducerea de mulțumită, noi nu contemplăm așa numitele „legi ale naturii”, ci realizăm că în spatele tuturor lucrurilor stă mâna Atotputernicului Dumnezeu și suntem încredințați de adevărul Cuvântului Său și anume: Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez. Mai întâi ne minunăm văzând cum întreaga zidire este alcătuită în chip așa de armonios spre a aduce slavă lui Dumnezeu, iar, mai apoi, toate cele dinlăuntrul nostru binecuvintează numele cel Sfânt al Lui. Îi mulțumim Domnului că este așa cum este și că nu mai este nimeni altul asemenea Lui.

Părintele Zaharia Zaharou, conferința „Fiți mulțumitori!”

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.