Există și alte dificultăți în viața soției de preot. Oricine altcineva, când ceva nu merge bine, se poate întoarce la Dumnezeu. Soția preotului, uneori, nu se poate întoarce la Dumnezeu liber și cu inima deschisă, pentru că tocmai El este cauza suferinței ei sufletești. Căci tocmai în slujba Lui, în numele Lui, din cauza Lui apar dificultăți care altfel n-ar fi existat; și acest lucru trebuie înțeles și luat în considerare de amândoi – și de soț, și de soție – și ei trebuie să-și aducă dificultățile lui Dumnezeu în toată simplitatea și deschiderea. Și pe lângă călăuzirea lui Dumnezeu, uneori este necesară și judecata și intervenția altcuiva: a unui duhovnic, a unui prieten sau a episcopului.
Îmi amintesc bine familia unui preot unde au apărut mari dificultăți în relații, se pierduse bucuria, încrederea, și nu din pricina păcatului, ci din pricina dreptății soților. Soțul era un preot excepțional de bun. Deoarece era preot rus, el și familia sa trăiau în mare lipsă materială. Tot timpul și viața și le dăruia turmei, iar familia se simțea complet părăsită. Odată, unul dintre copii a spus: „O, cât aș vrea să fiu orfan, atunci ar avea timp pentru mine!” Acestea sunt cuvinte foarte tragice. Și într-un fel, m-am adresat acestui preot și i-am spus: „Ascultă, tu îți închipui că zidești Împărăția lui Dumnezeu, dar pentru toți este evident că îți distrugi propria familie, iar familia este Biserică, după cuvântul Apostolului Pavel și chipul pe care el îl dă. Trebuie să renunți la jumătate din activitatea preoțească pentru a-ți reface familia.” El a răspuns, conștient pe deplin că aceasta era chemarea preotului: „Cum este posibil? Dumnezeu m-a trimis la acești oameni, pot eu să-i părăsesc?” Atunci am profitat de privilegiul meu de duhovnic și am spus: „Vei face asta din ascultare, și dacă cineva este amenințat cu judecata de la Dumnezeu, eu îmi iau judecata asupra mea, dar tu de acum înainte vei da jumătate din viața ta familiei.”
Așa a și făcut, cu o onestitate și o integritate uimitoare. După un timp, soția sa a venit la mine și m-a întrebat: „Ce i-ați făcut soțului meu? Suntem fericiți!” Atunci am întrebat la rândul meu: „Și cum a afectat asta viața parohiei? Parohia se destramă?” Și ea, iar apoi și soțul ei, au răspuns: „Dimpotrivă, nu știu de ce, dar acum nu mai trebuie să alerg din familie în familie, oamenii vin la noi acasă, pentru că, așa cum spun ei, găsesc la noi pace, fericire și mărturia că, dacă îi dai lui Dumnezeu să fie Stăpân în casă, casa devine rai.”
Mitropolitul Antonie de Suroj, Conferință cu soțiile preoților,
Peterborough, 11-12 mai 1971