A deveni preot este înfricoșător, pentru că ceea ce este dat preotului să săvârșească este tocmai ceea ce niciun om nu poate săvârși. Avem un singur Arhiereu — Domnul Iisus Hristos.
„A sta înaintea Sfintei Mese este înfricoșător…”
Mitr. Antonie de Suroj
Dumnezeu primeşte să fie ţinut cu totul în afara vieţii noastre, dar nu primeşte să fie doar o parte a vieţii noastre…
Când citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia, de sfinţenia lui Dumnezeu, spunem noi vreodată „nu sunt vrednic ca El să vină până la mine”? Ca să nu mai pomenesc de toate acele ocazii în care ar trebui să fim conştienţi de faptul că nu poate veni până la noi fiindcă ne-am făcut cu totul nevrednici de asta.
Diavolul se va strădui întotdeauna să ne aducă într-o stare de anxietate, de tulburare interioară, pentru ca să ne despartă de Dumnezeu
Cum, după ce am pierdut pacea interioară, o recâştigăm?
Să ne privim întreaga viaţă ca pe un suiş către veşnicie, nu ca pe un declin treptat spre moarte
Există rugăciuni pentru cei care urmează să moară, de pregătire pentru această trecere spre cele veşnice. În primul rând, această pregătire constă în întoarcerea de la cele vremelnice la cele veşnice. Sfântul Serafim spunea înaintea morţii sale: „Trupeşte mă simt aproape de moarte, dar în duh sunt ca un nou-născut, simt toată noutatea şi prospeţimea unui început, nu a unui sfârşit”.
Trebuie să învățăm să ne măsurăm cu aceeași măsură și să iertăm la fel de ușor cum dorim să fim iertați
„… Acesta este primul pas: să înțelegem că supărarea noastră, capacitatea noastră de a ne întrista mult timp, nu depinde de greutatea jignirilor care ni se aduc, ci de orgoliu, care se rănește ușor, se ofensează ușor și nu iartă niciodată.
Dispui de foarte mult timp că să te poți ruga
In încordata viață modernă pe care o trăim, problema chivernisirii timpului este una dintre cele mai importante. Nu am de gând să încerc și să te conving că dispui de foarte mult timp și că te poți ruga dacă vrei; vreau în schimb să-ți vorbesc despre goana vieții.
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi
În cursul săptămânilor Postului Mare, mulţi dintre noi ne vom împărtăşi cu Sfintele Taine. Această împărtăşire trebuie să se facă cu luare aminte, ştiind ce facem, ce dorim să cerem şi la ce ne angajăm.
Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor
Pasajul evanghelic de astăzi se referă la tămăduirea unui om posedat de o legiune de demoni și ne demonstrează în modul cel mai tulburător și uimitor cât de mult Domnul prețuiește fiecare suflet în parte. Priviți: aveți în față un singur om din întreaga lume și se dă bătalia nu numai pentru soarta sa veșnică, dar și pentru existența sa vremelnică. Dumnezeul întrupat se luptă cu vrăjmașul pentru integritatea sufletească și fizică a omului respectiv pe pământ. Hristos intervine și pentru o singură ființă umană, deoarece fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu valoare infinită și supremă.
De-ai știi, omule, cât ești de sărac, ai pricepe cât ești de bogat!
Prima fericire este a sărăciei, și numai dacă trăim potrivit acestei Fericiri putem intra în Împărăția lui Dumnezeu. Această Fericire are două aspecte. Mai întâi, este vorba de faptul evident că nu posedăm nici un lucru pe care l-am putea păstra, fie că o vrem sau nu; aceasta presupune descoperirea faptului că sunt nimic și că nu am nimic – o sărăcie totală, fără leac și fără speranță. Existăm pentru că existența noastră a fost voită și pentru că am fost aduși la existență.
Cei ce se tem de moarte se tem de viaţă
Moartea este piatra de încercare a atitudinii pe care o avem în faţa vieţii. Cei ce se tem de moarte se tem de viaţă. E imposibil să nu te temi de viaţă cu toată complexitatea şi riscurile ei, dacă te temi de moarte.
Iertarea este o minune
Intrebare: Vorbim despre Spovedanie şi apoi de împărtăşanie. Dar despre iertare? Iertarea este o minune, este ca şi cum ai fi botezat din nou. Ce responsabilitate! Trebuie să nu ne arătăm nevrednici de ea, primejduind-o…
Dumnezeul meu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
Dacă ne adresăm lui Dumnezeu spunându-I: “Dumnezeul meu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, e ca și cum I-am spune: “Doamne, eu nu am nici un merit; bineînțeles că nu Te pot răsplăti cu nimic; nu mă pot lăuda cu nici un merit; dar pentru iubirea Ta, iartă-mă! Dă-mi timp și putere ca să mă pocăiesc! Dă-mi prilejul de a putea crește la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Ef. 4, 13), după cum spune Apostolul Pavel.
Rugăciunea în Împărăție
Pentru a putea să te rogi trebuie să te afli în acea stare ce ar putea fi definită prin sintagma „Împărăția lui Dumnezeu”. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu, că El este Împăratul; trebuie să ne predăm Lui. Să fim cel puțini preocupați de voința Sa, chiar dacă încă nu suntem capabili să o împlinim.
Cum venim la întâlnirea cu Dumnezeu?
Auzind relatarea evanghelică de astăzi, referitoare la pescuirea minunată și la frica Apostolului Petru, când a recunoscut și a trăit în prezența Celui ce se afla lângă el în barca sa, suntem încercați, sau, mai degrabă, ar trebui să fim încercați de frică pentru ușurătatea cu care ne apropiem de Dumnezeu, așteptând să-L întâlnim față către față.
Nu putem să ne pocăim mecanic, să ne împărtășim mecanic; trebuie să ne schimbăm lăuntric
Dumnezeu vine și ascultă, dar noi nu suntem întotdeauna capabili să primim ceea ce El ne dă. Există un loc minunat și totodată înfricoșător la Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că dacă cineva se apropie de Împărtășanie mecanic, fără o relație vie cu ceea ce face, fără pocăință, atunci Dumnezeu, Care nu dorește ca omul să fie ars în Împărtășirea Sfintelor Taine, cumva întoarce Pâinea în starea de pâine, iar omul primește pâine, e adevărat, sfințită, dar nu se împărtășește pe deplin din Taină. Aici trebuie să reflectăm.
Smerenia e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu
Să vorbeşti despre smerenie a fost totdeauna foarte dificil, întrucât cu adevărat poate vorbi despre smerenie doar cel ce s-a smerit. Câte ceva însă se poate spune, pentru a identifica o oarecare direcţie.
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric…
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric, între Dumnezeu și cel ce este ucigaș de oameni dintru început.