O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9).
O iubim pe Maica Domnului!
Mitr. Antonie de Suroj
Iertare și tămăduire
În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Este pentru a patra oară când vorbesc despre spovedanie şi aş dori să vorbesc despre taina iertării. După cum v-am spus şi altă dată, atunci când venim la spovedanie, ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu.
Încercaţi să vă faceţi timp spre a fi singuri, singuri cu voi înşivă
Cea mai mare parte a timpului, cele care ne fac să trăim în afara noastră înşine sunt lăcomia, teama şi curiozitatea.
Cei mai mulţi dintre noi ar prefera să se joace cu viaţa în loc să o trăiască
Ştim din experienţa noastră şi a altora că ne e teamă de moarte sau nutrim o incertitudine legată de ea. Mai exact, cred că mai mult ne e teamă de desfăşurarea procesului morţii, decât de actul în sine. Majoritatea oamenilor ar fi gata să accepte moartea, dacă ar putea fi siguri că ea vine ca un somn, fără să trebuiască să treacă prin starea de frică şi de nesiguranţă.
„Pentru rugăciunile celor care mă iubesc, Doamne, miluiește-mă!”
A fost o vreme când îmi dădeam multă osteneală, mă nevoiam să mă rog mult și îndelung. Într-o zi, el (n.n. părintele duhovnic Atanasie) mă înteabă:
Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem?
Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt!
Mitropolit Antonie de Suroj: Când îl văd pe om în lumina iubirii curate, văd în el chipul lui Dumnezeu, o icoană
“Dragostea începe în clipa când văd în faţa mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, asta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toată fiinţa mea”. Dacă este îngăduit să facem o comparaţie, în acelaşi fel se poate spune că pătrund frumuseţea -de pildă, frumuseţea muzicii, frumuseţea naturii, frumuseţea operei de artă, atunci când stau înaintea ei uimit, mut, nefăcând altceva decât să receptez ceea ce se află în faţa mea, nefiind în stare să exprim asta prin vreun alt cuvânt în afară de exclamaţia: „Doamne! Cât e de minunat!”
Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor
Pasajul evanghelic de astăzi se referă la tămăduirea unui om posedat de o legiune de demoni și ne demonstrează în modul cel mai tulburător și uimitor cât de mult Domnul prețuiește fiecare suflet în parte. Priviți: aveți în față un singur om din întreaga lume și se dă bătalia nu numai pentru soarta sa veșnică, dar și pentru existența sa vremelnică. Dumnezeul întrupat se luptă cu vrăjmașul pentru integritatea sufletească și fizică a omului respectiv pe pământ. Hristos intervine și pentru o singură ființă umană, deoarece fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu valoare infinită și supremă.
Nu putem să ne pocăim mecanic, să ne împărtășim mecanic; trebuie să ne schimbăm lăuntric
Dumnezeu vine și ascultă, dar noi nu suntem întotdeauna capabili să primim ceea ce El ne dă. Există un loc minunat și totodată înfricoșător la Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că dacă cineva se apropie de Împărtășanie mecanic, fără o relație vie cu ceea ce face, fără pocăință, atunci Dumnezeu, Care nu dorește ca omul să fie ars în Împărtășirea Sfintelor Taine, cumva întoarce Pâinea în starea de pâine, iar omul primește pâine, e adevărat, sfințită, dar nu se împărtășește pe deplin din Taină. Aici trebuie să reflectăm.
Moartea nu șterge urmele ce le-am lăsat în viață
Moartea nu înseamnă sfârşitul a toate. Binele pe care l-am făcut continuă să dăinuie după noi şi dă roade în viaţa celorlalţi.
Cum venim la întâlnirea cu Dumnezeu?
Auzind relatarea evanghelică de astăzi, referitoare la pescuirea minunată și la frica Apostolului Petru, când a recunoscut și a trăit în prezența Celui ce se afla lângă el în barca sa, suntem încercați, sau, mai degrabă, ar trebui să fim încercați de frică pentru ușurătatea cu care ne apropiem de Dumnezeu, așteptând să-L întâlnim față către față.
Să nu ne „afirmăm” impunându-ne realizările în fața celorlalți
Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve.
Puţini ştiu cum să se pocăiască astfel încât păcatele lor să fie albite ca lâna
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Atât de adesea ne punem chinuitoarea întrebare: ce să fac în privinţa stării mele de păcătoşenie? Nu pot să nu fac păcate; doar Hristos este fără de păcat. Nu pot, din lipsă de hotărâre, sau de curaj, sau a puterii de a mă pocăi cu adevărat atunci când săvârşesc un păcat, sau, în general, din cauza firii mele păcătoase. Ce-mi mai rămâne? Sunt chinuit, lupt ca un om care se îneacă, dar nu văd nici o dezlegare…
Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem
Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine, nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos – viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta.
Dacă vom privi la valuri, la vânturi, la pericolul morții iminente, vom începe să ne înecăm…
Vreau să va atrag atenția la trei aspecte din Evanghelia de astăzi. Lectura de astăzi o succede pe aceea pe care ați ascultat-o săptămâna trecută, când Hristos a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești. Iată primul lucru pe care-l remarcăm, fapt care ne poate la început mira, numai dacă nu ne aducem aminte de noi înșine, de modul cum percepem și cum corespundem darurilor pe care le descoperim în viață: ni se pare atât de straniu faptul că apostolii, care abia au trăit o astfel de minune, își pot clinti credință cu atâta ușurință.
„Găseşte uşa inimii tale! Vei afla că este uşa către Împărăţia lui Dumnezeu”
Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este, în primul rând, înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul fiinţei noastrre, atunci şansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici.
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi
În cursul săptămânilor Postului Mare, mulţi dintre noi ne vom împărtăşi cu Sfintele Taine. Această împărtăşire trebuie să se facă cu luare aminte, ştiind ce facem, ce dorim să cerem şi la ce ne angajăm.