Prin ce favorizează iertarea un demers psihologic?
Este esenţial să-ţi reciteşti povestea, pentru a nu reproduce în permanenţă mecanismele trecutului. În timpul vieţii, toţi am fost răniţi într-un fel sau altul. Pentru a face faţă la toate, am pus în aplicare sisteme de apărare care ne-au ajutat să nu rămânem chirciţi sufleteşte în noi înşine. Însă, de multe ori, avem tendinţa de a adopta mereu aceleaşi scheme de apărare 10, 20, 30 de ani mai târziu.
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”
Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm acelaşi păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.
Cine iubeste tacerea, iubeste vesnicia…
Fraţilor, nu vremurile sunt grele, ei păcatele sunt grele, aşa să ştiţi!… Dumnezeu nu mă întreabă de sfârşitul lumii, ci de al meu… Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge.
A venit o dată o doamnă la mine, la birou, și mi-a spus: „mi-e teamă de moarte”. Era tânără, era bolnavă, avea și copil, era medic de profesie și cunoașterea foarte bine simptomele bolii. Si mi-a spus: „mă tem de moarte”.
„Dar un lucru trebuie.” (Lc. 10,42)
Cuvântul acesta „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10, 42) ni l-a spus Mântuitorul nostru tuturor creştinilor! Numeroşi creştini se îngrijesc ba de un lucru, ba de altul, dar cel mai adesea nici ei nu mai ştiu de ce se îngrijesc, în privinţa acestei griji deşarte am fost avertizaţi de Domnul, Care ne-a spus tuturor: „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10,42). Insă care este acest lucru? Mântuirea cea veşnică.
Dacă mor înaintea ta, fă-mi o favoare, prietene: plângi cât vrei, dar nu te supăra pe Dumnezeu că m-a luat. Dacă nu vrei să plângi, nu plânge. Dacă nu reuşeşti să plângi, nu îţi face griji.
Mă obsedează faptul că multă lume este îndurerată, că oamenii au necazuri, dureri probleme, strâmtorări. Omul are necazuri și de la cei din jurul lui, și de la întâmplări ale vieții, dar și de la sine însuși. Unii se luptă cu bolile, iar unii cu diavolul față către față. Există multă suferință, multă durere!
Hristos n-a făcut niciodată vreo observaţie asupra trupului vreunui om.
El nu a spus lui Zaheu: cât eşti de mic! Nici lui Iuda: cât eşti de urât! Nici slăbănogului: cât eşti de slab! Nici celui lepros: miroşi urât! Ci a comunicat neîntrerupt cu realitatea din oameni, în aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca şi ridica sufletele.
Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim împărăţia cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit.
Să ne întoarcem la revelaţia biblică, la creaţia lui Adam şi a Evei şi la problema păcatului strămoşesc. „Dumnezeu este lumină şi întru El nu-i nici un întuneric” (1 In 1, 5). Porunca dată celor dintâi oameni în paradis indică acest fapt şi în acelaşi timp ne arată că, deşi Adam avea o libertate de alegere absolută, alegerea de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului însemna o ruptură cu Dumnezeu ca singur izvor al vieţii.
Evanghelia ne vorbeşte despre o realitate cu care ne confruntăm fiecare: nu reuşim să ne bucurăm de binele semenului nostru!
Numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi arhiereii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Nu vă înşelaţi de nebunii aceia care vă învaţă că pot ei ierta păcatele afară de preot şi de episcop! Niciodată să nu credeţi minciunile lor!
Nu dori să vezi în chip simţit îngeri sau puteri sau pe Hristos, ca să nu-ţi ieşi din minţi cu desăvârşire, primind lup în loc de Păstor şi închinându-te vrăjmaşilor demoni.
Dacă doreşti să vezi faţa Tatălui Care este în ceruri, să nu dai atenţie nici dacă ţi S-ar înfăţişa Hristos sau îngeri sau puteri! Hristos este cu adevărat prezent. Nu-i nevoie să-L vezi ca să spui că Hristos este aici, că Hristos e de faţă.
Putem toţi deveni tâlhari şi, în ultima clipă, ne căim şi suntem după aceea iertaţi?
Ferească Dumnezeu! Vedeţi, nu-i în mâna omului asta. Aici ne pândeşte pericolul.
Dacă un duh îndărătnic și sălbăticit spune că nu se poate atâta iubire, Hristos Dumnezeul nostru răspunde fără menajamente: „Îndrăzniți! Vouă care aveți fire omenească, vă poruncesc să vă iubiți unii pe alții. De n-aș fi făcut ce ați putea face, nu vă puteam porunci”.
Americanii nu sunt un popor deosebit de răbdător, aşa cum o demonstrează faptul că industria fast-food. a început cu noi. Mergem cu maşina până la o fereastră, comandăm mâncarea pe care o dorim şi ne aşteptăm să fie gata, fără întârziere, la fereastra alăturată. Ne dorim ca o slujbă religioasă să se termine fix într-o oră.
Desigur, dacă apostolul Pavel nu l-ar fi înviat pe copil n-ar fi fost un eşec al lui. El l-a înviat pe tânăr, apostolul Petru a înviat-o pe Tavita şi alţi apostoli au înviat morţi. Dar, aşa cum Hristos, Domnul şi învăţătorul lor, Dumnezeul lor şi Dumnezeul nostru, n-a înviat pe toţi cei care au murit în perioada lui şi nu i-a vindecat pe toţi cei bolnavi din acea vreme, la fel şi apostolii şi ceilalţi sfinţi.