Ce ne împiedică să iubim?
Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Una din garanţiile educaţiei creştine a copiilor într-o familie este viaţa duhovnicească activă a părinţilor, pe care copiii o simt şi la care participă în funcţie de vârsta lor şi în conformitate cu trăsăturile lor de caracter. „Duhul credinţei şi al evlaviei părinţilor scria Sfântul Teofan Zăvorâtul, – trebuie privit ca metoda cea mai sigură pentru păstrarea, educarea şi întărirea vieţii harice în copii”.
Se înşeală cel ce crede că-i neîntinat de patimi. (Numai sfinţii ajung curaţi cu harul lui Dumnezeu, prin mare nevoinţă). Neştiutor şi orb, lipsit de lumina ce-o dă traiul duhovnicesc, nu-şi cunoaşte boala. De voieşte însă să vieţuiască în Domnul, patimile i se arată sub chip de ispite; căci dracii ne ispitesc cu patimile noastre.
Fericit cel pe care îl povățuiești cu dragoste, Doamne, că nu întorci fața Ta de la cei pe care îi iubești. Nu întoarce fața Ta nici de la mine, Doamne, ca să nu mă dea pierzării vicleanul.
“Prin sfânta citire evanghelică din această duminică începe perioada citirilor din Evanghelia după Luca.
Fireşte, toţi creştinii, simţim o deosebită bucurie şi binecuvântare că acest evanghelist, medic şi istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor – Pavel, prin desăvârşita lui cunoaştere a limbii eline, a îmbogăţit Biserica şi oferă întregii lumi „cuvintele Vieţii”.
Duhovnicul să se facă părtaş durerii celui care i spovedeşte, deoarece păcatul este o povară, o foarte mare povară, iar reuşita duhovnicului va fi atunci când cel care i s-a spovedit, va pleca schimbat din scaunul spovedaniei. Discernământ şi iubire.
Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea înţelegi mai bine rugăciunea atunci când eşti flămând?
Da, pentru că un flămând înţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca.
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.
Potrivit Sfântului Ignatie, „însăşi neatenţia îl pedepseşte pe cel care se complace în ea. Cu timpul, totul devine plictisitor pentru el, iar acesta, neacumulând nicio cunoştinţă sau impresie substanţială, se cufundă într-o disperare agonizantă şi fără limite”.
„Dar un lucru trebuie.” (Lc. 10,42)
Cuvântul acesta „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10, 42) ni l-a spus Mântuitorul nostru tuturor creştinilor! Numeroşi creştini se îngrijesc ba de un lucru, ba de altul, dar cel mai adesea nici ei nu mai ştiu de ce se îngrijesc, în privinţa acestei griji deşarte am fost avertizaţi de Domnul, Care ne-a spus tuturor: „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10,42).
Între evenimentele dedicate Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale, se numără proclamarea canonizării Sf. Ier. Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
„Dumnezeu sălășluiește în cei singuratici în casa liniștii ca în niște robi ai Lui singuri-luptători, întărindu-i pe ei”. Întărit de neclintita lui credință și dragoste fierbinte începe noua Lui luptă care îl vor arăta mare și luminător a toată lumea.
După puțin timp de când s-a închis pentru totdeauna în peșteră, primește încredințare că aceasta este cu adevărat voia lui Dumnezeu:
Astăzi, creştinii nu mai sunt torturaţi în arene, nu mai sunt arşi pe rug, bisericile sunt deschise, în ele se săvârşeşte slujba dumnezeiască, însă are loc un fenomen trist – mulţi oameni, chiar şi fără chinuri, renunţă la Hristos. Lumea îi prigoneşte pe robii lui Hristos prin ironie şi dispreţ, iar ei nu le pot îndura.
Părintele Rafail Noica despre poruncile lui Dumnezeu şi deznădejdea noastră (predica ţinută la 1 decembrie 2002, Bucureşti, Biserica Studenţilor)
„Când învăţătorul de lege, care ştia bine legea, Îl întreabă, ispitind pe Domnul, care este cea dintâi porunca, Domnul a zis: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău…” şi S-a grăbit să dea şi a doua poruncă – nu a fost întrebat pentru a doua, dar de la Sine a spus-o – „să iubeşti pe aproapele ca însuţi pe tine”.
Numai oamenii trecuţi prin filiera necazurilor şi ispitelor şi încercaţi ca aurul în cuptorul smereniei pot deveni mai ascultători. Înlăturându-le zgura minciunii, sădită de tatăl minciunii, sufletul lor devine ca o ceară moale pe care se imprimă cu uşurinţă Adevărul întrupat. Iar cel ce purcede din Adevăr, din Adevărul întrupat, va căuta să nu mai aibă niciun amestec cu minciuna.
Smerenia este singura cale pentru dobândirea darurilor Crucii Domnului.
Toţi trebuie să ştim, iubiţilor întru Hristos fiii mei, însemnătatea mare şi mântuitoare a Crucii Domnului. Despre această însemnătate sau mai bine zis despre darurile negrăite pe care le dobândim de pe urma Crucii, Sfânta Biserică a vorbit şi ieri şi astăzi, prin slujbele acestui mare praznic.
De multe ori, pentru a descrie stări duhovniceşti folosim imagini cotidiene omeneşti, fără să intrăm, desigur, în esenţa lucrurilor, fiindcă aşa ceva este cu neputinţă. Cu toate acestea, se accentuează diferenţa şi întâietatea izbânzilor duhovniceşti. Părintele Porfirie, pentru a accentua superioritatea iubirii de Dumnezeu, descria iubirea omenească.