Creştinul, chemat fiind la patria cerească, ştiindu-se aici pe pământ ca un peregrin şi ca un venetic, nu trebuie să-şi lege inima de nimic pământesc“.
Diavolul există şi lucrează în inima noastră prin aceea că noi ne legăm de lucruri pământeşti“.
Legarea de cele ale lumii înseamnă rătăcire şi duh diavolesc”.
Cele materiale atunci când ne ataşăm de ele cu inima, când ni le dorim nouă sau altora, ucid sufletul prin îndepărtare de Dumnezeu, izvorul vieţii”.
A te împătimi de lucrurile pământeşti este idolatrie“.
Inima care se consumă din cauza obiectelor de folosinţă zilnică, mai cu seama atunci când le strângem peste măsură, părăseşte pe Domnul”.
Dacă ne va spori pasiunea pentru cele pământeşti, se va micşora proporţional credinţa în bunătăţile cereşti, va slăbi tot mai mult dragostea faţă de acestea şi în acelaşi timp dragostea de Dumnezeu şi de oameni“.
Clipa când simţi că te-ai legat de cele pământeşti şi cea când te-ai îndoit de adevăr este momentul intrării diavolului în tine, care-ţi poate trezi în tine orice patimă pentru ca mai târziu, pe măsură ce o accepţi să pună stăpânire pe tine şi să te ducă unde vrea ca pe un captiv, legat de mâini şi de picioare“.
Observăm în noi înşine cum luptă credinţă cu necredinţa, forţa binelui cu forţa răului, iar în lume duhul Bisericii cu duhul lumii. În lume veţi distinge în ordinea spiritului două poziţii opuse: una a luminii, cealaltă a întunericului, una a binelui, alta a răului, una a religiozităţii, duhovniciei, alta a necredinţei şi secularismului. De unde se trage aceasta? Din lupta celor două puteri opuse: puterea lui Dumnezeu şi puterea diavolului. Dumnezeu lucrează în aceia dintre fiii Săi, care Îi arată ascultare; diavolul în fiii neascultării (duhul care lucrează în fiii neascultării – Ef. 2,2). Şi eu simt în mine, adesea, lupta dintre cele două tendinţe opuse, uneori când încep să mă rog puterea cea rea mă apasă chinuitor, îmi împovărează inima ca să nu mă pot înălţa cu ea către Dumnezeu”.
Nu te bucura când câştigi ceva; Domnul să-ţi fie singura şi statornica bucurie, singurul şi statornicul câştig. El ştie cum să te conducă fără mari necazuri în viaţa de acum şi cum să te aducă la sine în veşnica-I Împărăţie“.
Consideră orice lucru în lume ca pe o umbră trecătoare, nu-i îngădui inimii să se lipească de ceva, nu da importanţă la nimic din cele ce sunt ale lumii, nu-ţi pune nădejdea în ele. Alipeşte-te de singura realitate nestricăcioasă, preaînţeleaptă, nevăzută: Dumnezeu. Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice (2 Cor 4,18)”.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.