E: Gerondissa, vă rugăm să ne spuneţi cum putem noi practica acest „eu nu exist” despre care ne vorbiţi mereu?
M. G.: Permiteţi-mi să vă spun că, în ultimii douăzeci de ani din viaţa mea, am înţeles foarte bine acest lucru. Atunci când o persoană vine să-ţi spună ce probleme are, însă în acel moment mintea ta este distrasă de ceva personal, atunci încerci în zadar, pentru că nu vei fi capabil să ajuţi acea persoană. Dar dacă uiţi că exişti şi devii tu însuţi acel om – chiar dacă ar fi, să zicem, un hoţ, un mincinos, un criminal – poţi intra în sufletul lui şi să te gândeşti: „Doamne, bietul om! Cum poate să depăşească asta? Ce poate face?”.
Continuare …