Zis-a avva Antonie: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica”.
Același a zis: „Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce omoară și face viu (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească (această odihnă trupească sau viață ușoară este opusul liniștirii isihaste adevărate).
Cel întru fericita pomenire, Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci, pogorându-se acesta și văzând acolo o femeie ușuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, el a zis:
În Karulia, cel mai aspru pustiu al Sfântului Munte, locuia un pustnic care avea o mică pisicuţă ce îl alina şi îl apăra de şerpi şi şoareci. Într-o zi, un vultur care zbura pe deasupra a ochit din cer prada, s-a năpustit în jos şi a apucat pisicuţa în gheare.
Era un om numit Azaria în Clysma, mai-marele așa-numiților ducatori, fiind prieten al nostru și cunoscut. Acesta avea un fiu numit Moise. Acest Moise de la vârsta copilăriei a fost suferind. Când tatăl lui a murit acum cinci ani, bun creștin fiind, aflându-se liber, Moise, rătăcindu-se de la credința lui Hristos, s-a lepădat de ea.
Cuviosul ieromonah E., pustnic în Katunakia, obişnuia să spună această povestire:
Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup şi frumos la chip şi voia sufletul lui să fie credincios. Deci, învăţându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetăţii aceleia şi i-a zis lui: „Episcope, pe acest tânăr ţi-l dau ţie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzeşti pe el de tot lucrul rău.” Şi, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părţi, ca să-i înveţe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel tânăr, îl învăţa şi-l povăţuia cu tot dinadinsul. Şi, nu după multe zile, l-a botezat.
Spunea odată părintele: „Prin rugăciune trebuie să se unească mintea cu inima. Este o rugăciune a minţii în inimă şi este o rugăciune a inimii curate. Dar să ştiţi că mintea, pogorându-se în inimă, trece două vămi sau obstacole, ca să se unească cu inima. Întâi este vama închipuirii, a imaginaţiei şi a doua este vama raţiunii de la poarta inimii. Un om înţelept într-o clipeală de vreme le trece”.