Un bătrân spunea:
– Nu trebuie să-L punem pe Dumnezeu într-o situaţie dificilă. El este dragoste deplină. Lui Dumnezeu nu-I place să ne vadă trişti. Ce face atunci Dumnezeu?
Avem mereu nevoie de ajutorul lui Dumnezeu
Pateric
Cel ce se înalţă cu gândul pe sine necurat este înaintea lui Dumnezeu
Un oarecare sihastru trăia în pustie şi avea un frate mirean, în lume, într-un oraş. Iar după câtăva vreme a murit fratele său şi a rămas în urma lui un copilaş de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo și a luat pruncul şi l-a dus cu sine în pustie, la chilia lui, şi îl hrănea pe el cu finice şi cu alte verdeţuri din pustie, de care mânca şi el.
„Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica”
Zis-a avva Antonie: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica”.
Același a zis: „Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce omoară și face viu (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească (această odihnă trupească sau viață ușoară este opusul liniștirii isihaste adevărate).
Mila ta să o ai peste toți, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu!
Cel întru fericita pomenire, Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci, pogorându-se acesta și văzând acolo o femeie ușuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, el a zis:
Fericit nu-i acela care a început cu răbdare ci acela care rămâne în răbdare
Citim în paterice că un avvă nu a primit în mănăstire pe un mirean ce venise la el, cu scopul de a vedea dacă acesta doreşte cu adevărat viaţa călugărească. După aceea, când a văzut că acel mirean, fără a se depărta de zidurile mănăstirii, a şezut câteva zile cu răbdare la porţile ei, fără mâncare şi apă, atunci, băgându-l înlăuntru, a început a grăi către dânsul precum urmează:
Voieşti a fi călugăr? Atunci leapădă-te de omul cel vechi şi te fă un om nou
Prin făgăduinţa călugăriei trebuie să te sileşti ca în toate să-ţi tai voia. Supune-te Domnului, umblă cu dragoste pe calea părinţilor tăi, fără a te abate şi fără a dormita, ci priveghind cu grijă. Trebuie negreşit să dobândeşti virtuţile; caută-le, deci, zi şi noapte şi, ajungând a le cunoaşte, învaţă-le şi trudeşte întru ele. Fii un adevărat creştin care, dând făgăduinţele lui Dumnezeu şi înălţând în inima sa locaş virtuţilor, le împlineşte fără împotrivire.
Cel ce a urât lumea a scăpat de întristare
„Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi cunoştinţă bună este tuturor celor care o fac pe ea.”
Cel dintâi hotar al înţelepciunii este cugetarea la moarte, că cel ce cugetă neîncetat la moarte niciodată nu voieşte să păcătuiască.
Rugăciunea nu oboseşte, ci aduce pace şi linişte
În Karulia, cel mai aspru pustiu al Sfântului Munte, locuia un pustnic care avea o mică pisicuţă ce îl alina şi îl apăra de şerpi şi şoareci. Într-o zi, un vultur care zbura pe deasupra a ochit din cer prada, s-a năpustit în jos şi a apucat pisicuţa în gheare.
Cum chinuie și amenință diavolul pe cei depărtați de la dreapta-credință
Era un om numit Azaria în Clysma, mai-marele așa-numiților ducatori, fiind prieten al nostru și cunoscut. Acesta avea un fiu numit Moise. Acest Moise de la vârsta copilăriei a fost suferind. Când tatăl lui a murit acum cinci ani, bun creștin fiind, aflându-se liber, Moise, rătăcindu-se de la credința lui Hristos, s-a lepădat de ea.
„Ce e peste măsură este de la demoni”
Fugi totdeauna de ceea ce este prea mult şi prea puţin în virtute şi caută cu osteneală calea de mijloc, ca să faci tot lucrul la vremea lui şi cu măsura cuvenită. Iată ce e prea mult: postul şi privegherea prelungite, goliciunea, lanţurile şi celelalte pe care le iei asupră-ţi mai presus de puterile tale; iar calea de mijloc e a mânca în fiecare zi, numai nu până la saturație, a dormi potrivit şi a te osteni şi a face toate după predania cea credincioasă a Bisericii şi după tipicul călugăresc − că oarecare din Părinţi a zis: „Ce e peste măsură este de la demoni”.
Cel care înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu
Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac multora, dar nici lor nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi.
Să grăbim, fraţilor, către pocăinţă, să grăbim cât mai este vreme!
Strâmtă şi îngustă e calea ce duce la viaţă, şi aceasta este: strâmtorarea pântecelui, băutul apei cu măsură, puţinătatea pâinii, înfrânarea limbii şi a ochilor, tăierea voii noastre, răbdarea necinstirilor, binecuvântarea celor care ne blestemă, facerea de bine celor ce ne urăsc. Fericiţi cei ce merg pe această cale, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor!
Întotdeauna când eşti tentat să judeci, ar trebui să-ţi pui un semn de întrebare asupra situaţiei…
Cuviosul ieromonah E., pustnic în Katunakia, obişnuia să spună această povestire:
Virtutea nu se trâmbițează înaintea oamenilor
Un anume Evloghie, care a devenit ucenic al preafericitului Ioan, episcopul Constantinopolului, era preot și nevoitor mare, postea mâncând la două zile, iar de multe ori postea săptămâna întreagă, mâncând numai pâine și sare, încât era slăvit de oameni. Deci a mers el la Avva Iosif în Panevo, nădăjduind să vadă la el vreo nevoință și mai aspră. Și primindu-l pe el Bătrânul cu bucurie, i-a pregătit mângâiere cu ceea ce avea. Și au zis ucenicii lui Evloghie: Preotul nu mănâncă decât pâine și sare. Iar Avva Iosif mânca tăcând. Și de trei zile nu i-au auzit pe aceștia cântând sau rugându-se.
Când se vor cunoaște sufletele noastre?
Să căutăm, în primul rând, să avem în noi semnul și pecetea Domnului. Pentru că în vremea judecății, atunci când se va face separarea oamenilor de către Dumnezeu, când toate neamurile pământului, provenite din spița lui Adam, se vor aduna, iar păstorul va chema turma Sa, atunci toți câți vor avea semnul vor cunoaște pe păstorul lor, iar păstorul va cunoaște pe cei care au pecetea Sa și îi va aduna dintre toate neamurile. Aceștia vor auzi glasul Lui și Îl vor urma pe El. Lumea va fi împărțită în două turme: o turmă întunecată va merge în focul cel veșnic și alta luminoasă va merge către odihna cea cerească.
„Ocărâți fiind, binecuvântăm”
Despre neținerea de minte a răului, a zis Domnul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Și: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Dar și urechea tăiată în timpul trădării a luat-o și a vindecat-o. Și Apostolul: „Ocărâți fiind, binecuvântăm.”
Cuvânt despre un tânãr, mântuit de Sfântul Evanghelist Ioan
Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup şi frumos la chip şi voia sufletul lui să fie credincios. Deci, învăţându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetăţii aceleia şi i-a zis lui: „Episcope, pe acest tânăr ţi-l dau ţie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzeşti pe el de tot lucrul rău.” Şi, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părţi, ca să-i înveţe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel tânăr, îl învăţa şi-l povăţuia cu tot dinadinsul. Şi, nu după multe zile, l-a botezat.