Dificultatea cea mai frecventă, cunoscută de fiecare din experiență, este arta foarte delicată de a pune în acord lumea noastră psihică — conținutul ei mișcător, agitat, încărcat de grijile momentului prezent — cu conținutul rugăciunii liturgice sau al rânduielii noastre personale. Dar, în spatele acestei tensiuni foarte reale, de căutare a unui acord dificil, se ascunde adeseori o surdă împotrivire, o formă de ispită foarte rafinată.
La începutul ei, rugăciunea este agitată, iar tăcerea este doar o vorbărie interiorizată. După cuvântul lui Peguy, nu trebuie să te rogi ca o gâscă care aşteaptă să fie îndopată! Emotiv, omul îşi descarcă întreg conţinutul psihic al fiinţei lui; cei înduhovniciţi ne sfătuiesc ca înainte de a simţi oboseala acestui monolog, să ocupăm timpul rugăciunii prin cântări şi lecturi religioase.
Printre multiplele manifestări ale răului, se pot discerne trei aspecte simptomatice: parazitismul, impostura şi parodia. Cel rău trăieşte ca parazit pe făptura creată de Dumnezeu, formând o excrescenţă monstruoasă, o floare demonică. Ca impostor, râvneşte la atributele dumnezeieşti, pune în locul asemănării egalitatea: „Veţi fi ca Dumnezeu”, egali cu El. In fine, falsificator pizmaş, îl parodiază pe Creator şi îşi construieşte propria împărăţie fără de Dumnezeu, o imitaţie pe dos.
Trebuie subliniată încă o dată coincidența profundă între iubire și cunoașterea lui Dumnezeu într-un act în mod indivizibil iubitor și înțelegător, în mod inseparabil unul în inima-minte.
Femeia are felul ei specific de a fi, modul ei propriu de existenţă, darul de a-şi urzi întreaga fiinţă din legătura ei cu totul aparte atât cu Dumnezeu, cât şi cu ceilalţi şi cu sine însăşi.
De-a lungul întregii istorii, mediul social este cel care a format sau a deformat tipurile femininului.
Când omul ştie să tacă, fiinţa lui e vizitată tainic. Paul Claudel notează că Verbul (Cuvântul) este fiul adoptiv al tăcerii, fiindcă Sfântul Iosif a parcurs paginile Evangheliei fără să pronunţe un singur cuvânt. Pentru a auzi glasul Cuvântului trebuie să‑i asculţi tăcerea, să o înveţi, mai ales. Experienţa Părinţilor este categorică: dacă nu ştii să faci în viaţă loc reculegerii, tăcerii, este imposibil să ajungi la un nivel mai ridicat şi să poţi să te rogi în locurile publice.
Când omul ştie să tacă, fiinţa lui e vizitată tainic. Paul Claudel notează că Verbul (Cuvântul) este fiul adoptiv al tăcerii, fiindcă Sfântul Iosif a parcurs paginile Evangheliei fără să pronunţe un singur cuvânt. Pentru a auzi glasul Cuvântului trebuie să‑i asculţi tăcerea, să o înveţi, mai ales. Experienţa Părinţilor este categorică: dacă nu ştii să faci în viaţă loc reculegerii, tăcerii, este imposibil să ajungi la un nivel mai ridicat şi să poţi să te rogi în locurile publice.
Sfântul Grigorie de Nyssa vede în Avraam imaginea omului care călătoreşte în profunzimile tainice ale lui Dumnezeu fără să pună întrebări. Ori, tocmai că oamenii pun întrebări şi vor mai ales dovezi, cu toate că Domnul le refuză, întrucât rănesc Adevărul. Meditativ, Pascal notează: “Revelaţia este un văl care se ridică, dar întruparea învăluie şi mai mult chipul lui Dumnezeu”.