Cel mai urât lucru în faţa lui Dumnezeu este îndreptăţirea de sine. Şi cel mai mic lucru pe care-l faci, dacă-l agoniseşti pentru a te îndreptăţi, ai pierdut. De aceea starea de pocăinţă este atât de frumoasă.
Plângem noi, oare, pentru că am întinat și întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu prin păcatele noastre? Că în fiecare zi aruncăm în noroi acest chip prin patimile lumești, prin atracția față de lume, prin necredință, mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beție și prin celelalte patimi, și prin aceasta Îl mâniem din cale-afară pe Creatorul nostru și supărăm îndelunga Lui răbdare?!
Pasajul evanghelic de astăzi se referă la tămăduirea unui om posedat de o legiune de demoni și ne demonstrează în modul cel mai tulburător și uimitor cât de mult Domnul prețuiește fiecare suflet în parte. Priviți: aveți în față un singur om din întreaga lume și se dă bătalia nu numai pentru soarta sa veșnică, dar și pentru existența sa vremelnică. Dumnezeul întrupat se luptă cu vrăjmașul pentru integritatea sufletească și fizică a omului respectiv pe pământ. Hristos intervine și pentru o singură ființă umană, deoarece fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu valoare infinită și supremă.
Dacă ar întreba cineva „De ce Hristos a făcut ce I-au cerut demonii?”, de ce, adică, le-a îngăduit să intre în turma de porci (Luca 8, 32), i-am putea răspunde că n-a făcut-o ascultând de demoni, ci voind să ne arate multe cu această lucrare a Sa.
Nu pot uita întâlnirea mea cu Părintele Sofronie. Cred ca a avut loc cu 3 ani înainte de adormirea sa. Am întâlnit un om plin de har. Desigur, mi l-am imaginat înainte de a-l cunoaște, din scrierile sale, căci îmi amintesc că citisem cartea despre Sfântul Siluan, care m-a ajutat realmente.
În vreme ce lucrăm, ne putem ruga fie cu buzele, fie înlăuntrul inimii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru puterea mâinilor noastre şi înţelepciunea minţii şi pentru cele materiale pe care ni le-a dăruit, rugându-L, totodată, să îndrepte lucrul mâinilor noastre către un scop bineplăcut Lui. In felul acesta, ne păzim mintea neîmprăştiată.
Un duhovnic contemporan, stareţul Serghie, în deplin acord cu Bătrânul Porfirie şi cu Bătrânul Paisie, pe care i-am amintit mai sus, ne spune: „La baza bolilor sufleteşti se află mândria.
„…După două zile am ajuns în Tesalonic, care pe atunci era sub stăpânire turcească, şi fiindcă de mic copil aveam evlavie la Sfântul Dimitrie, l-am rugat pe prietenul meu Nicolae să mergem să ne închinăm la mormântul Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, s-a născut în cetatea Solunului, sau Tesalonic, din Grecia. Tatăl său a fost voievodul, comandantul cetăţii Tesalonic; şi era creştin, dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană care era atunci asupra credincioşilor creştini. El avea pe acest copil Dimitrie, pe care l-a crescut în dreapta credinţă cea a lui Iisus Hristos (vezi viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 octombrie, în Vieţile Sfinţilor).
Cea mai înaltă rațiune se împlinește în mântuirea oamenilor, care este iubirea între ei și Dumnezeu și de aceea nu se poate înfăptui decât prin iubirea lui Dumnezeu care întrece orice iubire. Rațiunea nu e constatarea rece a unor legături între componentele unei lumi pe care egoismul nostru le-a împreunat cu dezbinarea și cu multe suferințe, ci e forța spirituală care ridică aceste legături la înălțimea care bucură pe toți.
Cine nu se roagă cu duhul înfrânt și smerit este ca și cum ar încerca să fixeze boabe de fasole pe un zid de piatră.
Părinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abţine.