Pasajul evanghelic de astăzi se referă la tămăduirea unui om posedat de o legiune de de­moni și ne demonstrează în modul cel mai tulburător și uimitor cât de mult Domnul prețuiește fiecare suflet în parte. Priviți: aveți în față un singur om din întreaga lume și se dă bătalia nu numai pentru soarta sa veșnică, dar și pentru existența sa vremelnică. Dumnezeul întrupat se luptă cu vrăjmașul pentru integritatea sufletească și fizică a omului respectiv pe pământ. Hristos intervine și pentru o singură ființă umană, deoarece fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu valoare infinită și supremă.

Oare nu ne-a spus Domnul că păstorul cel bun lasă nouazeci și nouă de oi, care nu au nevoie de grija sa, ca să salveze o singură oaie pierdută? Și-L vedem pe Domnul, iar în fața Sa cauza și sursa oricărui rău, pe stăpânitorul întunericului, pe satana care luptă. Boala fizică și sufletească a acestui om reprezintă doar o parte a grozăviei lumii care a fost alterată de păcat omenesc, adică de faptul că omul s-a abătut de la Dumnezeu.

Și-L vedem pe Dumnezeu venind să-l mântuiasca pe omul acesta nu doar ca pe o entitate duhovnicească, dar și in aspectul său cotidian, de om simplu. În Sfânta Scriptură, satana este numit „vrăjmașul”, fiind cel care se războiește cu tot binele pe care Dumnezeu i-l propune omului. Și luptă împotriva binelui, tot prin cuvintele Sfintei Scripturi, noi știind că este mincinos și ucigaș. Minciuna este încercarea de a întoarce sau a atrage pe cineva în lumea irealului, în lumea în care nu se poate trăi. Minciuna este pervertirea adevărului, având scopul de a face viața imposibilă; și aceasta duce la pieire.

Hristos este Adevărul. Nu este minunat să întelegem că Hristos este Adevărul nu numai referitor la Dumnezeu, dar și adevărul despre om? Când ne întoarcem la Hristos și ne convertim, se restaurează și soarta noastră veșnică, și integritatea noastră umană. Vedem aceasta din povestirea de astăzi: nebunia împletită de mincinosul și ucigașul a fost biruită de Cel Care este realitatea supremă întruchipată, și din punct de vedere dumnezeiesc, și din punct de vedere omenesc. Apoi, în relatarea evanghelică mai e o trăsătura pe care vreau să o subliniez. Omul s-a tămăduit. Singura lui dorință a fost să rămână cu Domnul, Care i-a returnat integritatea, care i-a deschis ușa spre o nouă viață; viața cea veșnică încă de pe pământ, viața omenească în deplinătatea ei. Hristos nu-l lasă să facă aceasta, ci îi spune: Întoarce-te acasă și spune-le altora ce ți s-a întâmplat.

Mântuitorul ne spune cuvintele acestea și nouă tuturor. Într-o clipă sau alta, iar uneori și pe parcursul unei perioade întregi, simțim că ne-am atins de marginea hainei lui Hristos. Iar înnoirea, viața, frumusețea și adevărul au venit la noi. Și vrem să ne alipim, vrem să rămânem acolo unde s-a produs minunea aceasta. Se poate întâmpla în mijlocul oamenilor care ne-au transmis trăirea înnoirii, dar se poate întâmpla și în rugăciunea din Biserică. Oriunde ar fi, când am primit din belșug ceea ce Dum­nezeu ne-a propus și ne-a oferit, trebuie să auzim glasul Său care ne spune: „Ai primit vindecare, de acum încolo ești un om nou. Du-te la ai tăi, du-te la prieteni, du-te la toți cei care nu au gustat din înno­irea aceasta, și povestește-le ce se întâmplă atunci când îl întâlnim pe Hristos, Dumnezeul întrupat! Povestește-le așa încât și ei să se poata înnoi, ca să reușească încă de pe pământ și în temporalitate să guste din cele cerești și vesnice!“. Îndemnul aces­ta nu este adresat doar omului care s-a vindecat cu atâtea secole în urmă. Este un imbold adresat fiecăruia dintre noi. Trebuie să vorbim despre darurile pe care le-am primit, să le împărtășim cu dărnicie cu alții. Căci milioane de oameni râvnesc deplină­tatea vieții pe care le-o poate da numai Singurul Dumnezeu.

Și să auzim vestea aceasta: fiecare persoană umană este atât de prețioasă pentru Dumnezeu, în­cât Domnul le poate uita pe celelalte, ca să-l înconjoare cu grijă pe cel care este în nevoie. Tocmai de aceea satana uneltește cu atâta străduință mrejele pieirii pentru fiecare dintre noi. Căci a-l smulge din mâinile lui Dumnezeu macar pe unul dintre noi înseamnă a-L lipsi pe Domnul de cineva pe care îl iubește cu prețul vieții și mortii Sale.

Dacă suntem poporul lui Dumnezeu, trebuie să auzim ce i s-a spus acestui om. Și bucurându-ne pentru ce am primit, să ne ducem și să împărțim cu alții integritatea și înnoirea vieții, pe care o trăim dacă nu tot timpul, macar în clipele binecuvântate ale vieții noastre. Amin.

15 noiembrie 1987

Din: Mitropolitul Antonie de Suroj, Predici la Octoih, Editura Egumenita, 2020

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.