Toată istoria Bisericii s-a întemeiat pe fapte: la început pe chinurile şi suferinţele mucenicilor care au trăit în primele secole ale creştinismului, pe eforturile stâlpilor Bisericii – Sfinţii –, iar apoi, pe faptele ascetice individuale, pe triumful sufletului în lupta cu trupul, luptă dusă de către pustnici şi de către alţi martiri, deveniţi „îngeri în trup, oameni ai Cerurilor” şi „drepţi” care au trăit în lume, dar care nu au fost pângăriţi de lume.
Sărbătorirea comună de peste an a Sfinților Arhiepiscopi ai Alexandriei Atanasie și Chiril ne este aşezată înainte ca imbold la meditație asupra rolului și rostului creștinului în cadrul Bisericii. Acești doi mari sfinți teologi au luptat pentru păstrarea credinței ortodoxe, chiar dacă au avut de suferit prigoane, exiluri și scoatere din funcție. Ei sunt pentru noi un model de statornicie în dreapta credință, fără a ține cont de beneficiile materiale vremelnice.
Sfântul Ştefan Brâncoveanu: Cuvânt închinat Sfântului Arhidiacon Ştefan
Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi greşiţilor noştri?
Gheronda, de ce are cineva o deosebită evlavie la un sfânt?
La 22 iulie/4 august calendarul ortodox pomeneşte pe Sfânta Mironosiţă, cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Femeile mironosiţe sunt prăznuite de Biserică, laolaltă, în a treia duminică după Învierea Domnului. Sfintele Evanghelii amintesc despre Maria (mama lui Iacob şi Iosi), Maria lui Cleopa, Salomeea (mama fiilor lui Zevedei), Ioana (femeia lui Huza, iconomul lui Irod), Suzana, Marta şi Maria (surorile lui Lazăr din Betania) şi Maria Magdalena. Au primit numele de „mironosiţe“ întrucât Dumnezeu a rânduit ca ele să fie acele purtătoare de mir care, alături de Maica Domnului, au privegheat pe Mântuitorul Hristos în timpul Sfintelor Sale Patimi, când era părăsit chiar de cei mai apropiaţi.
Sfântul Pavel, într-una din epistolele către Corinteni, ne spune să nu ne ducem la tribunalele civile cu pricinile noastre, ci să rezolvăm între noi problema. La ora actuală, 40% din cei care au primit pământuri sau au probleme cu moștenirile sunt la tribunale. Și sunt creștini! Unii stau neîmpărtășiți de 14 ani, unii nu se mai spovedesc, că tot au promis că se îndreaptă și nu s-au îndreptat, unii au dreptate și unii n-au. Dar și cei care au dreptate și cei care n-au, fiind creștini, ar trebui să rezolve ei problema. Așadar, aplicarea practică a creștinismului aproape că nu există.
A intrat odată acest bărbat duhovnicesc și arhiereu al lui Dumnezeu [Spiridon], după obicei, în biserica lui Dumnezeu din orașul lui, ca să înalțe imnodia vecerniei Dumnezeului a toate, dar s-a întâmplat ca poporul lui Dumnezeu să nu vină la cântările vecerniei. Iar cei ce erau împreună cu el ziceau că nu este nevoie să se aprindă multe candele, de vreme ce nu era nici popor în biserică, ci numai ei, și ziceau că este de ajuns numai o singură candelă pentru plecarea genunchilor.
(Evrei 13: 17-21)
Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este una dintre cele mai mari personalităţi, pe care Biserica noastră le cinsteşte şi le sărbătoreşte cu mare cuviinţă. Viaţa lui este plină de sfinţenie şi de virtuţi evanghelice. Toată viaţa sa este o „bună-mireasmă a lui Hristos”. S-a arătat cu adevărat „mai-mare” şi „păstor bun”, adică povăţuitor duhovnicesc al ortodocşilor. De aceea şi lectura apostolică care se citeşte este cea care sfătuieşte pe credincioşi să asculte de povăţuitorii lor duhovniceşti, cum a fost şi însuşi Sfântul Nicolae.
Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup şi frumos la chip şi voia sufletul lui să fie credincios. Deci, învăţându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetăţii aceleia şi i-a zis lui: „Episcope, pe acest tânăr ţi-l dau ţie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzeşti pe el de tot lucrul rău.” Şi, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părţi, ca să-i înveţe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel tânăr, îl învăţa şi-l povăţuia cu tot dinadinsul. Şi, nu după multe zile, l-a botezat.
Scrie Fericitul Augustin această istorie, zicând: Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slăvit, s-a deprins din tinereţe a fi milostiv şi mult îndurat către săraci, precum însuşi mi-a povestit. Şi i-a venit lui o îndoială de la urâtorul binelui, vrăjmaşul, gândind: „Oare mai este altă viaţă după moarte ?” Şi aşa petrecea întristat.
A fost oarecând, în părţile Ciprului, secetă multă vreme şi episcopul ţării se ruga mult lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să le dea lor Domnul mila Sa de sus, ca să se pogoare ploaie pe pământ. Şi s-a făcut glas din cer, zicându-i lui: „Să mergi, după Utrenie, la cutare poartă a cetăţii şi pe care vei vedea intrând mai întâi, aceluia să-i spui ca să se roage şi va veni vouă ploaie.”