Astăzi am citit pericopa evanghelică a celor chemaţi la cina cea mare (v. Luca 14, 16-24 Matei 22, 1-14), în care Domnul nostru i-a chemat pe oameni la cina domnească. Prin aceasta se simbolizează şi se indică Cina Stăpânească, Cina în timpul căreia se oferă Hristos, se oferă Trupul şi Sângele Lui.
Astăzi este duminica celor chemaţi la cină. În această pildă (v. Luca 14, 16-24) pe care am citit-o, se menţionează că, deşi Domnul a chemat pe mulţi la cina cea mare, aceia au refuzat invitaţia, unii pentru că erau prinşi de grijile proprietăţilor lor, alţii pentru că erau ocupaţi cu plăcerile, alţii cu grijile, cu căsătoria adică. Ei au refuzat prin aceste pretexte participarea lor la cina cea mare pe care a pregătit-o Domnul. Atunci Domnul l-a trimis pe slujitorul său să-i cheme să vină pe ciungii şi pe şchiopii de pe drumuri şi, deoarece mai era încă loc, i-a poruncit slujitorului ca să-i silească şi pe alţii să intre.
Sorin Dumitrescu- Părintele Paisie, Dumnezeu să-l odihnească, era binecunoscut ca unul dintre rugătorii în Hristos; practica de multă vreme rugăciunea inimii. Se spune că după săvârşirea dânsului, la 40 de zile, i-a apărut în vis ucenicului său. Avea o faţă îngrijorată şi i-a spus cu amărăciune: este foarte greu să te mântuieşti! Dacă Părintele Paisie declară „postum” aşa ceva, atunci te întrebi, în ce măsură zecile, sutele de mii de creştini care nu au reuşit să dobândească rugăciunea inimii, ar mai putea spera să se mântuiască ?
De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli, în cele care ne fac să ne simțim neputincioși, vinovați și neîndreptați. Și totuși am făcut o făgăduință lui Dumnezeu și nouă înșine. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere şi nădejde că nu se va mai repeta.
Puțină carte a învățat Sfântul Spiridon, după cum știm. Acest lucru totuși nu l-a împiedicat să vină și să ia parte la Sinodul I Ecumenic pe care l-a convocat Împăratul Constantin cel Mare în anul 325 d.Hr., ca să se astupe gura lui Arie și să-l caterisească. Acest înfricoșător eretic, după cum știm, învăța că Hristos nu este Dumnezeu, ci creatură și făptură a lui Dumnezeu. Această învățătură eretică a lui a provocat un adevărat cutremur și a tulburat întreaga Biserică creștină.
Sfinții eliberați de limitele trupești și de dependența biologică, continuă a se afla printre noi, însoțindu-ne pașii prin viață.
Omul gândește, chiar mai mult decât respiră. La o singură inspirație pot apărea zeci de gânduri, fără ca măcar să le conștientizăm. Și totuși, rareori ne oprim să ne dăm seama cât de mult ne definesc ele. Gândurile ne modelează caracterul, ne conturează chipul lăuntric și dau formă identității noastre. Nu întâmplător se spune că omul este ceea ce gândește.
În primul rând, ne eliberăm de stres, care e o boală a vremurilor noastre. Să ne îngrijorăm pentru una, pentru alta, pentru ailaltă… Să ne neliniștim, să suferim, să alergăm, să facem și să dregem. Omul se poate folosi de lucruri, dar nu să se odihnească în ele. Și sufletul, la fel ca materia, nu trebuie să se odihnească în lucruri omenești, în lucruri trecătoare. Îmi veți spune acum: „Dacă facem așa, ce se va întâmpla în final? Vom respinge totul și, la urmă, vom da în depresie? Încet-încet nu vom mai ști ce să facem.”