Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate, şi în timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Iar ceea ce omul obişnuieşte aceea şi face. Dacă e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat şi demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s-a obişnuit cu cele bune, Dumnezeu îl va ajuta cu harul Său.
Stareţul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul, în rugăciune, vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”.
În Duminica a 14-a după Rusalii Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
’’Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?’’ (Matei 22, 12)
Parabolele, iubiţii mei, parabolele, pe care le-a spus gura Domnului nostru Iisus Hristos şi se află scrise în Sfânta Evanghelie, sunt neîntrecute. Adevărurile lor îl luminează şi-l înalţă pe om. Dar şi imaginile care sunt folosite în ele, atrag atenţia şi fac învăţătura mulţumitoare. Vreţi un exemplu? Iată parabola cinei nunţii fiului de împărat, pe care am ascultat-o astăzi.
Încălziţi credinţa în prezenţa lucrătoare în Sfintele Taine ale Însuşi Domnului şi Mântuitorului nostru Care, şezând în Cer, întru slavă, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, petrece aici în chip nevăzut şi binevoieşte a Se da în chip tainic, sub înfăţişarea pâinii şi vinului, celor credincioşi, pentru a-i pregăti de viaţa cerească.
Preoţia lui Hristos este un dar pentru om, în vederea mântuirii lumii şi a răspândirii Împărăţiei Sale pe pământ. Aşadar preotul se oferă în totalitate pe sine însuşi, trup şi suflet, pentru a împlini această înaltă slujire. Nu devine preot oricine doreşte, ci doar acela pe care îl cheamă Dumnezeu.
M-am spovedit în viaţa mea de până acum la mai mulţi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulţumit doar să asculte spovedania făcută de mine şi să-mi dea îndrumări generale. Câţiva însă m-au folosit în chip real.
Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele şi pe care l-am întâlnit încă în vremea când eram elev la liceu, a fost Părintele Justinian Dalea, pe atunci, duhovnicul mănăstirii de maici Timişeni, din Banat.
Înainte de rugăciune, omul trebuie să se pregătească prin rugăciune. Rugăciune pentru rugăciune. Ascultaţi ce zice preotul în taină, în timp ce se citeşte Apostolul la Dumnezeiasca Liturghie: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale, şi deschide ochii cugetului nostru spre înţelegerea evangheliceştilor Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi săvârşind toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta.
Marți, 17 septembrie 2019, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, a fost celebrat printr-o slujire arhierească solemnă Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, pentru prima dată după canonizare.
În dimineața zilei, întâmpinat de stareța Mănăstirii, Preacuvioasa Maică Egum. Epistemia (Goncearenco) împreună cu obștea monahală, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică a Mănăstirii, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, alături de care au liturghisit: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, stareți, protopopi și un impunător sobor de aproximativ 100 de preoţi şi diaconi din cuprinsul Eparhiei Chișinăului.
„Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca aceia care intră să vadă lumina.” (Luca, 11, 33)
„Prin firea sa Dumnezeiesc-omenească, Biserica este, fără îndoială, un organism fără asemănare în lumea pământească. În această fire a ei este și sfințenia ei. De fapt, ea este atelierul Dumnezeiesc-omenesc al sfințirii oamenilor, și al sfințirii prin oameni, a celorlalte zidiri.” (Sfantul Iustin Popovici)
Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe Ismail, a fost serbat marți la Mănăstirea Suruceni prin Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Vladimir al Chişinăului (Biserica Ortodoxă Rusă).
Ocupațiile pământești cele mai străine de Hristos, care aduc pedeapsa lui Dumnezeu până la al patrulea neam, sunt cele care se împotrivesc direct credinței în Dumnezeu, fiind legate de predarea ateismului, sincretismului religios și sectarismului creștin, de practicarea ocultismului, vrăjitoriei, magiei, teosofiei și diferitelor practici transcedentale păgâne – yoga, spiritism, hipnoză etc -, de promovarea apostaziei și literaturii ateiste, antihristice și sectare, care duce la dezbinare creștină și socială și la ură confesională.
Poporul Meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi! (Mih. 6, 3)
În Duminica a XIII-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
“Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvârşească mari lucruri;
Marți, 17 septembrie 2019, Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, va fi sărbătorit pentru prima dată după canonizare la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni.
Sfântul Pavel spune într-una din epistole că trebuie să ne zorim să trăim, deoarece timpul este amăgitor. Este oare timpul amăgitor cu adevărat? Nu trăim noi oare toate zilele vieţii noastre ca şi cum am scrie în grabă, neîngrijit, o ciornă a vieţii pe care eventual o vom copia pe curat într-o bună zi, mai târziu?!
Eu mă ştiu pe mine iarbă uscată şi ca o floare a crinilor câmpului pe care Dumnezeu o crește și o îmbracă, așa viața mea se dezleagă, făcându-se pământ. Căci în ce chip iarba câmpului care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, la fel şi moartea îi trage pe toţi cu sila la ea, cu lacrimi jalnice. Amânarea pocăinţei până la vremea morţii mă amăgeşte.