In Duminica a IV-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici al mănăstirii.
Evanghelia acestei Duminici ne oferă o imagine deosebită a Mântuitorului. Dumnezeu se minunează de creația Sa. Un sutaș roman care se recunoaște păcătos, nevrednic ca Hristos să intre sub acoperământul casei sale. Un păgân convins că stă în puterea Celui căruia i se adresează să-i vindece sluga bolnavă. Ce este minunat în acest sutaș? Ceea ce ne lipsește multora dintre noi, normalitatea creștină, dragostea și smerenia.
„Apa nu se adună pe crestele munţilor, ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mândri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi și blânzi, care și-au adâncit inima prin smerenie și blândeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui Dumnezeu și ascultare de voia Sa,” – ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.
S-ar minuna cu bucurie Hristos și de normalitatea noastră, dacă am trăi și noi după modelul sutașului, dacă am înțelege că cel care voiește să fie mai mare, trebuie să slujească „celor mici”. Dumnezeu nu va lăsa fără răspuns nădejdea celui smerit.
Sutaşul din Evanghelia acestei Duminici reprezintă și chipul omului care se roagă pentru altii. Referitor la aceste rugăciuni de mijlocire, părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Rugăciunea făcută pentru alţii, când este însufleţită de o mare grijă iubitoare faţă de ei, este mai puternică decât rugăciunea pentru noi înşine. Dacă rugăciunea în general nu este o simplă înşirare de cuvinte, ci e plină de putere, cu atât mai mult rugăciunea pentru alţii poartă în ea putere, poartă puterea fiinţei noastre, mobilizată şi sporită de puterea lui Dumnezeu, spre cei pentru care o facem.”
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Mihail Costandache a vorbit despre credință, smerenie și dragoste, virtuți alese care au împodobit sufletul sutașului și pe care se cade să le dobândim în urcușul nostru duhovnicesc.
„Una din învățăturile de bază a acestei pericope evanghelice este atitudinea sutașului față de sluga sa. Pentru că dincolo de funcții și ranguri, e nevoie să rămânem oameni, iar orice ascensiune socială trebuie să aibă la bază una sufletească, duhovnicească. Este de remarcat și importanța rugăciunii și mijlocirii pentru alții, despre care ne vorbește acest fragment evanghelic. Avem de învățat cât de bună, cât de folositoare este rugăciunea de mijlocire pentru alții. Îndeosebi când această cerere se face din tot sufletul și cugetul nostru, așa după cum a făcut-o sutașul, ” – a menționat părintele în predica sa.
„Dă-ne, Doamne, duhul acestei rugăciuni în toată vremea, ca odată cu aceasta să avem unirea cu Tine şi cu ceilalţi, să avem viaţa care nu se sfârşeşte. Căci viaţa este una cu dragostea şi dragostea în veci nu piere. Dă-ne să Te lăudăm cu o gură şi cu o inimă, adică în deplina unitate a dragostei neîncetate şi veşnice.”